ICCJ. Decizia nr. 4544/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 12498, pronunțată la data de 13 octombrie 2003, secția a VI-a comercială a Tribunalului București, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, împotriva pârâtei SC B.I. SRL, pe care a obligat-o să plătească acestuia suma de 6.163.835 lei, reprezentând utilități pentru luna aprilie 2000, respingând, ca prescrise, pretențiile solicitate, cu același titlu, pentru lunile februarie-martie 2000 și, ca neîntemeiate, pe cele ce au fost solicitate cu titlu de penalități de întârziere.
Apelul formulat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 189, pronunțată la data de 6 mai 2004.
Spre a hotărî astfel instanța de apel a reținut, în principal, ca fiind neîntemeiată critica respingerii apărării întreruperii cursului prescripției, întrucât efectuarea procedurii de conciliere prealabilă, nu se poate asimila introducerii unei cereri de chemare în judecată, apreciind nejustificate criticile privind fondul cauzei.
împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs apelantul reclamant, invocând ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 304 pct. 9.
în motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a interpretat, greșit, dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, ignorând faptul că procedura prealabilă a concilierii, prevăzută de art. 7201C. proc. civ., echivalează cu o măsură de întrerupere a prescripției, expunerea aspectelor referitoare la fondul cauzei, neputând face obiectul analizei acestei instanțe, întrucât nu se constituie în critică adusă deciziei atacate, care să poată fi încadrată într-unul din motivele, prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 1-10 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Astfel, din examinarea art. 16 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, rezultă că între cauzele de întrerupere a prescripției figurează și introducerea unei cereri de chemare în judecată, cu condiția ca acțiunea în justiție să fie efectivă și să fie admisă, cerințe pe care recurenta nu a făcut dovada că le-a îndeplinit.
Așa fiind, se constată că instanța de apel a dat o corectă interpretare evocatului text legal, refuzând, cu justețe, să asimileze procedura de conciliere, prevăzută de art. 7201, care se realizează înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, menționatei cauze de întrerupere a prescripției extinctive, față de dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1988, imperative și de strictă interpretare, care exclud extinderea lor la alte situații decât cele determinate prin acest text.
Pentru aceste considerente, constatând neîndeplinite, în cauză, condițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1), teza 2, a respins, ca nefondat, recursul formulat de apelanta reclamantă, împotriva deciziei comerciale a Curții de Apel București nr. 189 din 6 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4540/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4590/2004. Comercial → |
|---|
