ICCJ. Decizia nr. 4442/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4442/2004
Dosar nr. 9691/2004
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 15965 din 9 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis cererea formulată de reclamanta A.Z.U. în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S. (fostă F.P.S.), s-a recunoscut cu efecte depline pe teritoriul României sentinţa arbitrală străină, pronunţată la data de 25 octombrie 2002 de Curtea Internaţională de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ cu sediul la Paris; s-a încuviinţat executarea silită pe teritoriul României a sentinţei arbitrale străine şi pârâta a fost obligată la 156.000 lei şi 4.972,5 euro în echivalent lei la data plăţii, reprezentând cheltuieli de judecată.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 326 din 17 iunie 2004, în urma respingerii apelului declarat de pârâtă, ca nefondat.
S-a reţinut în considerentele hotărârii că instanţa arbitrală era competentă să soluţioneze cauza, întrucât cererea reclamantei a avut ca obiect neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale, deci aspecte care ţin de executarea contractului (plata preţului) şi nu de formarea acestuia.
În ceea ce priveşte termenul de prescripţie, instanţa de apel a reţinut că acesta este de 3 ani, întrucât viciile au fost ascunse cu viclenie.
Împotriva acestei decizii pârâta A.V.A.S. cu sediul în Bucureşti a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că în mod greşit s-a reţinut că instanţa arbitrală a fost competentă să soluţioneze diferendul dintre părţi, raportat la clauza compromisorie din contract.
Potrivit art. 11 din contract (clauza compromisorie) părţile au înţeles să supună arbitrajului diferendele ce vor apărea între acestea, cu privire la executarea contractului.
Instanţa arbitrală a soluţionat însă fără a fi competentă un litigiu ce viza aspecte anterioare încheierii contractului, privind viciile ascunse a lucrului, care afectează valabilitatea contractului şi nu executarea acestuia.
S-a susţinut că soluţionarea diferendului s-a făcut cu nerespectarea art. 11 din contract, coroborat cu art. 167 lit. b) din legea 105/1992 şi art. 5 din OG 88/1997, care prevăd că disputa dintre părţi trebuia soluţionată de instanţele judecătoreşti şi nu de instanţa arbitrală.
Critica nu este întemeiată.
Părţile au încheiat contractul de vânzare şi cumpărare de acţiuni nr. 129/1998, prin care F.P.S. Bucureşti (în prezent A.P.A.P.S.) a vândut SC A.Z.G. (în prezent A.Z.U.) libere de orice sarcină, gaj, datorie un număr de 869.860 acţiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei acţiuni şi o valoare totală de 21.746.500.000 lei, din capitalul subscris şi vărsat al societăţii.
La art. 11 din contract intitulat „Arbitrajul" părţile au stipulat clauza compromisorie, conform căreia disputele care decurg din sau în legătură cu executarea contractului, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi supuse spre soluţionare, conform Regulilor de Procedură ale Camerei de Comerţ Internaţional de trei arbitri, iar Arbitrajul va avea loc la Paris.
Reclamanta a formulat cerere la această instanţă la data de 14 martie 2000 şi a invocat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate potrivit convenţiei încheiate.
Prin sentinţa arbitrală din 25 octombrie 2002, pronunţată de Tribunalul Arbitral cu sediul în Paris, pârâta A.P.A.P.S. a fost obligată la 900.305,00 dolari S.U.A. cu dobânzi legale la o rată de 6% pe an, cu începere de la data pronunţării sentinţei până la plata sumei; s-au respins pretenţiile reclamantei, privind anularea s-au modificarea contractului pentru plata s-au rambursarea de daune în sumă de 4.858.221,88 dolari S.U.A. cu dobânda legală ce s-au plătit la Hotel, creditele către societatea C., în sumă de 1.191.100 dolari S.U.A., cu dobânda legală costurile şi cheltuielile efectuate în pregătirea contractului şi cele pentru asigurarea negocierilor în sumă de 336.612.66 dolari S.U.A., cu dobânda legală.
Din cuprinsul hotărârii rezultă că instanţa arbitrală a redus preţul de cumpărare din contract cu 50%, respectiv 900.305,00 dolari S.U.A., sumă care trebuie restituită de pârâta reclamantă A.Z.U., obligaţii care privesc cu certitudine executarea contractului şi nu aspecte anterioare contractului, aşa cum recurenta a susţinut.
În mod corect s-a reţinut de instanţa de apel că este fără relevenţă faptul că cererea reclamantei a vizat în principal anularea contractului de vânzare – cumpărare, cât timp instanţa arbitrală a respins acest capăt de cerere, şi a dispus reducerea preţului de cumpărare cu 50% şi obligarea pârâtei la restituirea sumei împrejurări de fapt, care privesc executarea contractului încheiat între părţi.
Pe de altă parte reclamanta a invocat ca motive de anulare a contractului neexecutarea de către A.V.A.S. a obligaţiei de a garanta pentru litigii şi pentru certitudinea rapoartelor financiare prezentate, care au legătură cu executarea contractului, aşa cum s-a reţinut de ambele instanţe.
Pentru toate aceste considerente, în raport de clauza compromisorie, stipulată la art. 11 din contract în mod corect instanţa arbitrală a soluţionat litigiul dintre părţi, întrucât acesta priveşte executarea contractului şi nu formarea acestuia, aşa cum recurenta a susţinut.
Faţă de cele mai sus arătate critica recurentei că hotărârea arbitrală s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 167 lit. b) din legea 105/1992 şi art. 5 din OG 88/1997, privind competenţa de soluţionare a litigiului de către această instanţă va fi înlăturată, întrucât nu are temei legal.
S-a susţinut de către recurenţi că sentinţa arbitrală s-a pronunţat cu încălcarea ordinii publice, în ceea ce priveşte termenul de prescripţie de 6 luni aplicabil răspunderii, pentru vicii ascunse fără viclenie.
Că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că în speţă este aplicabil termenul general de prescripţie, aplicabil în situaţia în care viciile au fost ascunse cu viclenie.
Nici această critică nu este fondată.
Potrivit art. 169 din legea nr. 105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional „instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei".
În speţă, pentru a se verifica dacă termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantei s-a prescris, dacă suntem în prezenţa unor vicii ascunse fără viclenie, este necesară examinarea în fond a litigiului, ceea ce este inadmisibil în raport de dispoziţiile legale menţionate.
Critica recurentei că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra aplicării în speţă a termenului de prescripţie de 3 luni şi a considerat că dacă nu a formulat motiv de apel, înseamnă că a renunţat la această apărare de la instanţa de fond nu este întemeiată.
„Potrivit art. 292 C. proc. civ., în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea acestuia s-au întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare s-au dovezi noi instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă".
Pentru a putea fi aplicabile în speţă aceste dispoziţii legale trebuia ca apelul declarat de pârâtă să nu fie motivat s-au acesta să cuprindă aceleaşi apărări invocate la instanţa de fond.
Pârâta A.V.A.S. a formulat în apel numai critici, privind aplicarea termenului de prescripţie de 6 luni pentru vicii ascunse fără viclenie şi nu a mai invocat incidenţa termenului de prescripţie de 3 luni, prevăzut de art. 3228 din legea nr. 99/1999, aşa încât în mod corect instanţa de apel nu a examinat şi această apărare din faţa instanţei de fond.
Pe de altă parte, prescripţia dreptului la acţiune a reclamantei se referă la examinarea în fond a cauzei ceea ce este inadmisibil, în raport de dispoziţiile art. 169 din legea nr. 105/1992.
Pentru toate aceste considerente Curtea constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică şi urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
Se va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. (A.P.A.P.S.) Bucureşti în contradictoriu cu intimata, reclamantă A.Z.U. Austria, împotriva deciziei nr. 326 din 17 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4513/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4441/2004. Comercial → |
|---|
