ICCJ. Decizia nr. 4441/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4441/2004
Dosar nr. 9660/2004
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti la 8 iulie 2003, reclamanta SC I.E.G. SRL Piteşti a chemat în judecată A.D.S. Bucureşti pentru a se constata că, în conformitate cu procesul verbal înregistrat la nr. 11038 din 20 februarie 2002, în anul agricol 2001 – 2002 nu datorează arenda prevăzută în contractul nr. 31/2001 pentru suprafaţa de 1.999,55 ha.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de arendă pentru o suprafaţă de 4.388 ha teren agricol, însă în anul 2001 – 2002 a cultivat doar 2.388,45 ha de pe raza comunei Mârşa, diferenţa fiind lucrată de alte societăţi comerciale sau fiind retrocedată unor persoane fizice.
Prin sentinţa arbitrală nr. 235 din 25 noiembrie 2003 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.E.G. SRL Piteşti în contradictoriu cu pârâta A.D.S. şi s-a constatat că, în conformitate cu procesul verbal înregistrat la A.D.S. la nr. 11038 din 20 februarie 2002 şi anexele II şi III, pentru anul agricol 2001 – 2002 reclamanta datorează pârâtei arenda prevăzută în contractul nr. 31 din 17 octombrie 2001, calculată cu începere de la 19 februarie 2002 numai pentru 2.388,45 ha din cele 4.388 ha prevăzute în contract şi nu datorează arendă pentru restul de 1.999,55 ha. Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 7.500.000 lei cheltuieli de arbitrare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare pârâta A.D.S. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că aceasta încalcă dispoziţiile imperative ale legislaţiei în vigoare şi prevederile contractului de arendă, fiind incident motivul prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ. şi art. 69 lit. i) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj.
Prin Decizia nr. 419/ R din 8 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea în anulare formulată de petentă, A.D.S. fiind obligată la plata sumei de 5 milioane lei cheltuieli de judecată.
Cu actul depus la 28 iulie 2004, A.D.S. a formulat motive de recurs susţinând că cele două hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor art. 364 lit. i) din C. proc. civ. şi de art. 69 lit. i) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional.
- Astfel, recurenta a susţinut că instanţele în mod greşit au reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1454 C. civ., deoarece, conform contractului de arendă a predat toată suprafaţa de 4.388 ha pe care arendaşul trebuia s-o folosească ca un bun proprietar;
- în mod greşit instanţa arbitrală ca şi curtea de apel au reţinut că intimata nu datorează redevenţa pentru suprafaţa care a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate deoarece aceste suprafeţe au fost predate consiliilor locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 ulterior încheierii contractului de arendă;
în mod eronat s-a considerat că acţiunea în constatare formulată de reclamantă este admisibilă, deoarece aceasta avea posibilitatea de a refuza plata arendei în măsura în care considera că nu o datorează.
Recursul declarat de A.D.S. este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 354 lit. i) (care constituie temeiul acţiunii în anulare formulată de A.D.S.) hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată dacă aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.
Din acest punct de vedere, recurenta a susţinut că hotărârea Arbitrajului Comercial Internaţional, ca şi Decizia curţii de apel au considerat în mod eronat că nu sunt aplicabile prevederile art. 1454 C. civ., potrivit cărora „dacă prin contractul de arendare se arată o întindere mai mică sau mai mare decât are fondul în realitate, arenda nu se va scădea şi nu se va spori".
În realitate, curtea de apel a reţinut corect împrejurarea că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 16/1994 care constituie legea specială în materie, nefiind incidente prevederile art. 1454 C. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.
În dezvoltarea acestui prim motiv de recurs, pârâta a mai arătat că societatea comercială intimată avea îndatorirea prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 16/1994 de a folosi terenul arendat ca un bun proprietar dar această susţinere nu este de natură să determine plata unei arende mai mari decât cea cuvenită pentru suprafaţa folosită în mod efectiv.
Cea de a doua critică vizează modul în care instanţele au soluţionat problema suprafeţelor retrocedate în temeiul legii fondului funciar, susţinând că terenurile respective au fost predate consiliilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 după încheierea contractului de arendă şi, ca atare, societatea comercială trebuia să plătească arenda până la data încheierii protocolului de predare a terenurilor către comisii.
Nici această critică nu poate fi primită, tribunalul reţinând în mod judicios că în anexele procesului verbal de predare a terenurilor arendate s-au trecut şi suprafeţe pentru care existau documentaţii întocmite în vederea retrocedării, ceea ce înseamnă că acestea erau cunoscute încă de la semnarea contractului de arendă, iar predarea lor, ulterior, către proprietari, nu schimbă situaţia de fapt avută în vedere de instanţe.
În fine, ultimul motiv vizează dispoziţiile legale privind admisibilitatea acţiunii în constatare pronunţată de societatea comercială intimată în baza art. 111 C. proc. civ.
Şi sub acest aspect instanţele au pronunţat hotărâri legale reţinând că acţiunea reclamantei este admisibilă deoarece, în temeiul art. 111 C. proc. civ., poate solicita instanţei să constate existenţa unui drept al său sau inexistenţa unui drept al părţii adverse, stabilindu-se în acest mod care sunt drepturile şi obligaţiile reale derivând din raportul juridic existent între ele.
Cât priveşte interesul intimatei, s-a reţinut corect că, prin refuzul său de a achita redevenţa pentru o parte din teren a devenit debitoare, ceea ce a prejudiciat-o, în această situaţie nemai având posibilitatea de a participa la licitaţii, de a beneficia de subvenţii, etc., singurul mod de a justifica refuzul său de plată fiind acţiunea în constatare ce a făcut obiectul litigiului.
Pentru toate aceste considerente, recursul A.D.S. va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta va achita intimatei suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat dovedit cu actul de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta A.D.S. Bucureşti în contradictoriu cu intimata SC I.E.G. SRL Piteşti, împotriva deciziei nr. 419/ R din 8 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială. Obligă recurenta la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 5 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4442/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4762/2004. Comercial → |
|---|
