ICCJ. Decizia nr. 4525/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4525/2004
Dosar nr. 5958/2004
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2004
Deliberând asupra recursului de faţă;
Reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, regionala Timişoara a solicitat să se constate reziliat contractul de închiriere nr. 143/2002, încheiat cu pârâta SC T. SRL Lupeni şi să se dispună evacuarea acesteia din spaţiul situat în Halta Lupeni.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul nr. 143/2003, pentru suprafaţa de 164,81 m2 situat în staţia C.F.R. Lupeni şi având destinaţia de magazie şi spaţiu comercial.
Sunt invocate dispoziţiile art. 13 alin. (2) din contract care sancţionează cu rezilierea de drept neplata chiriei mai mult de 30 de zile arătându-se că pârâta, deşi nu a achitat chiria, continuă să ocupe abuziv spaţiul.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa comercială nr. 3395 din 3 octombrie 2003, a admis acţiunea reclamantei, a constatat încetat contractul de închiriere, a dispus evacuarea pârâtei şi a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 88.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul nr. 143/2002, care prevede în art. 23 alin. (2), că neplata chiriei mai mult de 30 de zile duce la rezilierea de drept a contractului şi că pârâta avea un debit de 49.663.962 lei, chirie neachitată şi 48.196.614 lei penalităţi de întârziere, la data introducerii acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, susţinând că reclamanta nu a prezentat actul de proprietate.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 34 din 1 martie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâtei, reţinând că potrivit extrasului de carte funciară rezultă că reclamanta este proprietara spaţiului ce a făcut obiectul contractului de închiriere.
Cu privire la reziliere instanţa de apel a apreciat ca legală interpretarea instanţei de fond, în aplicarea art. 23 alin. (2) şi (3) din contract ca pact comisoriu expres, rezilierea operând de plin drept de la data notificării şi notificarea a fost transmisă cu adresa nr. 6.1.3/866/2003.
Şi evacuarea pârâtei a fost considerată ca legală având în vedere că a încetat contractul de închiriere.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă care invocă motivele, prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că în mod greşit s-a reţinut că reclamanta este proprietar, întrucât potrivit art. 8-10 din OG 12/1998 şi art. 3 cât şi anexa din HG 681/1998, clădirea nu face parte din infrastructura feroviară publică.
Chiar dacă, potrivit art. 3 din HG 581/1998, alte elemente ale structurii feroviare ar putea face parte din infrastructura privată a C.F.R., pentru a face dovada dreptului de proprietate este necesară intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, ceea ce reclamanta nu a făcut.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului îl reprezintă contractul de închiriere nr. 143/2002, punându-se în discuţie neîndeplinirea obligaţiei de plată a chiriei de către pârâtă şi modalitatea de reziliere de drept a acestui contract, pentru neplata chiriei mai mult de 30 de zile, conform art. 23 alin. (2) din acest contract.
Instanţele au aplicat corect acest articol, constatând rezilierea de drept a contractului de închiriere, prin operarea pactului comisoriu de gradul III.
Apărările pârâtei menţionate în motivele de recurs privesc alte aspecte decât cele referitoare la raporturile juridice dintre părţi în baza contractului de închiriere şi nu fac obiectul litigiului.
De altfel existenţa sau inexistenţa dreptului de proprietate nici nu interesează într-un litigiu referitor la raporturile dintre locator şi locatar, contractul de închiriere reprezentând un act de administrare astfel că locatorul nu este obligatoriu să fie şi proprietarul spaţiului închiriat.
Pârâta însăşi nu a fost interesată cu cine a încheiat contractul şi nu susţine că acesta nu ar fi valabil ci doar formulează apărări de circumstanţă, care nu pot fi avute în vedere faţă de faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a chiriei.
În mod corect instanţele nu s-au preocupat să analizeze textele de lege invocate de pârâtă, pentru că acestea nici nu se aplicau în cauză, doar contractul dintre părţi având relevanţă.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SRL Lupeni, împotriva deciziei nr. 34 din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4543/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4513/2004. Comercial → |
|---|
