ICCJ. Decizia nr. 4513/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4513/2004

Dosar nr. 3881/2003

Şedinţa publică din 10 noiembrie 2004

Deliberând asupra recursului de faţă,

Reclamantul B.G. a solicitat să se dispună prin hotărâre judecătorească anularea hotărârilor A.G.E.A. din 29 iunie 2003 şi hotărârea Consiliului de Administraţie prin care se convoca A.G.E.A. şi A.G.A. la data de 18 august 2003 la societatea pârâtă SC C. SA.

Acţiunea a fost înregistrată sub nr. 5635 din 4 august 2003 la Tribunalul Dâmboviţa.

Motivându-şi acţiunea, reclamantul arată că este acţionar semnificativ al societăţii, cu o cotă de 12,81 % din acţiuni şi, cu toate că avea dreptul să-şi exprime punctul de vedere, manifestându-şi dorinţa de a participa la A.G.E.A., a fost împiedicat să pătrundă în sala unde se desfăşura şedinţa.

Întrucât prin sentinţa civilă nr. 1595 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa s-a dispus pe cale de ordonanţă preşedinţială suspendarea executării hotărârii A.G.A. şi A.G.E.A. din 19 iunie 2003, rezultă că a fost suspendat şi noul Consiliu de Administraţie al pârâtei ales la acea dată şi toate hotărârile luate de acest consiliu sunt nule.

Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa comercială nr. 1944 din 2 septembrie 2003, a respins acţiunea reclamantei apreciind că nu s-au încălcat dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul susţinând că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 31/1990 completată cu Legea nr. 161/2003 conform cărora A.G. poate fi convocată numai de către Consiliul de Administraţie, că s-a ignorat sentinţa nr. 1595 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa şi că tribunalul nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare hotărâtoare pentru rezolvarea litigiului reţinând greşit că nu s-au încălcat dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 31/1990, întrucât reclamantul nu şi-a putut exercita dreptul său de vot ca acţionar.

Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia comercială nr. 36 din 27 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei reţinând că din acte nu rezultă că reclamantul ar fi fost împiedicat să participe la adunarea din 29 iulie 2003; convocarea A.G.A. din 18 august 2003 nu creează nici o vătămare, întrucât hotărârea a fost aprobată în unanimitate şi conform art. 17 lit. b) din Legea nr. 77/1994, A.G.A. extraordinară se convoacă la cererea scrisă a cel puţin 25 % din nr. membrilor asociaţiei salariaţilor.

Deşi prin sentinţa comercială nr. 1595 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa s-a suspendat executarea hotărârii A.G.E.A. şi A.G.A. din 19 iunie 2003, soluţia a fost modificată prin Decizia nr. 2689 din 21 august 2002 a Curţii de Apel Ploieşti fiind respinsă cererea de suspendare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.

Se susţine că au fost grav încălcate dispoziţiile art. 131 şi art. 120 din Legea nr. 31/1990; că hotărârile din 29 iulie şi 18 august 2003 au fost prezidate de un administrator suspendat; că au fost încălcate dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 31/1990, care stabileşte că adunările generale pot fi convocate doar de Consiliul de Administraţie şi că în mod greşit instanţa de apel a motivat în drept pe art. 17 lit. b) din Legea nr. 77/1994 care nu are aplicabilitate în speţă.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 31/1990, în cauză nu s-au făcut dovezi cu privire la împiedicarea reclamantului de a participa la adunarea generală; atacând hotărârea reclamantul şi-a exercitat dreptul prevăzut de art. 131 alin. (2) din legea societăţilor, dar nu se poate reţine că hotărârea trebuie anulată pentru neparticiparea sa chiar dacă deţine o cotă de 12,81 % din acţiunile societăţii.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 31/1990, recurentul reclamant apreciază că fusese suspendat Consiliul de Administraţie şi că dispunând convocarea adunării generale, această măsură este nulă.

Aşa cum corect arată instanţa de apel, nu poate fi ignorat faptul că prin Decizia nr. 2689 din 21 august 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, sentinţa pronunţată pe calea ordonanţei preşedinţiale a fost modificată şi cererea de suspendare a Consiliului de Administraţie a fost respinsă apreciindu-se că o astfel de măsură ar bloca activitatea societăţii ceea ce poate produce grave prejudicii.

Aşadar, Consiliul de Administraţie nu a fost suspendat niciodată întrucât soluţia irevocabilă este cea de respingere a cererii de suspendare, iar sentinţa dată în ordonanţa preşedinţială nu a fost dispusă a fi executată de îndată şi fără somaţie.

Prin urmare convocarea şi prezidarea A.G.A. din 29 iulie 2003 şi din 18 august 2003 au fost legale neîncălcându-se dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 17 lit. b) din Legea nr. 77/1994 cu privire la convocarea A.G.A. din 18 august 2003. prin A.G.A. din 29 iulie 2003, se constată că instanţele au reţinut corect faptul că hotărârea de convocare a fost luată în unanimitate situaţie în care niciunul dintre acţionari nu a fost prejudiciat, Consiliul de Administraţie nu avea decât a executa această măsură a convocării.

Chiar dacă s-a reţinut în mod greşit că situaţia menţionată este reglementată de art. 17 lit. b) din Legea nr. 77/1994, acest lucru nu influenţează valabilitatea convocării întrucât aceasta a fost publicată în M. Of., iar administratorii nu au încălcat dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată.

Nefiind întemeiate criticile reclamantei, recursul acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 36 din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4513/2004. Comercial