ICCJ. Decizia nr. 4595/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4595/2004
Dosar nr. 9161/2004
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Giurgiu, reclamanta SC H.E. SRL Bulgaria, a solicitat recunoaşterea efectelor hotărârii din 12 februarie 2003 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Bulgariei şi încuviinţarea executării acesteia pe teritoriul României, în conformitate cu art. 167, art. 173 şi art. 174 din Legea nr. 105/1995.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea din 12 februarie 2003, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Bulgariei a obligat-o pe pârâta SC C. SA la plata sumei de 76.543 dolari dolari S.U.A. preţ neachitat, la 18.634 dolari S.U.A. penalităţi contractuale şi la 10.442 dolari S.U.A. onorariu de avocat. A mai susţinut că hotărârea este definitivă şi executorie, că a fost pronunţată de o instanţă competentă şi că există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârii străine între România şi Bulgaria.
Tribunalul Giurgiu prin sentinţa nr. 19 din 22 ianuarie 2004, a admis cererea reclamantei aşa cum a fost formulată, reţinând în considerente că sentinţa a fost pronunţată de o instanţă competentă şi că sunt îndeplinite cerinţele art. 45 şi art. 49 din Tratatul încheiat între România şi Bulgaria la 3 decembrie 1958, precum şi cerinţele art. 167 din Legea nr. 105/1992.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială care prin Decizia nr. 208 din 13 mai 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC C. SA Giurgiu.
Instanţa de apel, după analiza criticilor aduse sentinţei a stabilit, în raport de conţinutul art. 25 din contractul de vânzare cumpărare, că părţile au convenit, să supună litigiile care nu s-au rezolvat amiabil, spre rezolvare Curţii de Arbitraj a Bulgariei, hotărârea fiind pronunţată de instanţa convenită de părţi. Instanţa de apel a făcut trimitere şi la recunoaşterea competenţei de către apelanta pârâtă prin faptul desemnării arbitrului şi a supleantului acestuia, cât şi prin introducerea cererii reconvenţionale, prin care a solicitat nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 2 din 15 ianuarie 2001, încheiat cu reclamanta H.E.
Împotriva deciziei nr. 208 din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială a declarat recurs pârâta SC C. Giurgiu, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 3049 C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut că hotărârea a cărei recunoaştere şi executare s-a dispus de instanţele româneşti a fost pronunţată de o instanţă necompetentă. Recurenta a citat art. 25 din contractul de vânzare cumpărare nr. 2/2001, pentru a demonstra că potrivit clauzei compromisorii, competenţa revenea Curţii de Arbitraj a Bulgariei şi cum nu s-a precizat care anume Curte, competenţa revenea Curţii de Arbitraj Plovdiv şi nu celei care a soluţionat cauza, respectiv Curtea de Arbitraj Sofia. Pentru acest motiv, recurenta SC C. SA Giurgiu a considerat că nu erau îndeplinite toate condiţiile, prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992, pentru recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii arbitrale.
Recursul este nefondat.
Problema tribunalului arbitral competent trebuie analizată în contextul voinţei părţilor exprimată prin clauza compromisorie inserată în articolul 25 din contractul de vânzare cumpărare nr. 2 din 15 februarie 2001. Prin această clauză, părţile au convenit ca litigiile să fie supuse spre soluţionare Curţii de Arbitraj a Bulgariei în legătură cu „plata la timp" şi Curţii de Arbitraj a României, cu privire la cantitatea şi calitatea bunurilor. În conformitate cu această clauză, Tribunalul arbitral şi-a verificat competenţa de a soluţiona litigiul şi în condiţiile în care până la primul termen din 24 octombrie 2001, recurenta nu a avut obiecţii legate de competenţa Curţii de Arbitraj din Sofia, a trecut la soluţionarea litigiului.
Aşadar, Tribunalul arbitral s-a declarat competent în condiţiile în care termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) Legea arbitrajului internaţional, căreia au înţeles să se supună părţile, a fost depăşit. Cu alte cuvinte, obiecţiunile cu privire la necompetenţă nu au fost formulate odată cu întâmpinarea, pentru ca acestea să facă obiectul analizei tribunalului arbitral.
Şi dacă s-ar trece peste această analiză a competenţei, care a fost făcută de Curtea de Arbitraj din Sofia încă nu s-ar putea reţine, de această dată prin prisma art. 167 din Legea nr. 105/1992, că hotărârea a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, întrucât prin clauza compromisorie prevăzută în art. 25 din contract, nu s-a stipulat care anume Curte de Arbitraj din Bulgaria soluţionează litigiul. Lipsa acestei precizări dă drept de alegere asupra Curţii de Arbitraj, singura condiţie este ca aceasta să se afle pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Bulgariei şi, desigur, obiectul procesului să privească preţul şi accesoriile acestuia.
Prin urmare, concluzia la care ajunge însuşi recurentul este adevărată şi anume că „Nu s-a investit cu soluţionarea litigiului o anume Curte de Arbitraj", aşa încât competentă să soluţioneze cauza era orice Curte de Arbitraj de pe teritoriul Bulgariei, deci şi cea care a soluţionat litigiul.
În consecinţă, instanţele din România au stabilit corect, în conformitate cu art. 45 din Tratatul încheiat între România şi Bulgaria în 1958, şi art. 167 şi următoarele din Legea nr. 105/1992 că sunt îndeplinite cerinţele legale, pentru recunoaşterea efectelor hotărârii străine din 12 februarie 2003 şi tot corect a încuviinţat executarea acesteia pe teritoriul României.
Aşa fiind, constatând că s-au adus critici nefondate deciziei nr. 208/2004, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC C. SA Giurgiu, împotriva deciziei nr. 208 din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4600/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4591/2004. Comercial → |
|---|
