ICCJ. Decizia nr. 4680/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4680/2004
Dosar nr. 9588/2004
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2003, la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta A.F.I., C.I.M.B., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei SC F.F.I. SRL la plata sumei de 8.624,68 dolari S.U.A. din care 5.355 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare folosinţă, iar 3.269,66 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere calculate pe perioada aprilie 2002 – 30 aprilie 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 16315, pronunţată la data de 12 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială a respins excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu invocată de pârâtă ca neîntemeiată şi pe fond, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a pârâtei, aceasta este neîntemeiată atâta timp cât societatea pârâtă deşi dizolvată de drept, potrivit art. 222 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, prin trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii, nu a intrat în lichidare, astfel încât societatea îşi păstrează personalitatea juridică până la ultimul act de lichidare, având capacitate de exerciţiu restrânsă.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prin administrarea oricărui mijloc de probă, prevăzut de art. 46 C. com., a existenţei raporturilor contractuale pretins a fi încheiate cu pârâta, care să justifice obligarea acesteia la sumele pretinse.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta solicitând modificarea în parte a sentinţei în sensul obligării pârâtei la suma de 8.624,66 dolari S.U.A.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 224, pronunţată la 21 mai 2004 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă reţinând în considerentele deciziei că reclamanta nu a făcut dovada raporturilor contractuale cu pârâta, fişa de calcul nr. 16012 din 9 iunie 1999, întocmită de reclamantă şi respectiv adresa reclamantei (dosar fond) nefiind decât nişte simple începuturi de probă scrisă.
A mai reţinut instanţa că începând cu data de 9 aprilie 2002, dată la care s-a soluţionat irevocabil cauza având ca obiect restituirea imobilului din Bucureşti, către petentul persoană fizică C.J.M., reclamanta nu mai avea dreptul de administrare a imobilului sub forma închirierii de către pârâtă.
În contra acestei decizii a declarat în termen legal, recurs, reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei şi obligarea pârâtei la plata sumei solicitate prin acţiune.
Reclamanta a invocat ca motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., greşita aplicare a legii, susţinând în dezvoltarea criticilor următoarele:
- fişa de calcul din 18 februarie 2002, face dovada raporturilor contractuale încheiate cu pârâta şi a fost întocmită în baza dispoziţiei Primarului General nr. 105/1998, potrivit căreia utilizatorii spaţiilor cu altă destinaţie, care nu au contracte directe vor plăti până la încheierea contractului de colaborare cu P.M.B. chiria pe fişă de calcul, conform H.C.G.M.B. nr. 59/1997.
- până la momentul anulării fişei de calcul respectiv 24 septembrie 2002, pârâta datorează contravaloarea folosinţei spaţiului şi penalităţi urmare achitării cu întârziere a debitului.
- schimbarea titularului dreptului de administrare a spaţiului, nu presupune automat şi substituirea noului proprietar în calitate de locator.
- împrejurarea că imobilul în cauză a fost restituit adevăratului proprietar, nu este de natură să o exonereze pe pârâtă de plata chiriei potrivit art. 969 C. civ.
Potrivit art. 9 alin. (3) din OUG nr. 40/1999, persoana juridică care a deţinut sau administrează locuinţa va comunica chiriaşului în scris în termen de 15 zile de la data procesului verbal de restituire a imobilului, faptul că începând cu această dată poate încheia un nou contract de închiriere cu noul proprietar.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Fişa de calcul din 18 iulie 2002, depusă de reclamantă în sprijinul cererii sale, este un act unilateral emanând de la reclamantă, care atestă, aşa cum arată şi denumirea actului, calculul desfăşurat al sumelor pretinse de aceasta, respectiv contravaloarea folosinţei spaţiului cu altă destinaţie situat în Bucureşti, pe perioada aprilie 2002 – aprilie 2003. Ea nu face însă dovada raporturilor contractuale convenite cu pârâta cu privire la folosinţa spaţiului şi sumele datorate în măsura, în care nu se coroborează cu alte mijloace de probă pe acest aspect.
Toate înscrisurile depuse de reclamantă în sprijinul cererii sale, reprezintă corespondenţa dintre diferitele servicii din cadrul său, privind fişa de calcul şi ulterior anularea ei, fără să existe punctul de vedere al pârâtei referitor la existenţa raporturilor contractuale pe perioada aprilie 2002 – aprilie 2003.
Distinct de acestea, urmare deciziei civile nr. 923 din 9 aprilie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă, definitivă şi irevocabilă reclamanta începând cu 9 aprilie 2002, a pierdut dreptul de administrare asupra imobilului restituit fostului proprietar, astfel că nu mai putea dispune de acesta în sensul încheierii altor raporturi contractuale.
Prin urmare, Curtea de Apel, în mod corect a respins apelul reclamantei, împotriva sentinţei fondului, constatând că reclamanta în raport de temeiurile de fapt şi de drept ale acţiunii introductive, nu a făcut dovada raporturilor contractuale cu pârâta în perioada aprilie 2002 – aprilie 2003.
Referitor la înscrisurile noi depuse în recurs de reclamantă, respectiv declaraţiile date de B.Ş., în calitate de reprezentant al societăţii pârâte, în raport de conţinutul lor şi data la care sau fost făcute, 10 iunie 1999, se constată că nu sunt în măsură să confirme raporturile contractuale pretinse de reclamantă, pentru perioada aprilie 2002 – aprilie 2003.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.G.M.B., A.F.I., împotriva deciziei comerciale nr. 224 din 21 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4752/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4602/2004. Comercial → |
|---|
