ICCJ. Decizia nr. 4602/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4602/2004
Dosar nr. 9449/2004
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2723 din 3 noiembrie 2003, Tribunalul Mureş a respins excepţia invocată de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Braşov şi acţiunea formulată de reclamanta P. SA, sucursala Mureş, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 25.297.921 lei, reprezentând contravaloare benzină lipsă.
Soluţia a avut în vedere procesele verbale de constatare din care rezultă că vagonul a ajuns la destinaţie fără urme de scurgere din conţinut, că pe scrisoarea de trăsură nu există nici o menţiune din care să rezulte că vagonul a fost cântărit de calea ferată şi că starea tehnică a supapei de aerisire trebuia să fie sesizată, la momentul încărcării mărfii de către prestatorul de servicii.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 2723/2003, pronunţată de Tribunalul Mureş a fost admis de Curtea de Apel Târgu-Mureş, care a schimbat în parte hotărârea atacată şi a obligat-o pe pârâta C.F.R. M. SA sucursala Braşov să-i plătească reclamantei suma de 7.602.739 lei, contravaloarea cantităţii de 2.000 kg benzină şi 329.810 lei cheltuieli de judecată.
Faţă de critica formulată, care vizează faptul că lipsurile s-au produs pe timpul transportului, Curtea de apel a reţinut că deşi în procesul verbal preliminar se constată faptul că vagonul a ajuns la destinaţie cu sigiliile intacte totuşi se menţionează şi împrejurarea că sita de aerisire era spartă, iar dispozitivul de aerisire se putea desface cu mâna.
Aceste constatări au format convingerea instanţei de apel că lipsurile se puteau produce pe timpul transportului prin introducerea unui furtun, pentru sustragerea benzinei.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs pârâta C.F.R. M. SA, care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului cu consecinţa admiterii excepţiei privind prescripţia dreptului la acţiune pentru plata daunelor şi „în fond, respingerea acţiunii".
Prima critică vizează respingerea greşită a excepţiei, privind prescripţia dreptului la acţiune pentru plata de despăgubiri, soluţia, în opinia recurentei, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 93.4 din R.T. C.F.R., care prevede un termen de un an pentru valorificarea pretenţiilor rezultate din lipsurile produse pe timpul transportului.
Critica este nefondată întrucât cererea pentru plata despăgubirilor a fost introdusă în termenul de un an prevăzut de textul citat de recurentă. Din actele dosarului rezultă în adevăr că acţiunea s-a introdus iniţial împotriva C.F.R. regionala Braşov, care la data producerii pagubei, nu mai exista ca persoană juridică, activitatea fostei S.N.C.F.R. regionala Braşov, fiind preluată de C.F.R. M. SA Braşov, a cărei citare în cauză a fost dispusă de instanţă prin Decizia nr. 376 din 3 septembrie 2001, în dosarul nr. 902/2001. În aceste condiţii nu poate fi primită susţinerea recurentei potrivit căreia acţiunea a fost introdusă, împotriva unei persoane juridice fără calitate de vreme ce prin actul normativ de reorganizare a devenit succesoarea fostei S.N.C.F.R. regionala Braşov. Prin urmare data înregistrării acţiunii îi profită reclamantei şi cum termenul prevăzut de art. 93.1 din R.T. nu a fost depăşit, intimata reclamantă este în drept să-şi valorifice pretenţiile pentru plata despăgubirilor.
A doua critică vizează faptul că instanţa de apel a dat o interpretare prea largă art. 82.1 şi art. 58.11 din R.T. şi ca urmare a reţinut greşit răspunderea pentru lipsuri în sarcina sa.
Şi această critică ce vizează aplicarea greşită a legii este nefondată, pentru că în cauză nu s-a pus problema încărcării mărfii într-un vagon defect, pentru a se reţine că pentru acest neajuns este în culpă expeditorul ci, dimpotrivă că spargerea sitei de aerisire s-a produs pe timpul transportului sustragerea, fiind posibilă cu un furtun prin spaţiul obţinut.
Această constatare cât şi cea referitoare la posibilitatea desfacerii cu mâna a sitei de aerisire rezultă din procesul verbal preliminar, aşa încât susţinerea recurentei nu a stat la baza analizei şi concluziei la care a ajuns instanţa de apel.
Prin ultima critică, recurenta a susţinut că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi înţelesul vădit neîndoilenic al acestuia (art. 304 C. proc. civ.) pentru că a stabilit obligaţia de cântărire în sarcina căii ferate la momentul preluării vagonului pentru transport.
Pentru a răspunde acestei critici s-au examinat considerentele deciziei recurate şi s-a constatat că instanţa nu şi-a întemeiat soluţia pe aspectele învederate de recurentă, ci pe actele de constatare, care confirmă faptul că vagonul a ajuns la destinaţie cu sigiliile intacte, dar cu sita de aerisire spartă ceea ce a dus la concluzia sustragerii din conţinut pe timpul transportului şi nu a provenienţei acestor lipsuri de la încărcare. Trimiterea instanţei la art. 82.1 din R.T. nu este greşită, întrucât prin acesta se dispune: "Calea ferată care a primit la transport marfa cu scrisoare de trăsură este răspunzătoare de executarea transportului şi de integritatea mărfii pe întreg parcursul până la eliberare".
Rezultă că, în cauză, tocmai integritatea mărfii pe timpul transportului nu a fost păstrată de vreme ce vagonul a ajuns în condiţiile descrise în procesul verbal preliminar.
Admiţând că recurenta a pus la dispoziţie vagonul în condiţiile art. 58.11 (în bună stare şi corespunzător cu natura mărfii) şi că acesta a fost verificat la încărcare, prezumţia că lipsa s-a produs pe timpul transportului nu a fost înlăturată, aşa încât nefiind motive de nelegalitate care să ducă la casarea deciziei pronunţată în apel, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.F.R. M. SA Bucureşti, sucursala Braşov împotriva deciziei nr. 75/ A din 22 aprilie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4680/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4600/2004. Comercial → |
|---|
