ICCJ. Decizia nr. 4762/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4762/2004
Dosar nr. 2045/2003
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului Dâmboviţa sub nr. 1945 din 27 aprilie 2001, reclamanta CN R. SA Bucureşti, sucursala Mija a solicitat obligarea pârâtei SC A. C.F.R. Griviţa SA Bucureşti la plata sumei de 1.038.758.007 lei compusă din 256.696.828 lei contra valoare marfă, 280.457.269 lei penalităţi de întârziere în plata facturilor, 501.603.910 lei taxe de magazinaj, plus cheltuieli de judecată în sumă de 18.252.096 lei.
La 28 iunie 2001, cu adresa nr. 2131, pârâta formulează o cerere reconvenţională prin care solicită obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 1.119.448.649 lei reprezentând penalităţi de întârziere.
Prin hotărârea nr. 4 din 07 septembrie 2001, Comisia de arbitraj comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa admite în parte cererea formulată de reclamanta pârâtă şi, în consecinţă, obligă pe pârâta reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 773.505.891 lei reprezentând 280.457.269 lei penalităţi de întârziere în plata facturilor şi 493.048.622 lei taxe de magazinaj, precum şi suma de 15.069.071 lei cu titlu de cheltuieli de arbitrare; admite în parte cererea reconvenţională formulată de SC A. C.F.R. Griviţa SA Bucureşti şi, în consecinţă obligă reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 183.228.349 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în livrarea mărfurilor, precum şi a sumei de 6.584.481 lei cu titlu de cheltuieli de arbitrare.
Prin cererea înregistrată la 24 octombrie 2001 la Curtea de Apel Ploieşti, SC A. C.F.R. Griviţa SA a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 4 din 7 septembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa.
Prin Decizia nr. 1083 din 19 noiembrie 2001, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat hotărârea arbitrală atacată şi pe fond a admis în parte acţiunea CN R. SA, sucursala Mija, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 773.505.891 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi taxe de înmagazinaj, admiţând în parte şi cererea reconvenţională formulată de pârâta SC A. C.F.R. Griviţa SA şi obligând reclamanta pârâtă CN R.SA, sucursala Mija la plata sumei de 183.228.341 lei penalităţi de întârziere în livrare.
Împotriva acestei decizii pârâta reclamantă SC A. C.F.R. Griviţa SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 şi art. 315 C. proc. civ. şi solicitând şi suspendarea executării deciziei în baza dispoziţiilor art. 300 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2378 din 17 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul, a casat Decizia nr. 1083 din 19 noiembrie 2001 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă motivând că instanţa de apel a ignorat criticile aduse prin acţiunea în anulare raportului de expertiză întocmit în faţa instanţei arbitrale preluând necritic concluziile acestuia şi nemotivând, în Decizia recurată, respingerea criticilor aduse acestui raport, contrar prevederilor din art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2743 din 28 august 2003, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de pârâta SC A. C.F.R. Griviţa SA împotriva hotărârii nr. 4 din 7 septembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Comisia de Arbitraj Comercial a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a analizat criticile aduse hotărârii arbitrale prin acţiunea în anulare constatând că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 364 lit. c), f), g) şi i) (invocate de petent) pentru desfiinţarea hotărârii arbitrale.
Reţine în acest sens instanţa că Tribunalul arbitral a fost constituit corect, pârâta însăşi prin reprezentantul său fiind de acord cu compunerea completului de arbitrare aşa cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă din 31 mai 2001, încheiere prin care Tribunalul Arbitral s-a pronunţat şi asupra excepţiei invocate de pârâtă privind constituirea Tribunalului Arbitral pe care o respinge. Mai constată curtea de apel examinând hotărârea arbitrală a cărei anulare s-a cerut că aceasta răspunde cerinţelor art. 364 lit. g), cuprinzând dispozitivul şi motivele avute în vedere de Tribunalul Arbitral în darea soluţiei, arată data şi locul pronunţării, fiind semnată de arbitri. Reţine, de asemenea, Curtea de Apel că Tribunalul Arbitral, prin încheierea din 26 iulie 2001, la solicitarea pârâtei, a dispus efectuarea unui supliment de expertiză cu obiectivele stabilite de pârâtă.
Nemulţumită de soluţie, pârâta a declarat recurs susţinând că Decizia este nelegală şi netemeinică invocând dispoziţiile art. 304 pct. 1, pct. 8 pct. 7 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiza contabilă.
În susţinerea recursului, pârâta invocă greşita compunere a instanţei, întrucât la judecarea pricinii au participat trei judecători şi, judecarea acţiunii în anulare fiind o judecată în primă instanţă, cauza urma a fi soluţionată de un singur judecător, iar excepţia privind greşita compunere a instanţei invocată de ea în faţa Curţii de Apel Ploieşti a fost respinsă în şedinţa din 21 august 2003.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel a nesocotit clauza compromisorie inserată în contractul de vânzare cumpărare nr. 101/2000 intervenit între părţi, dând curs prevederilor art. 10 din R.O.C.C.I. Dâmboviţa. De asemenea, apreciază recurenta, Curtea de Apel Ploieşti a interpretat greşit raportul de expertiză şi suplimentul de expertiză întocmite în cauză, care nu s-au pronunţat asupra cuantumului penalităţilor în plata preţului datorate de pârâtă şi nu au ţinut seama de toate documentele contabile aflate la sediul intimatei.
Recurenta mai susţine că hotărârea arbitrală este nelegală întrucât instanţa nu a motivat hotărârea, sau a motivat-o insuficient neindicând motivele de drept pe care se întemeiază, având în vedere că părţile nu au solicitat expres soluţionarea litigiului în echitate.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. V din 25 iunie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie,SECŢIILE UNITE(M. Of. nr. 675/25.10.2001) prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, acţiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale constituie cale de atac, iar completul de judecată pentru soluţionarea unei atari căi de atac va fi constituit, în raport cu nivelul instanţei competente, din numărul de judecători prevăzut pentru judecarea recursului, chiar dacă, în conformitate cu art. 366 alin. (2) C. proc. civ., „hotărârea instanţei judecătoreşti cu privire la acţiunea în anulare poate fi atacată cu recurs". În acest sens se reţine ca fiind corectă compunerea completului de judecată care a pronunţat Decizia recurată, iar critica formulată de recurentă urmează a nu fi primită.
Cât priveşte compunerea completului de arbitrare, din examinarea actelor dosarului rezultă că potrivit art. 28 din contractul de vânzare cumpărare nr. 101/2000 intervenit între părţile în litigiu „orice litigiu decurgând din sau în legătură cu prezentul contract inclusiv cu cel referitor la validitatea, interpretarea, executarea şi desfiinţarea lui se va soluţiona prin arbitraj ad-hoc organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Dâmboviţa în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale acesteia". „Tribunalul arbitral va fi compus din 2 arbitri, câte unul numit de fiecare parte. Dreptul părţii de a-şi numi arbitru nu poate fi cenzurat".
Aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Ploieşti, întrucât prin clauza arbitrală evocată părţile au convenit ca arbitrajul să se desfăşoare în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale instanţei de arbitraj comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa, iar potrivit art. 10 din Regulile de Procedură ale Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ Dâmboviţa, cererile de arbitrare se soluţionează de Tribunalul arbitral în complet de trei membri, din care doi arbitri şi un supraarbitru, desemnarea arbitrilor făcându-se de către preşedintele sau vicepreşedintele Tribunalului Arbitral, completul de arbitrare a fost corect constituit, modul de numire a arbitrilor şi supraarbitrului, fiind recunoscut de pârâtă prin reprezentanta împuternicită de aceasta, aşa cum s-a consemnat în încheierea din 31 mai 2001, încheiere ce nu a fost atacată, astfel încât critica formulată de recurentă nu poate fi reţinută.
Cât priveşte expertiza contabilă dispusă în cauză, se reţine că expertul contabil a realizat expertiza cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi că a răspuns obiectivelor formulate de pârâtă atât în raport, cât şi prin suplimentul de expertiză, iar tribunalul arbitral a avut în vedere concluziile în pronunţarea soluţiei, aspect examinat şi de instanţa de apel, astfel că nici această critică a recurentei nu poate fi primită.
Se reţine, de asemenea, că instanţa de apel a examinat şi a constatat corect că hotărârea arbitrală răspunde exigenţelor art. 364 lit. g), critica formulată de recurentă cu privire la acest aspect urmând a fi respinsă.
Cu această suplinire de motivare, Decizia Curţii de Apel Ploieşti este temeinică şi legală şi, pe cale de consecinţă, recursul îndreptat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. C.F.R. Griviţa SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 2743 din 28 august 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4441/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4830/2004. Comercial → |
|---|
