ICCJ. Decizia nr. 5087/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 5087/2004

Dosar nr. 9704/2004

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înaintată la acest tribunal şi înregistrată sub nr. 3606 din 19 noiembrie 2003, reclamanta SC B. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul C.M. administrator al SC C. SRL în baza procedurii necontencioase, prevăzută de art. 331 – art. 339 C. proc. civ., prin hotărârea ce se va da să se autorizeze convocarea Adunării Generale a SC C. SA Topliţa la 20 de zile de la pronunţarea hotărârii, să se desemneze ca preşedinte al acestei adunări generale cenzorul C.D. şi să se stabilească data de referinţă prevăzută de art. 122 alin. (2), cu 10 zile înaintea ţinerii adunării generale.

În drept, acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

În motivare reclamanta a arătat că este acţionară la SC C. SA cu un procent de peste 10 % şi în această calitate a solicitat prin adresa nr. 539 din 7 octombrie 2003, convocarea adunării generale a acţionarilor pentru discutarea unor probleme de competenţa acesteia. Deşi adunarea generală trebuia convocată deîndată pârâtul în calitate de administrator nu a dat curs solicitării, determinând prin aceasta acţionarea în justiţie.

Prin întâmpinarea depusă pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă a instanţei conform art. 119 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii reclamantului, întrucât deşi unii membri ai consiliului de administraţie au încercat convocarea adunării generale nu au reuşit.

Prin sentinţa civilă nr. 1990 din 18 decembrie 2003, Tribunalul Harghita a respins excepţia de necompetenţă formulată de pârâtă şi a admis acţiunea reclamantei şi a dispus autorizarea convocării adunării generale a SC C. SA la 30 zile după pronunţarea prezentei hotărâri şi prezidată de C.D. stabilind ca dată de referinţă prevăzută de art. 122 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 să fie cu 5 zile înainte de data convocării Adunării Generale menţionate (executorie conform art. 336 C. proc. civ.).

Nemulţumită de această soluţie, pârâta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul din 6 mai 2004, avocatul intimatei reclamante a solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a unui alt dosar (nr. 196/2004) al Tribunalului Harghita.

Prin încheierea din 6 mai 2004, Curtea de Apel Tg. Mureş, dosar nr. 117/2004, a suspendat judecata apelului pârâtei împotriva hotărârii tribunalului având în vedere că în urma casării cu trimitere, dosarul 196/2004 al Tribunalului Harghita priveşte aceleaşi părţi şi are ca obiect acţiunile deţinute de părţi şi că dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea acestei încheieri şi pe cale de consecinţă repunerea pe rol a cauzei având în vedere că temeiul juridic avut în vedere la momentul suspendării subzistă.

Curtea va respinge recursul având în vedere următoarele considerente:

Într-un litigiu separat, ce formează obiectul dosarului nr. 196/2004 al Tribunalului Harghita are ca obiect acţiunile deţinute de aceleaşi părţi.

Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi.

Curtea de Apel Cluj a reţinut corect că soluţionarea acţiunii are ca obiect acţiunile dintre părţi, depinde de existenţa sau neexistenţa dreptului de proprietate al părţilor asupra acţiunilor deţinute de acestea în societatea reclamantă. Însă, având în vedere declaraţiile date de ambele părţi prezente în instanţă, Curtea apreciază că cererea nu se mai justifică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, recursul declarat de reclamanta SC B. SRL Topliţa împotriva încheierii pronunţată la data de 6 mai 2004 de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5087/2004. Comercial