ICCJ. Decizia nr. 5221/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 5221/2004

Dosar nr. 9971/2004

Şedinţa publică din 2 decembrie 2004

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A. SA Slatina a acţionat în judecată pe pârâta A.P.S., pentru ca pârâta să fie obligată prin hotărâre judecătorească la plata sumei de 255.542.058 lei cu titlu de penalităţi de întârziere pe perioada 24 ianuarie 2000 – 20 aprilie 2002, cu cheltuieli de judecată aferente.

Prin sentinţa nr. 91 din 3 februarie 2004, Judecătoria Slatina a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 119.325.984 lei majorări legale de întârziere în plată pe perioada 1 decembrie 2000 – 7 februarie 2002, cu cheltuieli de judecată în sumă de 7.892.000 lei, reţinând că până la data de 31 octombrie 2000, inclusiv dreptul material la acţiune al reclamantei a fost prescris şi pe cale de consecinţă această excepţie ridicată de pârâtă a fost admisă.

Apelul declarat de reclamanta SC A. SA Slatina împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, a fost anulat, ca netimbrat de Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 295 din 5 martie 2004.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că s-a pus în vedere reclamantei să timbreze apelul cu 34.000 lei taxă judiciară de timbru, dar aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei ceea ce a făcut incidentă aplicarea sancţiunii anulării cererii prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997 cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva hotărârii de mai sus, reclamanta a declarat recurs motivat în drept de prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinând că a achitat taxa de timbru ce i s-a pus în vedere în apel.

Recursul reclamantei este întemeiat.

În dovedirea susţinerilor din recurs, reclamanta a depus un set de acte.

Din ordinul de plată 486 din 22 iunie 2004, din dosarul de recurs în copie xerox rezultă că reclamanta a depus la Trezoreria Craiova suma de 34.000 lei prin Trezoreria Slatina, iar din adresa din acelaşi dosar rezultă, că a înaintat acest ordin de plată la Curtea de Apel Craiova anexând şi timbre judiciare de 1.500 lei cu confirmările de primire din dosarul de recurs.

În această împrejurare hotărârea din apel nu este corectă şi urmează a se casa.

În temeiul prevederilor art. 313 C. proc. civ., se va face o nouă judecată în apel şi cauza va fi trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Slatina SA Slatina împotriva deciziei nr. 295 din 5 iulie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.

Casează Decizia recurată şi trimite cauza la Curtea de Apel, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5221/2004. Comercial