ICCJ. Decizia nr. 5180/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5180/2004
Dosar nr. 10616/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2004 la Judecătoria sector 6, reclamanta V.L.V.I.S.A. a chemat în judecată în calitate de pârâtă pe SC M.C. SA pentru a fi obligată la plata sumei de 17.000 dolari S.U.A. (555.300.000) lei la cursul B.N.R. /dolar S.U.A./32700 lei).
Prin sentinţa civilă nr. 8199 din 5 noiembrie 2003, Judecătoria sector 6 a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 17.000 dolari S.U.A. în lei, la cursul oficial din ziua plăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, cererea fiind înaintată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin încheierea nr. 1110 din 23 aprilie 2004, dată în dosar nr. 611/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea pârâtei a fost calificată ca apel şi a fost înaintată spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Decizia nr. 487/ R din 29 iunie 2004, pronunţată în dosarul nr. 994/2004 Curtea de Apel Bucureşti, califică calea de atac ca fiind recurs în raport de dispoziţiile art. 2821, art. 299 C. civ., raportat la art. 2 pct. 3 C. proc. civ. şi în consecinţă îşi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia VI-a comercială.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 283 din 6 octombrie 2004, califică calea de atac ca fiind apel, faţă de dispoziţiile art. 282 şi art. 2821 C. proc. civ., întrucât valoarea pretenţiilor depăşeşte 200.000.000 lei, îşi declină competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă înaintează dosarul la I.C.C.J. pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte, constatând în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., existenţa conflictului negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară necompetenţa de a judeca aceiaşi pricină, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, respectiv apelul declarat de apelanta pârâtă SC M.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 8199 din 5 noiembrie 2003, pronunţată de Judecătoria sector 6 Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru argumentele ce urmează.
În speţă, hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată sub incidenţa art. 7208 C. proc. civ., modificat prin art. 1 pct. 18 din OUG nr. 58/2003 care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce priveşte sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanţă sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ.
Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială este generat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV C. proc. civ.: Apelul.
Dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., nu sunt aplicabile în cauză deoarece obiectul hotărârii judecătoreşti atacate constă în obligaţia de plată a unei sume de bani mai mare de 200.000.000 lei.
Prin urmare, Curtea de Apel Bucureşti este competentă să soluţioneze potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 58/2003 aprobată prin Legea nr. 195/2004, apelul declarat de SC M.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 8189 din 5 noiembrie 2003, pronunţată de Judecătoria sector 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a apelului declarat de SC M.C. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 8199 din 5 noiembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 6, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5186/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5162/2004. Comercial → |
---|