ICCJ. Decizia nr. 5430/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.5430/2004

Dosar nr. 8512/2004

Şedinţa publică din 9 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 15 septembrie 2003, D.S. Neamţ a formulat contestaţie în anulare împotriva actelor întocmite de executorul judecătoresc C.C. privind punerea în executare silită a Hotărârii Arbitrale din 12 decembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Arbitral Neamţ, în dosarul nr. 4/2000, prin care a cerut lămurirea înţelesului şi întinderii titlului executoriu, respectiv a hotărârii arbitrale.

Judecătoria Piatra Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 3570 din 9 octombrie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia comercială, reţinând că litigiul este de natură comercială, iar competenţa de soluţionare a litigiului în primă instanţă, în lipsa unei convenţii arbitrale, este a tribunalului.

Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Arbitral din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 2971/ E din 15 decembrie 2003, reţinând că în cauză se execută un titlu emis de Tribunalul Arbitral, care are şi competenţa să judece contestaţia la titlu şi să lămurească înţelesul şi întinderea respectivului titlu.

Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, prin Hotărârea arbitrală din 9 februarie 2004 a admis contestaţia în anulare a stabilit înţelesul dispozitivului hotărârii, în sensul că preţul încasat pentru cantităţile lemnoase livrate în temeiul contractului nr. 1835 din 15 septembrie 2000 trebuie să fie cel prevăzut în procesul verbal de adjudecare la licitaţie din 7 septembrie 2000, şi pe cale de consecinţă suma de 1.045.802.246 lei a dispus să fie restituită SC T.C.E. SRL. A obligat D.S. Piatra Neamţ la plata sumei de 20.458.022 lei taxă de arbitraj.

Acţiunea în anulare formulată de contestatoarea D.S. Piatra Neamţ, a fost respinsă de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 185 din 11 mai 2004.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a considerat că în mod corect a procedat tribunalul arbitral când a judecat contestaţia la executare, deoarece lămurirea înţelesului şi întinderii titlului executoriu nu putea fi efectuată fără o analiză a fondului litigiului dedus arbitrajului, întrucât numai pe această cale puteau fi identificate elementele de natură să lămurească titlul executoriu executat, astfel că în mod legal tribunalul arbitral a procedat la examinarea dispoziţiilor contractuale pe baza cărora s-a determinat întinderea prejudiciului produs SC T.C.E. SRL.

Împotriva acestei decizii contestatoarea D.S. Piatra Neamţ a formulat recurs prin care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 1, 3, 6, 7 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei Curţii de Apel Bacău în sensul admiterii acţiunii în anulare aşa cum a fost formulată. În temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., a învederat că tribunalul arbitral a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei altei instanţe, competentă în soluţionarea cauzei fiind Judecătoria Piatra Neamţ.

Recursul este fondat.

Conform art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare. Potrivit aceluiaşi articol alin. (2) teza a doua contestaţia privind lămurirea înţelesului întinderii sau aplicării unui titlu executoriu se introduce la instanţa de executare, dacă titlul nu emană de la un organ de jurisdicţie.

În speţă fiind în discuţie lămurirea înţelesului şi întinderii titlului executoriu emis de un tribunal arbitral, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare este în sarcina instanţei de executare, care, potrivit art. 373 alin. (2) este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, respectiv Judecătoria Piatra Neamţ.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că în cauză în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul este fondat urmând a se admite şi a se modifica Decizia atacată. Constatând că hotărârea arbitrală a încălcat dispoziţiile legale cu privire la competenţa materială a judecării contestaţiei la executare, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ., Curtea va desfiinţa hotărârea şi stabilind competenţa de judecată a pricinii în sarcina Judecătoriei Piatra Neamţ se va admite excepţia necompetenţei materiale a tribunalului urmând a se trimite dosarul spre competentă soluţionare Judecătoriei Piatra Neamţ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta D.S. Piatra Neamţ împotriva deciziei nr. 185 din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică.

Admite acţiunea în anulare formulată de D.S. Piatra Neamţ împotriva Hotărârii Arbitrale din 9 februarie 2004 a Tribunalului Arbitral Neamţ, pe care o anulează.

Admite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Arbitral şi dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Neamţ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5430/2004. Comercial