ICCJ. Decizia nr. 5470/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5470/2004
Dosar nr. 8639/2004
Şedinţa publică din 9 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2002, reclamanta SC C. SA Alba Iulia prin lichidator T.N. l-a chemat în judecată pe pârâtul A.G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să îl oblige la plata în masa credală a SC C. SA Alba Iulia, a contravalorii autoturismului BMW roşu metalizat în sumă de 5.000 Euro, arătând că autoturismul este proprietatea SC C. SA Alba Iulia şi că acesta se află în Timişoara, fiind urmărit silit în dosarul execuţional nr. 109/1998 al Tribunalului Timiş, de către un creditor al falitului, respectiv SC A.C. SRL Timişoara. A mai arătat că prin încheierea din 21 octombrie 1999, pronunţată în dosarul nr. 447/1997 judecătorul sindic a dispus aducerea autoturismului la masa credală prin predarea acestuia în mâna lichidatorului de către administratorul SC A.C. SRL Timişoara, A.G. În temeiul acestei încheieri reclamantul a sigilat cheile autoturismului, interzicându-i administratorului să desfacă sigiliul. Cu toate acestea numitul A.G. a înstrăinat autoturismul. Acesta a depus în dosarul execuţional 447/1997 procesul verbal de licitaţie încheiat în dosarul execuţional nr. 109/1998 conform căruia autoturismul a fost adjudecat de SC A.C. SRL prin administrator, la preţul de 56.199.000 lei. În aceste condiţii, judecătorul sindic a dispus întreprinderea măsurilor necesare pentru anularea vânzării, împrejurare cu care a constatat că societatea SC A. SA Alba Iulia a fost dizolvată şi radiată din Registrul Comerţului. Considerând că administratorul SC A. SA Alba Iulia, A.G., este vinovat de înstrăinarea autoturismului, a solicitat obligarea lui la plata sumei de 5.000 Euro, reprezentând prejudiciul cauzat SC C. SA Alba Iulia prin această faptă.
Tribunalul Timiş, secţia comercială, a respins acţiunea prin sentinţa civilă nr. 1407 din 15 aprilie 2003, reţinând că pârâtul A.G. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu s-a făcut dovada lichidării societăţii şi preluării patrimoniului acesteia de către pârât, iar societatea reclamantă nu şi-a îndreptat acţiunea împotriva cumpărătorului bunului.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de către Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, care prin Decizia civilă nr. 765 din 10 iulie 2003 a casat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Curtea a reţinut calitatea procesuală pasivă a pârâtului faţă de dispoziţiile art. 998 C. civ., considerând că acţiunea are la bază răspunderea civilă delictuală rezultată din calitatea pârâtului de custode al autoturismului.
Rejudecând, Tribunalul Timiş, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamantă obligându-l pe pârât la plata sumei de 5.000 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri, aşa cum rezultă din Decizia nr. 4483 din 18 decembrie 2003. Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că acţiunea nu este prescrisă, deoarece la data de 16 februarie 2001, când a fost adjudecat bunul şi până la introducerea acţiunii nu au trecut trei ani, iar pe fondul pricinii a constatat culpa pârâtului A.G. în producerea prejudiciului reclamantei, întrucât acesta a sustras bunul cuvenit masei credale al reclamantei, pe care a diminuat-o cu suma de 5.000 Euro.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat apel.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 98 din 8 aprilie 2004, a admis apelul, a schimbat în totul sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, obligând-o pe reclamantă la plata sumei de 6.132.500 lei cheltuieli de judecată, către pârât.
Curtea a reţinut că autoturismul a fost sechestrat de organul de poliţie în dosarul penal nr. P/6378/1996 şi predat în custodia lui A.G., în calitate de administrator al SC A.C. SRL la data de 26 ianuarie 1996, şi că mai târziu, Tribunalul Timiş, prin încheierea din dosarul nr. 2539/C/1996, a dispus înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra autoturismului. De asemenea, a reţinut că reclamantei i-a fost adusă la cunoştinţă această stare de fapt, pârâtul precizându-şi poziţia, în sensul că nu predă autovehiculul. A mai reţinut că au fost încheiate totuşi procesele verbale din 25 noiembrie 1999 şi 20 decembrie 1999, al doilea nefiind semnat de lichidator, iar în primul care poartă semnătura lichidatorului T.N. nu s-a făcut menţiunea lăsării autoturismului în custodia pârâtului, astfel că nu poate fi reţinută culpa acestuia.
Reclamanta SC C. SA Alba Iulia prin lichidator judiciar T.N., a declarat recurs împotriva deciziei civile mai sus menţionate, solicitând admiterea acestuia pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi drept consecinţă a cerut respingerea apelului formulat şi menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de fond.
Astfel, invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate, recurenta a arătat că acţiunea promovată împotriva lui A.G. este o acţiune în stabilirea răspunderii civile delictuale a acestuia în calitate de custode al autoturismului în cauză.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Procesul verbal încheiat la 20 decembrie 1999, menţionează că au fost predate cheile autoturismului numitului A.G., sigilându-se plicul, şi că pârâtul ar fi fost de faţă la această operaţiune, dar că a refuzat să-l semneze, la sugestia fiului său, sub rezerva consultării unui jurist. Ulterior, prin procesul verbal încheiat la 25 noiembrie 1999, A.G. şi-a menţionat punctul de vedere cu privire la autoturism, în sensul că autoturismul se afla în custodia sa din dispoziţia organului de poliţie, fiind instituit sechestru asigurator asupra lui în dosar nr. 2530/C/1996. Acest proces verbal nu este semnat de lichidator, iar primul proces verbal nu este semnat de pârât, la dosar neexistând dovada că acesta ar fi fost comunicat pârâtului.
În aceste condiţii, cele două procese verbale nu dovedesc susţinerea reclamantei, în sensul întocmirii legale a actelor necesare în scopul conservării autoturismului şi constituirii unei custodii valabile în sarcina pârâtului, custodia fiind constituită de organul de poliţie într-un alt dosar şi anume dosarul nr. P/6378/1996 şi care nu are legătură cu prezenta cauză.
Se constată astfel că, susţinerea recurentei nu are suport legal, pârâtului neputând să-i fie reţinută vreo culpă în prejudicierea societăţii reclamante, astfel că hotărârea recurată se află la adăpost de orice critică, recursul urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA prin lichidator T.N. împotriva deciziei civile nr. 98 din 8 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5485/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5611/2004. Comercial → |
|---|
