ICCJ. Decizia nr. 5617/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5617/2004
Dosar nr. 6962/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată, reclamanta SC S. SA, prin lichidator a solicitat în contradictoriu cu S.C. să se constate nulitatea absolută a convenţiei de vânzare – cumpărare, cuprinsă în factura fiscală întocmită la 15 octombrie 2001, în raport de prevederile art. 948 C. civ. şi art. 40 din Legea nr. 64/1995 republicată, deoarece:
- înstrăinarea a avut loc după data deschiderii procedurii falimentului, iar bunurile înstrăinate se aflau sub sechestru instituit de I.P.J. Prahova;
- fiind în lichidare judiciară debitoarea SC S. SA nu avea capacitatea de exerciţiu de a-şi înstrăina bunurile.
Tribunalul Prahova, secţia comercială, prin sentinţa nr. 195 din 10 februarie 2004 a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocate de pârât şi a respins, în consecinţă, acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că actul a cărui nulitate s-a solicitat a fi constatată nu se încadrează în prevederile art. 44 din Legea 64/1995, iar promovarea acţiunii de faţă nu intră în atribuţiile lichidatorului enumerate de art. 23 din aceiaşi lege.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 271 din 6 aprilie 2004, motivat de faptul că acţiunea în anulare a facturii fiscale a fost promovată la data de 13 ianuarie 2004, cu depăşirea termenului de un an, prevăzut de art. 44 din Legea 64/1995, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu au fost dovedite existenţa cauzei ilicită şi concertul fraudulos la momentul încheierii convenţiei, ca de altfel nici instituirea sechestrului asupra bunurilor înstrăinate.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S. SA Muntenia, prin lichidator SC E. SRL, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi art. 9 C. proc. civ., arătând că:
- instanţa de apel nu a răspuns la motivele de apel formulate;
- deşi acţiunea a fost respinsă de instanţa de fond pe o excepţie, prin Decizia atacată se examinează fondul pricinii.
Recursul este fondat pentru considerentele care urmează.
Prima instanţa a respins ca inadmisibilă acţiunea promovată de reclamantă cu motivarea că obiectul acesteia: constatarea nulităţii transferului de proprietate asupra unor bunuri mobile (autoturisme), excede cadrului normativ al Legii 64/1995, actul juridic fiind încheiat de vânzătoare ulterior declarării sale în faliment.
Sentinţa instanţei de fond greşit a fost menţinută de instanţa de apel, care, de altfel, pe de o parte confirmă caracterul inadmisibil al acţiunii din perspectiva prevederilor art. 23, art. 44 şi art. 46 din Legea nr. 64/1995 republicată iar, pe de altă parte, cu încălcarea art. 297 C. proc. civ., analizează în considerentele sale pricina pe fond.
Aceasta deoarece, prin încheierea Tribunalului Prahova din 1 octombrie 2001, definitivă şi executorie reclamanta a fost declarată în faliment, numindu-se şi lichidator iar potrivit art. 78 din Legea 64/1995 republicată, deschiderea procedurii ridicată debitorului dreptul de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele.
Din acest motiv acţiunea în constatarea nulităţii a fost promovată pe temeiul art. 948 C. proc. civ., invocându-se lipsa capacităţii de exerciţiu, întrucât actul de înstrăinare în speţă a fost încheiat de debitor la 15 octombrie 2001, după ce acestuia i-a fost ridicat dreptul de a dispune de bunuri, iar nu în temeiul art. 44 şi art. 46 din Legea 64/1995.
În atare situaţie, procedura de soluţionare a acţiunii de faţă sub aspectul competenţei de soluţionare este procedura de drept comun, în fond competenţa aparţinând tribunalului, iar nu judecătorului sindic.
Este de observat, că art. 40 în redactarea reprodusă de reclamantă şi care, sancţionează expres cu nulitate, actele de natura celui în speţă a intrat în vigoare ulterior încheierii convenţiei de înstrăinare, modificarea textului fiind operată prin OG nr. 38/2002 şi respectiv prin Legea 149/2004.
Aşa fiind, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica Decizia în sensul că va admite apelul declarat împotriva sentinţei şi evocând fondul va trimite cauza la instanţa de apel pentru soluţionarea lui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Muntenia Ploieşti, prin lichidator SC E. SRL Ploieşti, împotriva deciziei nr. 271 din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia în sensul că admite apelul aceleiaşi reclamante declarat, împotriva sentinţei nr. 195 din 10 februarie 2004 a Tribunalului Prahova, pe care o anulează şi evocând fondul trimite cauza la instanţa de apel pentru soluţionarea lui.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5618/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5430/2004. Comercial → |
|---|
