ICCJ. Decizia nr. 5538/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5538/2004
Dosar nr. 9963/2004
Şedinţa publică din 10 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2004, reclamanta SC R.I. SA Bucureşti a solicitat Curţii de Apel Constanţa ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să dispună suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 152/MF din 10 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, în dosarul nr. 274/2003, până la soluţionarea cererii de suspendare care face obiectul dosarului nr. 28/MF/2004 al Curţii de Apel Constanţa.
În motivarea cererii SC R.I. SA a susţinut că după consumarea unui ciclu procesual în urma căruia hotărârile pronunţate în cauză au fost casate cu trimitere, Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, a pronunţat sentinţa nr. 152/2004 în dosarul nr. 274/2003 prin care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată în cauză, a respins acţiunea reclamanţilor dar a admis cererea reconvenţională obligându-i pe reclamanţi la plata sumei de 663.675 dolari S.U.A. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea de chemare în garanţie ca fără obiect.
Împotriva sentinţei nr. 152/2004 pronunţată de Tribunalul Constanţa a declarat apel SC R.I. SA care s-a considerat îndreptăţită să solicite suspendarea executării hotărârii motivat de faptul că la o examinare sumară a aparenţei legalităţii şi temeiniciei hotărârii apelate se poate observa că au fost ignorate dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
La data de 29 iulie 2004, M.R.A.T. SA, în temeiul art. 49 şi urm. C. proc. civ., a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care alături de reclamantă şi în contradictoriu cu intimatele, în temeiul art. 280, cu referire la art. 288 alin. (4) C. proc. civ., raportat la art. 7808 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat suspendarea executării aceleiaşi sentinţe.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 5 din 12 august 2004, a admis cererea de suspendare a executării sentinţei nr. 152/MF/2004, pronunţată de Tribunalul Constanţa, formulată de reclamanta SC R.I. SA Bucureşti şi cererea de intervenţie în nume propriu formulată de M.R.A.T. SA în contradictoriu cu pârâtele SC S.S.C.L. şi SC V.S.U.L. şi în consecinţă a dispus suspendarea executării sentinţei nr. 152/2004 a Tribunalului Constanţa până la soluţionarea apelului declarat împotriva acesteia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 280 alin. (3) şi art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., că în cauză s-a făcut dovada plăţii cauţiunii în cuantumul fixat de instanţă, fiind astfel îndeplinită şi condiţia cerută pentru suspendarea executării care nu se poate acorda decât cu dare de cauţiune.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate de pârâtă, instanţa a reţinut că hotărârile fondului, potrivit art. 7808 C. proc. civ., în materie comercială sunt executorii, iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea sentinţei.
Împotriva sentinţei nr. 5 din 12 august 2004 şi a încheierii pronunţată la 5 august 2004 prin care s-a stabilit cauţiunea au declarat recurs SC V.S.U.L. şi SC S.S.C.L.
1. Prima critică vizează încheierea din 5 august 2004 prin care instanţa de judecată a stabilit cuantumul cauţiunii în sarcina petentelor R.I. SA şi M.R.A.T. SA Geneva. În argumentarea acestui motiv recurentele au susţinut că instanţa a fixat în mod netemeinic cauţiunea pentru încuviinţarea cererii de suspendare pentru o sumă de 15.000 dolari S.U.A. care este disproporţionat de mică în raport de suma de 663.676,2 dolari S.U.A. la care au fost obligate pârâtele.
Au mai susţinut recurentele că respectiva cauţiune nu este îndestulătoare pentru despăgubirea lor, în calitate de creditori cu atât mai mult cu cât leul se devalorizează, şi că prin suma stabilită se contravine scopului pentru care legea stabileşte o asemenea obligaţie.
Critica este nefondată, întrucât aşa cum admit şi recurentele nu există criterii legale pentru stabilirea cuantumului cauţiunii.
Art. 403 alin. (3) C. proc. civ., aplicabil în speţă, stabileşte clar faptul că suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu dare de cauţiune, al cărui cuantum se fixează de instanţă.
Dacă legiuitorul ar fi vrut să stabilească limite sau proporţii ale cuantumului cauţiunii în raport de sumele acordate prin hotărârea a cărei suspendare se poate cere până la soluţionarea căii de atac promovată împotriva acesteia ar fi făcut-o în mod expres. Prin urmare, în lipsa oricărui criteriu legal este evident că stabilirea cuantumului cauţiunii este o chestiune de apreciere care ţine de natura şi împrejurările cauzei.
În aceste condiţii susţinerea recurentelor că suma stabilită drept cauţiune este mai mică de 2 % nu are nici o legătură cu vreo dispoziţie legală.
În fine, nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia dacă soluţionarea apelului va dura o perioadă de timp leul se va devaloriza în dauna sa, întrucât cauţiunea a fost stabilită în valută care va fi transformată în lei cu actualizarea cuvenită la data când se invocă producerea pagubei în dauna creditorilor.
2. Recurentele au criticat sentinţa nr. 5/2004 pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în susţinerea căruia au invocat aplicarea greşită a legii.
În concret, s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 280 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 403 alin. (3) C. proc. civ., motivat de faptul că cererea de suspendare s-a soluţionat prin sentinţă şi nu prin încheiere.
Critica este nefondată. Din conţinutul art. 280 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că cererea de suspendare se judecă de instanţa de apel, iar trimiterea la art. 403 alin. (3) C. proc. civ., priveşte suspendarea care se dă în condiţiile alin. (1) şi (2) din acelaşi articol, care se referă la recurs.
Prin urmare nu există reglementare specifică suspendării executării care se poate acorda până la judecata apelului, iar dacă textele de la „execuţia vremelnică", reglementată de art. 280 C. proc. civ., prevăd o anumită procedură, atunci pentru situaţia suspendării executării sentinţei fondului până la soluţionarea apelului nu există dispoziţie procedurală care să sancţioneze pronunţarea unei sentinţe în acest caz.
De altfel, art. 255 alin. (2) C. proc. civ., când se referă la încheieri le defineşte ca fiind toate celelalte hotărâri date de instanţă în cursul judecăţii, aşa încât chiar dacă nu s-a ţinut seama de o anumită acurateţe în ce priveşte denumirea hotărârii, acesta nu constituie motiv de nulitate.
3. Sentinţa nr. 5/2004 a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., pentru motivul că judecătorul care a dat suspendarea a făcut parte din completul care a judecat recursul împotriva sentinţei nr. 102/2003 care a fost casată cu trimitere pentru rejudecare.
Critica este neîntemeiată, întrucât art. 24 C. proc. civ., dispune că judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleaşi pricini în apel sau recurs sau în caz de rejudecare.
În cazul de faţă sentinţa nr. 152 din 10 iunie 2004 a fost pronunţată de un judecător de la Tribunalul Constanţa, iar suspendarea acordată prin sentinţa nr. 5/2004 a fost dată de un judecător de la Curte.
Textul citat precizează că judecătorul nu poate lua parte la rejudecarea aceleiaşi pricini, în apel sau recurs, şi nici în caz de casare cu trimitere referindu-se la calea de atac propriu-zisă a cărei judecată urmează să fie reluată. Or, în speţă, sentinţa nr. 5/2004 nu a fost pronunţată în rejudecarea căilor de atac prevăzute de art. 24 C. proc. civ.
4. Prin ultima critică s-a susţinut că sentinţa recurată nu cuprinde nici un motiv referitor la netemeinicia cererii de suspendare formulată de R.I. SA şi de intervenienta M.R.A.T. SA Geneva.
Nici această critică nu poate fi primită întrucât din examinarea considerentelor sentinţei criticate rezultă că soluţia este motivată pe problemele care ţin de acordarea suspendării executării hotărârii până la judecata apelului, astfel că nu era necesar să fie antamate problemele care vizează soluţia şi care ţin de judecata apelului întrucât nu aceste obiective trebuie urmărite într-o cerere de suspendare.
În consecinţă, nu sunt motive de netemeinicie şi nelegalitate dintre cele invocate de recurentă care să ducă la casarea încheierii şi sentinţei atacate cu recurs, astfel că, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtele SC V.S.U.L. Marea Britanie şi SC S.S.C.L. Cipru împotriva încheierii din 5 august 2004 şi a sentinţei nr. 5 din 12 august 2004, pronunţată în contradictoriu cu SC R.I. SA Bucureşti şi SC M.R.A.T. SA Geneva din dosarul nr. 28/2004 al Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5539/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5506/2004. Comercial → |
|---|
