ICCJ. Decizia nr. 5618/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5618/2004
Dosar nr. 6970/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1969 din 16 decembrie 2003, Tribunalul Harghita a admis acţiunea reclamantului C.L.M.C. şi a obligat pârâta SC H. SA să predea reclamantului imobilul proprietatea acestuia situat în Miercurea Ciuc.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în raport de actele şi lucrările dosarului, că imobilul în litigiu identificat prin C.F.R., în suprafaţă de 9047 mp a trecut în proprietatea Statului, în temeiul art. III din Decretul nr. 218/1960, iar în 1986 fostul Consiliu Judeţean Harghita a transmis dreptul de administrare asupra imobilului Întreprinderii de T.M.C., antecesorul pârâtei.
A mai reţinut instanţa că pârâta, care deţine imobilul nu a făcut dovada că ar avea un drept de proprietate asupra acestuia, în raport şi de dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 71/1996 a Cadastrului şi Publicitate Imobiliare.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Târgu-Mureş prin Decizia nr. 54 din 23 martie 2004.
În considerentele deciziei, instanţa de control a reţinut că imobilul a intrat în proprietatea statului în temeiul art. III din Decretul nr. 218/1960 şi a fost în administrarea fostei Întreprinderi de T.M.C., astfel încât în baza Legii nr. 15/1990 imobilul a fost inclus în patrimoniul SC H. SA.
Mai reţine instanţa că, prin Hotărârea nr. 6/1998 a C.L.M.C., a fost revocat dreptul de administrare acordat pârâtei cu începere de la 1 ianuarie 1999, iar prin sentinţa nr. 668 din 14 mai 2003 a Tribunalului Harghita, definitivă şi irevocabilă, s-a stabilit că societatea pârâtă a dobândit numai dreptul de administrare, transmis cu titlu gratuit în privinţa construcţiilor şi nu a terenului, ca atare imobilul nu a făcut parte niciodată din patrimoniul societăţii comerciale, în mod legal.
În contra acestei decizii, a declarat, în termen legal, recurs pârâta solicitând desfiinţarea celor două hotărâri pronunţate în cauză şi pe fond respingerea acţiunii introductive ca neîntemeiate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., pârâta susţine în esenţă următoarele:
- prin Decizia nr. 89/1986 a fostului C.P.H., construcţia C.P. a fost dată în administrare directă fostei Întreprinderi de T.M.C., actualmente SC H. SA, iar ca efect al Legii nr. 15/1990 construcţia a devenit, ex lege, proprietatea societăţii, fiind cuprinsă în capitalul social al acestuia;
Hotărârea nr. 6/1999 a C.L.M.C. de retragere a dreptului de administrare nu i-a fost comunicată pentru a putea fi contestată;
- extrasul de carte funciară nu reflectă situaţia reală actuală, ca efect al Legii nr. 15/1990;
- intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiei nu a fost posibilă, deoarece nu este soluţionată situaţia terenului aferent construcţiei;
- nu se motivează temeiul legal al Hotărârii nr. 6/1999 a C.L.M.C. privitor la retragerea dreptului de administrare a construcţiei, care implicit semnifică deposedarea societăţii de construcţia aflată în proprietatea sa.
Examinând recursul numai prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Imobilul în litigiu situat în Miercurea Ciuc, fiind dobândit în temeiul art. III din Decretul nr. 218/1960 şi înscris în cartea funciară, respectiv cabană turistică din piatră şi lemn, în suprafaţă de 91 mp şi teren aferent de 9047 mp.
Imobilul face parte din domeniul privat al Municipiului Miercurea Ciuc, fiind inclus în patrimoniul unităţii administraţiei teritoriale şi înscris la poziţia 85 în anexa bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Miercurea Ciuc.
Pârâta-recurentă deşi susţine că a dobândit în temeiul Legii nr. 15/1990 dreptul de proprietate asupra construcţiei şi terenului aferent, nu a făcut dovada intabulării dreptului de proprietate, iar prin Decizia nr. 668 din 14 mai 2003 a Tribunalului Harghita definitivă şi irevocabilă, i-a fost respinsă cererea pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate întemeiată pe dispoziţiile HG nr. 834/1991.
Prin urmare, instanţele în mod corect au admis acţiunea reclamantei, constatând că pârâta, care deţine imobilul, nu a făcut dovada vreunui drept de proprietate iar, în ce priveşte dreptul de administrare asupra clădirii, acesta i-a fost revocat prin Hotărârea nr. 6/1998 a C.L.M.C.
Critica recurentei în sensul că menţiunile din cartea funciară nu mai corespund cu situaţia actuală a imobilului, este neîntemeiată atâta vreme cât nu a făcut dovada rectificării acestor înscrisuri potrivit art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 7/1996, privind Cadastrul şi publicitatea imobiliară.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de pârâta SC H. SA Miercurea Ciuc, împotriva deciziei nr. 54/ A din 23 martie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5627/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5617/2004. Comercial → |
|---|
