ICCJ. Decizia nr. 634/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.634/2004
Dosar nr. 1528/2003
Şedinţa publică din 18 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Recurentul, Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a chemat în judecată SC C.C. SRL Bucureşti, pentru a fi obligată la plata sumei de 1.334.588,86 dolari U.S.A., reprezentând cotă de profit pe perioada mai 1995-septembrie 1996; penalităţi pe perioada 1 mai 1995-31 octombrie 2002; lipsa de folosinţă pentru spaţiul de 83,86 mp care a format obiectul contractului de asociere dintre părţi din 20 octombrie 1993, şi penalităţi aferente debitului câştigat prin sentinţa civilă nr. 3132/1996 pentru perioada 1 mai 1995-31 octombrie 2002.
S-a arătat că în baza clauzelor contractului de asociere, pârâta avea dreptul să exploateze spaţiul, urmând să achite lunar reclamantului cota de 7% din profitul net realizat, dar nu mai puţin de 1.800 dolari U.S.A./lună, stipulându-se penalităţi de 1% pentru primele 30 zile de întârziere şi 2% pentru restul perioadei plus daune în cazul neexecutării culpabile a contractului.
S-a precizat că pentru neplata cotei de profit, datorată până la 30 aprilie 1995, reclamantul a obţinut obligarea pârâtei prin hotărâre judecătorească (sentinţa 3132 din 11 septembrie 1996), dispunându-se totodată rezilierea contractului de asociere şi evacuarea pârâtei, obiectul acţiunii privind perioada de la 30 aprilie 1995 până la 31 octombrie 2002.
Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 64 din 14 mai 2003, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a dreptului de a se cere executarea silită, şi în consecinţă s-a respins acţiunea ca prescrisă.
S-a reţinut că potrivit art. 3, 6 şi 7 din Decretul 167/1958, prescripţia operează asupra dreptului la acţiune şi a dreptului de a cere executarea silită, în termen de 3 ani de la naşterea acestor drepturi.
În cauza de faţă, s-a constatat că debitul principal, constând în cotă din profit, priveşte perioada mai 1995-septembrie 1996, iar lipsa de folosinţă perioada septembrie 1996-octombrie 1997, astfel că în raport de data introducerii acţiunii, 3 iunie 2003, aceasta este prescrisă chiar şi în situaţia în care se are în vedere întreruperea prescripţiei ca urmare a sentinţei 3132 din 1 septembrie 1996, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În consecinţă, s-au reţinut ca prescrise şi penalităţile şi daunele aferente debitelor principale, deoarece ele au un caracter accesoriu.
Cu privire la penalităţile aferente sumei la care pârâta a fost obligată prin sentinţa 3132/1996, operează de asemeni prescripţia, deoarece este prescrisă executarea silită a titlului referitor la debitul purtător de penalităţi.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, Municipiul Bucureşti, prin primarul general, care invocând dispoziţiile art. 30410 C. proc. civ., a susţinut nelegalitatea acesteia, constând în greşita stabilire a momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie, atât pentru dreptul de a cere penalităţi la suma din sentinţa civilă nr. 3132/1996, cât şi la pretenţiile pentru perioada ulterioară pronunţării sentinţei.
Astfel, se susţine pentru primul caz că termenul de prescripţie curge de la rămânerea definitivă a sentinţei nr. 3132/1996, aşa cum a reţinut şi instanţa, numai că nu s-a avut în vedere că a operat întreruperea prescripţiei prin sesizarea instanţei cu cerere de înfiinţare şi validare a popririi, soluţionată prin sentinţa 9113/2000, care a anulat cererea. În aceste condiţii a început să curgă un nou termen de prescripţie, ceea ce face ca dreptul de a cere executarea debitului să nu fie prescris, şi prin consecinţă, şi dreptul de a cere penalităţile care constituie un accesoriu al principalului.
Pentru cel de al doilea caz se susţine că fiind vorba de prestaţii succesive, conform art. 12 din Decretul 167/1958, dreptul la acţiune pentru fiecare prestaţie se stinge printr-o prescripţie deosebită.
Recurenta, în continuarea motivării recursului, recunoaşte însă că dreptul la acţiune pentru recuperarea sumelor datorate de pârâtă s-a născut în 1995, dar consideră că prin introducerea primei acţiuni (soluţionată prin sentinţa 3132/1995), şi a cererii de înfiinţare şi validare a popririi, prescripţia a fost întreruptă şi acţiunea introdusă în termen.
Restul susţinerilor din cadrul acestui motiv de recurs nu au nici o legătură cu respingerea acţiunii ca prescrisă.
Recursul este nefondat.
Pentru primul caz, al prescripţiei penalităţilor aferente sumei de 16.562 dolari U.S.A., la care pârâta a fost obligată prin sentinţa 3132/1996, instanţa a aplicat corect dispoziţiile art. 7 din Decretul 167/1958, în ceea ce priveşte data de la care curge termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din acelaşi act normativ.
Discuţia pe această problemă comportă o precizare, în sensul că pentru a se stabili dacă dreptul de a cere penalităţi pentru neexecutarea unui debit, stabilit printr-o hotărâre judecătorească, este prescris, este necesar în prealabil să se verifice dacă titlul executor mai poate fi executat sau este prescris.
În cauza de faţă, titlul executor care se invocă de recurent pentru justificarea penalităţilor, constă în sentinţa civilă 3132 din 11 septembrie 1996.
Nu se contestă, în recursul scris, că dreptul de a cere executarea silită a debitului principal s-a născut la data rămânerii definitive a sentinţei 3132/1996, care este 11 septembrie 1996, data pronunţării hotărârii, care nu a fost apelată.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, raportat termenul de 3 ani la această dată, executarea se putea cere până la 11 septembrie 1999, ceea ce nu s-a făcut, astfel că dreptul la executarea debitului fiind prescris, nu se mai poate solicita în acţiunea de faţă, penalităţi care au caracter accesoriu faţă de debitul principal prescris sub aspectul executării, fiind şi ele prescrise.
Susţinerea recurentului că prescripţia executării debitului din sentinţa 3132/1996 s-a întrerupt, prin introducerea acţiunii de înfiinţare şi validare a popririi, este în afara dispoziţiilor art. 16 lit. c) din Decretul 167/1958, în care se prevede că prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată pentru executare a fost printre altele anulată.
Ori, chiar recurenta recunoaşte, în recursul său, că cererea sa de validare a fost anulată prin sentinţa 9113/2000 definitivă.
În aceste condiţii, conform principiului general „accesorium sequitur principatum", obligaţia principală fiind prescrisă nu se mai pot solicita nici penalităţile.
Pentru cea de a doua situaţie, se constată de asemeni, că hotărârea instanţei este corectă, avându-se în vedere perioadele pentru care se solicită sumele, data naşterii dreptului la acţiune şi introducerea acţiunii de faţă.
Dispoziţiile art. 12 din Decretul 167/1958, invocate de recurentă, nu operează în cauză, pentru că data limită până la care se solicitau aceste plăţi succesive este septembrie 1996, pentru cota de profit, şi octombrie 1997 pentru lipsa de folosinţă, iar cererea de chemare în judecată introdusă la 3 iunie 2003, astfel că de la ultima plată ce trebuia făcută de pârâtă s-a depăşit cu mult termenul de 3 ani.
Pentru motivele deja arătate, când s-a analizat prescrierea dreptului de a cere penalităţi, ca efect al sumei la care pârâta a fost obligată prin sentinţa 3132/1996, nu operează întreruperea prevăzută de art. 16 din Decretul 167/1958, cu precizarea, în plus, că prima acţiune introdusă de reclamantă, soluţionată prin sentinţa 3132/1996, nu are efect întrerupător al prescripţiei, deoarece pretenţiile se referă la alte perioade anterioare celor de faţă.
Pentru toate considerentele arătate, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, Municipiul Bucureşti, împotriva deciziei nr. 64 din 14 mai 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 639/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 631/2004. Comercial → |
|---|
