ICCJ. Decizia nr. 656/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.656/2004
Dosar nr. 3349/2001
Şedinţa publică din 19 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş, reclamanta, SC H.H. SRL, în contradictoriu cu pârâta, SC O.B. SRL, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 12.700.678 lei debit restant, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
La termenul din 25 iulie 2000, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că valoarea actualizată a debitului este de 1.569.128 lei iar valoarea penalităţilor este de 11.131.550 lei.
La acelaşi termen pârâta a recunoscut că marfa a fost ridicată de un colaborator al societăţii, care a ridicat marfa, atât pentru societate, cât şi pentru el personal, valoarea neachitată fiind valoarea mărfii ridicate pentru el personal.
Tribunalul Mureş, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 1406/PI din 26 septembrie 2000, a admis în parte acţiunea, obligând pârâta numai la plata debitului reactualizat în sumă de 11.131.550 lei şi la suma de 170.253 lei cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că pârâta datorează preţul mărfii, întrucât, chiar în lipsa unui contract propriu-zis între părţi, factura emisă de reclamantă a fost urmată de executare, fapt de natură a crea raporturi contractuale între părţile în litigiu.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului de cerere privind plata penalităţilor de întârziere, instanţa a reţinut că menţiunea de pe factură privind perceperea penalităţilor, în cazul întârzierii în plata preţului, nu echivalează cu o clauză penală.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva hotărârii instanţei de fond, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, instanţa de apel reţinând, ca şi instanţa de fond, că înscrierea pe factură a menţiunii privind plata penalităţilor de întârziere nu echivalează cu o clauză penală.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta SC H.H. SRL, invocând ca temei de drept alin. (9) şi (11) ale art. 304 C. proc. civ.
Criticile, aduse de recurentă, vizează faptul că ambele instanţe au pronunţat hotărârile cu aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere, privind penalităţile de întârziere.
Curtea, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Deşi între părţi nu a fost încheiat un contract propriu-zis, emiterea facturii de către reclamantă urmată de executarea acesteia de către pârâtă, prin preluarea mărfii înscrisă în factură configurează natura contractuală a raporturilor litigante, dar numai cu privire la preţ.
În ceea ce priveşte menţiunea înscrisă pe factură, cu privire la plata penalităţilor, aceasta nu poate fi asimilată unei clauze contractuale, întrucât este lipsită de eficacitate, fiind un act unilateral, şi nu rezultanta negocierii dintre părţi, a acordului lor de voinţă, care să lege părţile şi să dea efectivitate acestei clauze, conform principiului puterii obligatorii a contractelor enunţat de art. 969 C. proc. civ.
Constatându-se aşadar legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, SC H.H. SRL Timişoara, împotriva deciziei nr. 51/A din 24 ianuarie 2001, a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 660/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 655/2004. Comercial → |
|---|
