ICCJ. Decizia nr. 766/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.766/2004
Dosar nr. 875/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1010 din 27 aprilie 2001, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta, SC. P.P. SRL, împotriva pârâtei, SC. N.C. SRL, şi în consecinţă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 41.566.790 lei cu titlu de preţ cu dobânda de 35% pe an, începând cu 2 mai 2000 şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj, care prin Decizia nr. 964 din 6 decembrie 2001, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Ambele instanţe au reţinut că preţul bunului importat de pârâtă este datorat, întrucât legea română recunoaşte persoanelor juridice, chiar anterior dobândirii personalităţii juridice, o capacitate de folosinţă anticipată, care îi permite efectuarea unor acte juridice şi implicit angajarea în anumite raporturi contractuale.
S-a înlăturat critica referitoare la emiterea facturii, cu o întârziere de aproape trei ani, cu motivarea că din probele administrate, în cauză, rezultă că a fost primit cuptorul pentru pizza, astfel că îi revine obligaţia de plată a preţului beneficiarului care utilizează bunul.
Au fost înlăturate şi celelalte susţineri, în legătură cu faptul că intimata ar folosi un cuptor din alte materiale decât cel care se susţine că s-a livrat, pe motivul că nu sunt probe în legătură cu apărarea prezentată în scris de intimată, iar la proba cu expertiză dispusă de instanţă pentru a se lămuri această problemă, pârâta intimată a renunţat.
Împotriva deciziei nr. 964/2001 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta, SC. N.C. SRL, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.,fără să le dezvolte separat.
Prin criticile formulate, în esenţă, se neagă existenţa raportului juridic dintre părţile în proces, în ce priveşte livrarea cuptorului şi a cheltuielilor ocazionate de această livrare, aşa cum apar detaliate în factura 6883540.
Criticile nu pot fi primite, întrucât nesocotesc recunoaşterea, care constituie mijloc de probă admis în materie comercială în condiţiile art. 46 C. com., şi art. 1204-1206 C. civ.
Întrucât livrarea în cauză nu intră în categoria raporturilor juridice, pentru care forma scrisă este obligatorie ad probationem, în cauză, instanţele care au soluţionat litigiul au apreciat corect că recunoaşterea cumpărării cuptorului, de către un asociat al SC. N.C. Com SRL, prin firma P.P. SRL, care a şi efectuat transportul, alături de declaraţia vamală şi declaraţiile celor doi martori care au efectuat transportul, constituie probe care duc la concluzia că bunul a fost livrat iar corelativ, recurentei îi revine obligaţia de plată a preţului şi a cheltuielilor facturate pentru transport.
În lipsa dovezii care trebuia făcută de cumpărător în condiţiile art. 46 C. com., privind plata preţului, deşi nu se contestă montarea şi utilizarea cuptorului, s-a apreciat corect că suma pretinsă prin acţiune este datorată.
Din lucrările dosarului, mai rezultă că deşi s-a propus proba cu expertiză care ar fi fost utilă pentru verificarea întregii documentaţii care a stat la baza livrării cuptorului din import, recurenta a renunţat la administrarea acesteia implicit prin faptul neachitării onorariului provizoriu pentru expertiză.
Problema de drept, pe care şi-a bazat recurenta criticile, este cea a dobândirii personalităţii juridice de către intimată după realizarea livrării, susţinere care în opinia recurentei este suficientă pentru a înlătura orice obligaţie de plată care s-a născut anterior acestei date.
Ca răspuns la această problemă sunt de observat dispoziţiile cap. III din Legea nr. 31/1990, unde la art. 35 lit. d) se prevede posibilitatea de a se încheia înainte de înmatriculare unele acte juridice, în scopul funcţionării societăţii, operaţiuni care după momentul dobândirii personalităţii juridice se preiau de societate.
În consecinţă, actele juridice încheiate de fondatori pentru nevoile practice ale societăţii, se preiau de aceasta din urmă după dobândirea personalităţii juridice.
Această preluare se manifestă, în concret, prin exercitarea de către societate a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din operaţiunile preluate, aşa încât obligaţia de plată a preţului reclamat îi revine persoanei juridice, în speţă, recurentei.
În sprijinul acestei concluzii sunt şi dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 31/1990, modificată, în care se stabileşte că societatea comercială preia asupra sa actele juridice (cu drepturile şi obligaţiile pe care le implică), încheiate anterior de către fondatori. Cum aceste acte au fost încheiate cu origine în contul societăţii, ele sunt considerate că au fost ale societăţii de la data încheierii lor.
În cauză, este evident că recurenta şi-a însuşit aceste acte, pe de o parte pentru că a utilizat cuptorul, iar pe de altă parte pentru că nu a pus problema răspunderii fondatorilor ci a înţeles să invoce probleme de fond, cât şi lipsa calităţii intimatei de a cere preţul, consecinţă a lipsei personalităţii juridice la momentul naşterii raportului obligaţional.
Mai mult, recurenta consideră că problema unui raport juridic nici nu poate fi pusă anterior datei de 17 decembrie 2000, întrucât societatea intimată avea capacitate de folosinţă anticipată, dar numai în ce priveşte actele de constituire a societăţii ca persoană juridică.
Susţinerea recurentei este în contradicţie cu prevederile amintite din Legea nr. 31/1990, cât şi cu probele administrate în cauză, aşa încât nu poate fi primită.
Prin urmare nu se regăsesc în criticile recurentei motivele de modificare a deciziei recurate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., astfel că recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC. N.C. SRL, lichidator SC. S.P. SRL Cluj-Napoca, împotriva deciziei nr. 964 din 6 decembrie 2001, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 769/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 765/2004. Comercial → |
|---|
