ICCJ. Decizia nr. 741/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.741/2004
Dosar nr. 9552/2001
Şedinţa publică din 25 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 decembrie 2000, reclamanta, R.A. A.C. Iaşi, a chemat în judecată pe pârâta, R.A.D.E.T. Iaşi, pentru a fi obligată la plata sumei de 4.052.312.640 lei, reprezentând majorări de întârziere la plată cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut, că în baza contractului încheiat cu pârâta, a prestat servicii de furnizare a apei potabile, evacuarea apelor uzate şi meteorice, precum şi epurarea apelor uzate în perioada ianuarie-iunie 1998, care s-au achitat cu întârziere şi pentru care s-au calculat majorările ce fac obiectul litigiului.
Prin sentinţa civilă nr. 534 E din 26 martie 2001, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea, cu motivarea că prin art. 14 din contract s-au prevăzut majorări în sarcina beneficiarului efectiv al prestaţiilor, iar pârâta nu are această calitate.
Hotărârea tribunalului a rămas definitivă, în baza deciziei nr. 409 A din 29 octombrie 2001, prin care Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Cu actul înregistrat la 12 decembrie 2001, regia reclamantă a formulat recurs împotriva acestei decizii, susţinând următoarele:
- în mod greşit, s-au respins pretenţiile reclamantei la majorări de întârziere, deoarece, prin contract s-a prevăzut plata acestor majorări, iar convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante;
- chiar dacă beneficiarii finali sunt asociaţiile de locatari şi proprietari, prevederile contractului sunt aplicabile părţilor din proces, hotărârile instanţelor fiind netemeinice.
În cursul soluţionării cauzei, a avut loc fuziunea prin absorbţie a C.E.T. Iaşi cu R.A..D.E.T. Iaşi, aceasta din urmă încetându-şi activitatea din 19 septembrie 2003, situaţie în care, prin actul depus la dosar la 15 octombrie 2003, SC C.E.T. Iaşi a precizat că, în calitate de succesoare a R.A.D.E.T. Iaşi, figurează ca parte în litigiu, în calitate de intimată pârâtă.
Recursul reclamantei este fondat.
Din actele dosarului, rezultă că, la 6 martie 1997, s-a încheiat între R.A. A.C. Iaşi, în calitate de furnizor, şi R.A.D.E.T. Iaşi, în calitate de consumatoare, contractul nr. 3253/1997, având ca obiect alimentarea cu apă şi canalizarea punctelor de consum, precum şi alimentarea cu apă potabilă a blocurilor aferente administraţiei de clădiri.
Aşa cum a arătat reclamanta, efectele acestui contract au fost prelungite şi pentru anul 1998, împrejurare care nu a fost contestată de pârâtă şi care a fost în mod corect reţinută ca atare de instanţa de fond.
În executarea acestui contract, regia reclamantă a furnizat servicii de apă-canal, în perioada ianuarie-iunie 1998,pe care le-a facturat cu documentele anexate la acţiune, dar pe care beneficiara le-a decontat cu întârziere, situaţie care a generat litigiul de faţă.
Instanţele au motivat hotărârile prin care au respins acţiunea reclamantei, prin aceea că, deşi există o clauză penală, aceasta nu-şi găseşte aplicarea, deoarece textul art. 14 din contract face referire la beneficiarii efectivi ai prestaţiilor facturate.
În realitate, prin dispoziţiile art. 14 din contract, beneficiara pârâtă şi-a asumat obligaţia de a achita facturile în termen de 10 zile de la înregistrarea lor, iar pentru întârziere la plată să plătească majorări de tarif de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce înseamnă că instanţele au dat o greşită interpretare a clauzei penale, pronunţând hotărâri netemeinice conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Motivarea instanţei de apel, potrivit căreia societatea pârâtă a acţionat ca un administrator al asociaţiilor de locatari sau de proprietari, nu-şi găseşte suport probator, iar împrejurarea că beneficiarii efectivi sunt aceste asociaţii, nu exonerează de răspundere consumatorul contractual, acesta având posibilitatea de a se îndrepta împotriva beneficiarilor din culpa cărora nu s-a făcut plata facturilor.
Ca atare, instanţele au lipsit de eficienţă juridică o clauză neechivocă, legal convenită de părţi, fără a cerceta fondul pricinii, motiv pentru care se va admite recursul şi vor fi casate ambele hotărâri judecătoreşti, cu trimiterea cauzei la prima instanţă pentru judecarea fondului, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OG nr. 58/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, R.A. A.C. Iaşi.
Casează Decizia nr. 409 din 29 octombrie 2001, a Curţii de Apel Iaşi şi sentinţa civilă nr. 534 din 26 martie 2001, a Tribunalului Iaşi, şi trimite cauza spre rejudecare pe fond la Tribunalul Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 739/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 785/2004. Comercial → |
|---|
