ICCJ. Decizia nr. 769/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.769/2004
Dosar nr. 117/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 martie 2000, reclamanta, SC C.O. SA Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta, Administraţia Naţională a Drumurilor Bucureşti, pentru ca aceasta să fie obligată, prin hotărârea ce se va pronunţa, la plata sumei de 7.356.325.997 lei cu titlu de foloase nerealizate şi contravaloare lucrări decontate eronat.
Prin sentinţa civilă nr. 2919 din 12 aprilie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, admite acţiunea şi obligă pe pârâtă la plata sumei de 7.356.325.997 lei + 101.208.260 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, între părţi, au intervenit raporturi contractuale concretizate prin contractul de execuţie nr. 1/1997 şi, respectiv, nr. 1118/1995 şi a actelor adiţionale la acestea, având ca obiect efectuarea de lucrări la DN 17 şi DN 74, prevăzându-se clauza de reactualizare a sumelor facturate. În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi Cluj la D.R.D.P. Cluj s-a dispus recuperarea de la reclamantă a sumei de 7.356.325.997 lei, reprezentând lucrări decontate eronat şi foloase necuvenite. Curtea de Conturi a reţinut că reclamanta a transmis mult mai târziu facturile pentru a încasa un preţ mare, aspect reţinut şi de instanţă, precum şi a faptului că pârâta se află în culpă prin achitarea cu întârziere a facturilor, însă, cu respectarea art. 11 din contractul de reactualizare a debitului, fapt ce a determinat ca sumele plătite să fie mai mari decât cele menţionate în acordul de voinţă a părţilor.
Apelul declarat de pârâta, Administraţia Naţională a Drumurilor Bucureşti, împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care, prin Decizia nr. 1382 din 19 octombrie 2001, schimbă în tot sentinţa atacată în sensul că obligă pe pârâtă la plata sumei de 226.715,73 mărci germane, sumă ce se va achita în echivalent în lei, la cursul B.N.R. la data plăţii, plus 50.604.130 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, astfel:
1. Recurenta-reclamantă susţine, în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra expertizei administrate în cauză, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, iar potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., consideră că hotărârea atacată se impune a se modifica, întrucât aceasta conţine motive contradictorii, străine de natura pricinii, întrucât nu s-a făcut nici o menţiune la faptul că preţurile actualizate de SC C.O. SA au fost corecte în raport cu conţinutul art. 11 din contract şi nici motivele care să determine instanţa să admită în parte apelul.
În consecinţă, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate şi obligarea Administraţiei Naţionale a Drumurilor la plata sumei de 4.142.177.093 lei, reprezentând diferenţa între suma pretinsă prin acţiune, de 7.356.325.997 lei, şi suma acordată, de 226.715,73 mărci germane x 14.177 lei (curs oficial la 28 decembrie 2001) = 3.214.148.904 lei.
2. Recurenta-pârâtă susţine, fără o motivare în drept, că hotărârea instanţei de apel este neîntemeiată şi rezultă din interpretarea eronată a înscrisurilor de la dosarul cauzei.
Mai susţine recurenta-pârâtă că decontarea facturilor s-a făcut conform contractului şi a legislaţiei în vigoare, iar achitarea acestora cu întârziere s-a datorat culpei reclamantei, care a emis cu mare întârziere facturile cu scopul de a obţine majorări ale preţului contractual, prin diferenţa de curs înregistrată, astfel că decalajul intervenit între momentul transmiterii facturilor faţă de terminarea faptică a lucrărilor şi cel al plăţii, nu le sunt imputabile, mai mult, formula de actualizare leu/mărci germane nu era prevăzută în contract.
În consecinţă, solicită admiterea recursului şi schimbarea hotărârii atacate.
Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarelor prin prisma motivelor de recurs formulate de ambele părţi şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Curtea constată că instanţa de apel, în mod corect, a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, care nu poate fi reformată prin recursurile declarate de părţi, nefiind îndeplinită nici o condiţie prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în acest sens.
În mod corect, instanţa de apel a reţinut că, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că, potrivit adresei din 10 noiembrie 1999, intimata-reclamantă SC C.O. SA a fost de acord să achite, în luna noiembrie 1999, valoarea lucrărilor eronate constatate şi a foloaselor nerealizate prin reducerea situaţiilor de lucrări aferente anului 1999 şi aflate în curs de decontare, în sumă de 4.083.391.667 + 3.272.934.330 lei.
În consecinţă, s-a reţinut că ambele părţi s-au înregistrat cu pierderi, reclamanta încasând echivalentul în valută mai mic decât ce i se cuvenea pentru prestaţiile efectuate, iar pârâta plătind suma în lei mai mare decât cele evaluate la măsurătorile iniţiale.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză şi însuşit de instanţă, diferenţele de curs de la data facturării faţă de cele de la data plăţii sunt în sumă de 226.715,73 mărci germane, sumă ce urmează a fi achitată de pârâtă către reclamantă.
Aşa fiind, recursurile declarate de părţi sunt nefondate, întrucât hotărârea atacată nu conţine motive contradictorii străine de natura cauzei şi că soluţia adoptată a fost bazată pe raportul de expertiză întocmit în cauză, aspect ce infirmă criticile reclamantei cât şi pe ale pârâtei, care susţinea că formula de actualizare leu/mărci germane nu este prevăzută în contract.
Prin adendumul la contractul de execuţie nr. 1118 din 17 martie 1995, părţile au convenit ca diferenţa de plată şi reactualizarea valorii contractului să se facă la cursul actual al mărcii germane, conform prevederilor art. 9, 10 şi 11 din contract, astfel că decontarea facturilor s-a făcut conform contractului şi legislaţiei în vigoare, aspect ce infirmă critica adusă de recurentă deciziei atacate.
Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC C.O. SA şi pârâta, Administraţia Naţională a Drumurilor Bucureşti, menţinând Decizia atacată ca fiind temeinică şi legală.
Curtea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC C.O. SA Bucureşti şi pârâta, Administraţia Naţională a Drumurilor Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1382 din 19 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 772/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 766/2004. Comercial → |
|---|
