Viciu de consimţământ. Violenţă. Contract încheiat între persoane juridice
| Comentarii |
|
Ameninţarea din partea uneia dintre părţile contractante, fiind ulterioară încheierii contractului, în faza executării, exclude constatarea unei nulităţi absolute parţiale a contractului. De altfel, vicierea consimţământului prin violenţă nu poate avea loc în cazul unui contract încheiat între persoane juridice, prin reprezentanţii lor abilitaţi legal.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 2515 din 14 Septembrie 2004
La data de 8 februarie 2001, reclamanta SC M.C. SRL Craiova a chemat în judecată pe pârâta SNP P. SA Sucursala Peco Dolj pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu cesiune de creanță și a actului adițional, privind clauza ilicită referitoare la modalitatea de plată a prețului prin cesiunea unei creanțe. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând în subsidiar anularea contractului și actului adițional referitor la cesiunea de creanță, datorită vicierii consimțământului său.
Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 1792 din 29 iunie 2001, a admis acțiunea precizată a reclamantei, a anulat în parte contractul de vânzare cumpărare din 24 iulie 2000 și actul adițional, în ceea ce privește cesiunea de creanță în sumă de 2.287.210.424 lei. Prin decizia civilă nr. 546 din 2 noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova a admis recursul pârâtei, a schimbat sentința civilă și pe fond a respins acțiunea precizată a reclamantei. Curtea de Apel Pitești, la care a fost strămutată cauza, prin decizia civilă nr. 308 din 25 aprilie 2002, a admis cererea de revizuire formulată de reclamantă, a schimbat în parte decizia, a admis recursul pârâtei împotriva hotărârii instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare, în limitele admiterii cererii de revizuire.
După casare, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 1860 din 7 noiembrie 2002, a admis cererea și a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare cu cesiune de creanță, cu privire la cesiunea de creanță și a obligat pe pârâtă la plata diferenței de preț reactualizată și dobânzi comerciale. Recursul declarat de pârâtă, împotriva acestei soluții, a fost respins de Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 245 din 24 februarie 2003.
împotriva acestor din urmă hotărâri judecătorești, s-a declarat recurs în anulare, întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 956 C. civ. pentru a se putea reține viciul de consimțământ invocat de reclamantă.
Recursul în anulare este întemeiat.
Din examinarea lucrărilor și actelor aflate la dosarul cauzei se constată că părțile au încheiat contractul de vânzare cumpărare, prin care s-a convenit preluarea creanței în sumă de 2.287.210.424 lei menționate în actul adițional, în contul unei părți din preț.
Este necontestat că aceste acte juridice, atât contractul cât și actul adițional, au fost semnate de părți, iar întreaga tranzacție, privind cesionarea unor debite, s-a bazat chiar pe oferta reclamantei de a prelua debite în contul prețului. Având în vedere dispozițiile art. 1397 C. civ., vânzătorul sau cedentul unei creanțe răspunde față de cumpărătorul cesionar numai pentru existența actuală a creanței și accesoriilor sale, din momentul încheierii convenției, creanțele cedate existând la data de 24 iulie 2000, când s-au perfectat raporturile contractuale dintre părți. Pe de altă parte, ținând seama că cesiunea de creanță este un contract consensual, iar remiterea titlului valabil încheiat prin simplul acord de voință al părților ține de executarea acestuia, se constată că instanțele au reținut greșit că nepredarea titlurilor de creanță ar echivala cu existența unei clauze ilicite, întrucât existența unei astfel de clauze presupune încălcarea unor norme de ordine publică la momentul încheierii contractului, iar neremiterea titlului nu este sancționată cu nulitatea absolută.
în ceea ce privește vicierea consimțământului la data încheierii contractului, invocată de reclamantă, nu poate fi reținută, întrucât amenințarea din partea pârâtei nu a fost concomitentă încheierii contractului, ci ulterior, în faza executării, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor. în cauză, nu se poate reține nici viciul de consimțământ reglementat de dispozițiile art. 956 C. civ., întrucât contractul în litigiu a fost încheiat între persoane juridice, prin reprezentanții lor abilitați legal, iar consimțământul lor nu a putut fi viciat prin violență.
în consecință, recursul în anulare a fost admis, decizia atacată a fost modificată, în sensul că a fost admis recursul pârâtei și schimbată în tot hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
| ← Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Creanţă... | Contract încheiat în formă simplificată. Obligaţie de... → |
|---|
