ICCJ. Decizia nr. 1036/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2210/2002 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, reclamantul M.B. a chemat în judecată pe pârâta SC R.H. SRL și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1.759.536,67 dolari S.U.A. calculată în lei la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând cotă de profit neachitată în sumă de 136.020 dolari S.U.A., pentru perioada aprilie 1996 - 5 iulie 1999 cu penalități de întârziere aferente în cuantum de 1.623.516,07 dolari S.U.A., calculate pentru neachitarea ratei de profit pentru perioada aprilie 1996 - 31 august 2002.
în motivarea acțiunii s-a arătat că părțile au încheiat contractul de asociere în participație nr. 48 din 10 decembrie 1993 pentru exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea și modernizarea de părțile contractante a spațiului comercial în suprafață de 483,17 mp. și terenul aferent de 30 mp. situat în București.
A susținut reclamantul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotei de profit cuvenită reclamantului, la suma restantă urmând a se calcula penalități de întârziere potrivit clauzei penal stipulată în contract.
Prin sentința comercială nr. 133 din 22 martie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată din oficiu de instanță și s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut că pârâta a efectuat ultima plată la 24 aprilie 1996 și acțiunea a fost introdusă după termenul prevăzut de art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1968.
împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate.
în drept recurentul și-a motivat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând faptul că sentința a fost dată cu încălcarea sau operarea greșită a legii.
Susține recurentul că termenul de prescripție a fost întrerupt prin recunoașterea dreptului sau ca urmare a plății efectuate la 12 iunie 1997 și nu la 24 aprilie 1996 cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
A solicitat recurentul admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Criticile formulate nu sunt fondate.
în mod corect pe baza probele administrate în cauză, în special expertizei contabile care nu a fost contestată de reclamant instanța de fond a reținut că pârâta în baza contractului încheiat între părți a efectuat ultima plată la 24 aprilie 1996.
Data invocată în recurs de reclamant ca fiind data efectuării ultimei plăți, 12 iunie 1997 nu este dovedită cu nici un mijloc de probă aflat la dosar.
Din actele aflate la dosar nu rezultă cauze legale care să ducă la întreruperea prescripției în condițiile art. 16 din Decretul 167/1968.
în consecință instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 12,art. 1 și art. 3 din Decretul 167/1968 constatând că acțiunea reclamantului este prescrisă.
Față de considerentele mai sus menționate s-a constatat că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de modificare sau casare a sentinței prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de reclamant a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1023/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1009/2005. Comercial → |
|---|
