ICCJ. Decizia nr. 1112/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția comercială, la data de 7 septembrie 2000, reclamanta SC P. SA București, în contradictoriu cu pârâta A.F. a sectorului 3 București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta să plătească reclamantei majorări de întârziere în procent de 0,3 % aplicat sumei încasată ilegal de 40.577.398 lei reprezentând amenzi aplicate în baza procesului verbal de contravenție nr. 142295 din 16 iunie 1998.
în subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unui procent de 85,5 % reprezentând indicele de inflație calculat de C.N.S. pe total economie.
Reclamanta și-a precizat cererea la 7 noiembrie 2000 arătând că dacă la suma datorată se aplică indicele de 0,3 % suma reprezentând majorări de întârziere este de 69.752.547 lei, iar dacă se aplică rata inflației, majorările de întârziere se ridică la suma de 34.693.675,29 lei.
Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 57 din 9 ianuarie 2001, a admis cererea precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 34.693.675 lei reprezentând diferența dintre valoarea datoriei pârâtei față de reclamantă și valoarea acesteia la data scadenței, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin neplata la timp și cheltuielile de judecată aferente.
în fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta A.F. a sectorului 3 București a executat imediat amenda în sumă de 40.577.398 lei evidențiată în procesul verbal de constatare nr. 142295 din 16 iunie 1998, cu nerespectarea dispozițiilor art. 25 din Ordonanța nr. 11/1996 completată cu dispozițiile punctului 3.3 referitor la art. 25 de Ordinul nr. 972/1996, adică înainte de exercitarea căii de atac împotriva titlului executoriu, în speță, procesul verbal de constatare.
Or, în cauză, reclamanta a formulat plângere împotriva evocatului proces verbal, iar Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 9889 din 26 octombrie 1998, rămasă definitivă prin decizia nr. 49/ R din 7 aprilie 1999 a Tribunalului București, a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 773 din 18 mai 2001 a Curții de Apel București, ca atare sentința apelată a fost schimbată în tot iar, pe fond a fost respinsă ca nefondată acțiunea precizată.
în pronunțarea acestei soluții instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale în condițiile art. 1169 C. civ.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile recurentei reclamante se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, faptul că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând înțelesul adresei emise de C.N.S. și că nu a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor art. 1169 C. civ.
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 135 din 20 ianuarie 2003, a admis recursul reclamantei, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe de apel în vederea rejudecării.
în rejudecare, după casare, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 399 din 6 septembrie 2004, a respins apelul pârâtei ca nefondat, reținând că probatoriul administrat în cauză susține pretențiile reclamantei.
împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs pârâta A.F. a sectorului 3 București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei de drept art. 304.9 C. proc. civ.
Criticile aduse de pârâtă vizează în esență, faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu neluarea în seamă a faptului că probatoriul administrat nu dovedește pretențiile reclamantei, astfel că nu poate fi reținută în sarcina sa existența unei fapte ilicite, nefiind întrunite cerințele art. 1169 C. civ.
Recursul este nefondat.
Principala critică formulată de recurentă vizează împrejurarea că, în speță nu sunt incidente prevederile art. 992 și art. 994 C. civ., nefiind vorba de o sumă reținută ilegal.
în realitate, recurenta a finalizat controlul la societatea reclamantă la data de 1 iulie 1998 când a fost emis și procesul verbal de constatare a contravenției nr. 142295/1998, suma în discuție fiind încasată de îndată, prin reținerea sa din taxa pe valoarea adăugată ce trebuia rambursată societății.
Pe de altă parte, procesul verbal a fost anulat la 26 octombrie 1998, în baza hotărârii judecătorești rămasă definitivă și irevocabilă la 7 aprilie 1999 (decizia Tribunalului București nr. 498/1999), ceea ce înseamnă că pârâta a reținut suma nelegal aproximativ 2 ani, respectiv până la 26 ianuarie 2000, și nu doar 2 săptămâni așa cum a susținut prin motivele de recurs.
în această situație, instanțele au fost îndreptățite să oblige pârâta la plata despăgubirilor pentru nerestituirea la timp a sumei încasate nejustificat, pronunțând hotărâri temeinice din acest punct de vedere.
Recurenta a mai susținut că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, dar și sub acest aspect instanțele au pronunțat hotărâri legale reținând că reclamantei i s-a produs un prejudiciu efectiv prin reținerea unei sume importante ce putea fi folosită în interesul societății comerciale, urmând a fi respins și acest motiv de recurs.
Se constată, așadar, că în mod legal și temeinic atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut că pretențiile reclamantei sunt pe deplin probate, cu respectarea cerințelor art. 1169 C. civ.
Curtea, a constatat legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1110/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1010/2005. Comercial → |
|---|
