ICCJ. Decizia nr. 1110/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 20 februarie 2004, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Peco Dâmbovița a chemat în judecată pe pârâții S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București, SC P. SA Ploiești și sucursala Petrobrazi Ploiești pentru a fi obligată partea în culpă la plata sumei de 2.521.853 lei cu titlu de contravaloare marfă lipsă, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a primit de la sucursala Petrobrazi Ploiești o cantitate de motorină, iar la destinație s-a constatat o lipsă de 46.020 kg., fiind încheiat un proces verbal de constatare la data de 26 mai 2003.
Prin sentința civilă nr. 2363 din 15 martie 2004, Judecătoria Ploiești a respins acțiunea reclamantei cu motivarea că încărcarea vagonului cu marfă s-a făcut de Rafinăria Petrobrazi, societate care este o sucursală a S.N.P. P., ca și reclamanta P. Dâmbovița, iar față de documentele întocmite nu poate fi angajată răspunderea cărăușului.
Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă în baza deciziei nr. 617 din 31 august 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul S.N.P. P., sucursala Peco Dâmbovița.
Cu actul înregistrat la 21 septembrie 2004, societatea comercială reclamantă a formulat motive de recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că lipsa motorinei este imputabilă cărăușului, instanțele înlăturând în mod nejustificat constatările făcute la destinație și făcând o greșită aplicare a dispozițiilor Regulamentului de transport C.F.R.
Recursul este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că la 26 mai 2003, sucursala Peco Dâmbovița a primit un vagon cisternă încărcat cu motorină și expediat de sucursala Petrobrazi Ploiești a SC P. SA Ploiești în baza scrisorii de trăsură nr. 1097580.
La destinație s-a constatat lipsa cantității de 120 kg motorină, în valoare de 2.521.853 lei și s-a încheiat procesul verbal de constatare nr. 228 din 26 mai 2003, precum și procesul verbal nr. 111/2003, stabilindu-se că vagonul are sigilarea corespunzătoare documentelor de transport, dar fără să se stabilească de către comisia de constatare care au fost clauzele apariției lipsurilor cantitative.
Critica formulată de reclamantă se referă la modul în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor Regulamentului de Transport pe Calea Ferată, recurenta susținând că în conformitate cu prevederile art. 82.1 din acest act normativ, cărăușul răspunde pentru executarea transportului și integritatea mărfii pe întregul parcurs.
în realitate, dispozițiile legale invocate de recurentă nu pot conduce la angajarea răspunderii cărăușului în toate situațiile, iar în speță, comisia a constatat o defecțiune a capacului domei care, prin ea însăși, nu ar fi putut duce la apariția lipsurilor stabilite la destinație.
Astfel, comisia de constatare a mai stabilit că scurgerile din conținut pe la vana de descărcare se află pe partea opusă stației C.F.R., toate acestea fiind elemente ce au condus în mod justificat la înlăturarea răspunderii cărăușului.
Pe de altă parte, instanțele au dat o corectă interpretare prevederilor din Regulamentul de transport C.F.R. și Normelor Uniforme pentru aplicarea acestuia deoarece, în conformitate cu prevederile art. 58.12 din N.U.T., expeditorul este obligat să verifice dacă mijloacele de transport și rechizitele de încărcare aparținând căii ferate și puse la dispoziția sa corespund transportului în bune condiții, iar în măsura în care nu s-a făcut această verificare va răspunde pentru lipsurile cantitative, instanțele făcând și din acest punct de vedere o aplicare corectă a legii.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantei a fost respins în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1097/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1112/2005. Comercial → |
|---|
