ICCJ. Decizia nr. 1107/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1107/2005
Dosar nr. 10357/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 234 din 12 ianuarie 2004 a Judecătoriei Ploieşti, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA Ploieşti şi pârâta C.F.R. M. sucursala Iaşi, a fost obligată la plata sumei de 176.120 lei contravaloare tarife de transport şi la 20.000 lei cheltuieli de judecată; s-a respins acţiunea faţă de pârâtele S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P. şi S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Vaslui.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 394 din 24 mai 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi împotriva sentinţei tribunalului.
S-a reţinut în considerentele deciziei că reclamanta a făcut dovada concilierii directe, conform art. 7201 C. proc. civ., care are acelaşi scop ca şi reclamaţia administrativă.
Pe fondul litigiului, instanţa a avut în vedere procesul verbal de constatare încheiat cu participarea delegatului R. şi procesul verbal de recepţie din care rezultă că vagonul a sosit la destinaţie, cu urme de violare şi deci este evidentă culpa căii ferate, conform art. 82 – 83 din R.T. C.F.R.
Împotriva acestei decizii pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că intimata-reclamantă nu a depus reclamaţie administrativă prin care să solicite despăgubiri pentru lipsa constatată.
S-a susţinut că vagonul a fost predat destinatarului asigurat cu sigiliile expeditorului intacte care au asigurat integritatea mărfii aşa încât vina aparţine expeditorului care nu a încărcat marfa în vagon.
Masa mărfii a fost stabilită de expeditor pe cântar pod basculă proprie şi înscrisă în scrisoarea de trăsură. Că potrivit art. 61 din R.T. pe căile ferate pentru expediţiile încărcate de expeditor, menţiunile din scrisoarea de trăsură referitoare la masa mărfii, nu fac dovadă împotriva căii ferate, decât dacă verificarea s-a făcut de aceasta.
A invocat recurenta că potrivit art. 83.4.2 din R.T. calea ferată este scutită de răspundere când se constată o diferenţă între cântarul folosit la primirea produselor la transport şi cel folosit la eliberarea acestora către destinatar, atunci când lipsa nu este reală sau se datorează expeditorului.
Întrucât vagonul a fost predat destinatarului cu sigiliile expeditorului intacte, cantitatea de marfă constatată în minus se încadrează în toleranţa legal admisă de 2%, conform art. 83.9 din R.T. C.F.R. şi N.U.T. 6 la acest articol.
Recurenta a precizat că este exonerată de răspundere conform art. 74.2 din R.T. şi N.U.T. 12 art. 58.1, deoarece vagoanele au fost primite fără obiecţii de către destinatarul transportului care a semnat şi aplicat ştampila în registru veghetor.
Sub aspectul cuantumului sumei, recurenta a susţinut că acesta este de 162.197 lei şi nu 176.120 lei la care a fost obligată reprezentând taxă de transport, calcul conform T.I.M.
Recursul nu este fondat.
Articolul 29.2 din R.T. pe căile ferate din România aprobat prin Ordonanţa nr. 7 din 20 ianuarie 2005 dispune că reclamaţiile administrative rezultate din contractul de transport sunt obligatorii, fără însă să prevadă o sancţiune în cazul în care acestea nu sunt depuse.
Potrivit art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., introdus prin OUG nr. 138/2000 în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
În raport de aceste dispoziţii legale, în mod corect s-a reţinut că s-a efectuat concilierea directă între părţi care realizează acelaşi scop ca şi reclamaţia administrativă.
Susţinerea recurentei referitoare la antrenarea răspunderii expeditorului întrucât vagonul a fost predat destinatarului cu sigiliile acestuia intacte este infirmată de probele administrate în cauză.
Astfel, din procesul verbal încheiat la 24 septembrie 2002 cu participarea delegatului R. şi din procesul verbal de recepţie nr. 313 din 25 septembrie 2002, rezultă că vagonul cu terminaţia ..1311 a ajuns la destinaţie cu urme de violare, respectiv sigiliul capac domă lateral dreapta era lărgit şi prezenta urme de forţare.
S-a reţinut în procesul verbal din 24 septembrie 2002 semnat de reprezentanţii destinatarului şi ai R. că garnitura de etanşare a capacului domei, era intactă în dreptul sigiliului lărgit pe o porţiune de cca. 10 cm. şi la fluturii strânşi jocul capacului era mai mare de 5 mm.
În raport de aceste constatări, cât timp vagonul a sosit la destinaţie cu urme de violare nu sunt incidente dispoziţiile art. 61 din R.T. C.F.R. referitoare la răspunderea expeditorului şi nici ale art. 83.9 şi N.U.T. 6 privind toleranţa legal admisă de 2%.
Apărarea recurentei că este scutită de răspundere potrivit art. 83.4.2 din R.T. pentru diferenţa între cântarul folosit la primirea produselor la transport şi cântarul folosit la eliberarea acestora către destinatar nu a fost dovedită, mai mult din probele administrate a rezultat că aceasta provine de pe timpul transportului.
Pentru toate aceste considerente, recurenta în calitate de cărăuş răspunde pentru executarea transportului şi de integritatea mărfii până la eliberarea acesteia către destinatar, în condiţiile art. 82.1 şi 83.1 din R.T. pe căile ferate din România.
Criticile referitoare la cuantumul daunei în sensul că acesta este de 162.197 lei şi nu 176.120 lei pretinsă de reclamantă vor fi înlăturate, întrucât recurenta a depus la dosar un calcul făcut de aceasta care nu este însoţit de acte doveditoare.
Aşa fiind, Curtea constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică şi urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.F.R. M. SA sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 394 din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1100/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1111/2005. Comercial → |
|---|
