ICCJ. Decizia nr. 1193/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 21 martie 2003, reclamanta SC C.S. SRL Ploiești a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Ploiești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 5.825.722.407 lei contravaloare facturi și penalități de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 2966 din 23 septembrie 2003, Tribunalul Prahova a anulat acțiunea reclamantei, ca insuficient timbrată.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 18 din 13 ianuarie 2004, a admis apelul reclamantei, a anulat hotărârea primei instanțe și reținând cauza spre rejudecare în fond a stabilit termen în acest scop.
în rejudecarea cauzei, prin decizia nr. 62 din 27 ianuarie 2004, Curtea de apel Ploiești a admis acțiunea precizată de reclamantă și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 194.483.579 lei contravaloare lucrări neachitate și 1.608.718.884 lei penalități de întârziere conform expertizei, reținând că nu se solicită cheltuieli de judecată.
împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, pârâta a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea acțiunii reclamantei, care nu a efectuat concilierea conform art. 720 C. proc. civ., soluția de obligare a sa la plată pe baza expertizei fiind greșită, întrucât suma pretinsă nu a fost cuprinsă în bugetul pe 2004.
Recursul este nefondat:
Din examinarea actelor și lucrărilor raportului de expertiză aflate la dosarul cauzei, în raport de susținerile pe care pârâta le face prin recursul de față, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate, întrucât nu îndeplinește nici una dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
în speță, se constată că în mod corect soluția instanței s-a fundamentat pe verificările și constatările cuprinse în raportul de expertiză întocmit privind lucrările de canalizări stradale contractate de pârâtă și executate de reclamantă, în temeiul raporturilor juridice comerciale derulate între acestea.
Pe de altă parte nu pot fi primite nici apărările pârâtei privind lipsa fondurilor bugetare destinate lucrărilor în litigiu, întrucât necuprinderea în bugetul pe 2004 a bunurilor respective, reprezintă propria culpă, situație ce nu poate fi imputabilă reclamantei care i-a executat lucrările.
Este de reținut că, în cauză au fost respectate și condițiile art. 720 C. proc. civ., privind concilierea directă a litigiului, așa cum corect s-a reținut de instanță, și cum rezultă din adresele aflate la dosarul instanței de fond.
în consecință, recursul pârâtei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.
S-a avut în vedere această soluție, pârâta recurentă a fost obligată, conform art. 274 C. proc. civ., la cheltuielile de judecată către reclamantă, pentru această fază procesuală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1202/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1120/2005. Comercial → |
|---|
