ICCJ. Decizia nr. 1201/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Creditoarea B.R. SA, sucursala Timișoara, a solicitat validarea popririi debitoarei SC E.M.J.L. SRL Arad, în mâinile terțului poprit SC S.C.L. SRL Arad, până la concurența sumei de 12.058.759.558,65 lei.
Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 2986 din 1 iunie 2004, a respins cererea, considerând că între debitor și B.R.D., sucursala Arad a intervenit o cesiune de datorie.
Curtea de Apel Timișoara, sesizată cu apelul declarat de creditoare, prin decizia civilă nr. 324 din 13 octombrie 2004, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Arad, caracterizând cererea formulată drept contestație la executare și asimilând instanța judecătorească cu organul de executare.
Judecătoria, prin sentința civilă nr. 6649 din 15 decembrie 2004, declină, la rândul său, competența în favoarea curții de apel și constatând conflict negativ de competență înaintează dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța supremă este sesizată cu un conflict atipic de competență, determinat de calificarea contradictorie a unei cereri adresate instanțelor judecătorești, pe care îl va soluționa, în scopul aplicării corecte a legii.
Calificarea dată cererii formulată de creditoare de către curtea de apel, dar și asimilarea instanței cu organul de executare sunt greșite. Cererea nu poate fi caracterizată decât ca o cale ordinară de atac, declarată împotriva hotărârii pronunțată de judecătorie, întrucât îndeplinește condițiile de formă și de fond ale apelului.
în motivarea cererii declarată "apel" de creditoare, sunt mențiunile prevăzute de art. 287 C. proc. civ., pentru a nu exista nici o îndoială cu privire la natura acțiunii formulate.
Judecătorii au analizat numai precizările introductive evocate în declarația de apel, care fac într-adevăr trimitere la prevederile art. 399 - art. 402 C. proc. civ., fără însă a parcurge criticile aduse sentinței atacate, ca motive de apel ce vizează aspecte de fond ale litigiului și excepții, nicidecum incidente la executare.
Pe de altă parte niciodată instanța de judecată nu poate fi asimilată cu organul de executare: sunt instituții fundamental distincte, cu atribuții și competențe strict determinate de norme imperative și care nu pot fi confundate.
Nici evocarea dispozițiilor art. 460 C. proc. civ., în motivarea deciziei, nu este pertinentă, textul reglementând o altă situație decât cea rezultată din litigiul de față.
Procedând astfel, judecătorii au încălcat prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Conținutul acestor norme obligă instanța să ceară părților explicații cu privire la motivarea în drept și situația de fapt, să pună în dezbatere orice întrejurare de fapt și de drept, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului.
De altfel, creditoarea nu avea interesul promovării unei contestații la executare, cât timp executarea cerută de ea a fost respinsă; iar dispozițiile art. 399 C. proc. civ., deschid această cale împotriva executării silite sau a oricărui act de executare.
Așa a fost, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2986 din 1 iunie 2004, pronunțată de Judecătoria Arad, la Curtea de Apel Timișoara.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1120/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1151/2005. Comercial → |
|---|
