ICCJ. Decizia nr. 1290/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 5 aprilie 2000, reclamanta SC S.P. SRL Câmpulung a chemat în judecată SC S. SRL Câmpulung, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză pârâta să fie obligată la plata sumei de 1.098.486.708 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor distruse în incendiul din 21 martie 2000, precum și la plata sumei de 100.000.000 lei reprezentând beneficiu nerealizat.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că a închiriat un spațiu de la SC C. SA Câmpulung. în același depozit are calitatea de chiriaș și pârâta. în data de 21 martie 2000, în depozitul menționat a avut loc un incendiu, izbucnit ca urmare a producerii unui scurtcircuit la instalațiile cu defecțiuni ale pârâtei. Focul s-a extins în întreg depozitul, ca urmare a unor altor improvizații din materiale ușor inflamabile practicate de pârâtă, având consecință pierderea mărfurilor depozitate de reclamantă în depozitul menționat, în valoarea arătată.
Prin sentința nr. 65 din 17 februarie 2003, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins acțiunea, reținându-se caracterul incert al prejudiciului.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 81/ A din 22 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe, cu motivarea că, în raport de probele administrate, în mod judicios prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii, cu referire la caracterul cert al prejudiciului.
împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, reiterând motivele apelului.
La termenul din 3 iunie 2004, fixat pentru judecarea recursului, a fost pusă în discuție competența secției comerciale în soluționarea prezentei cauze.
Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituția României, revizuită, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege". Drept, urmare, activitatea judiciară materializată în pronunțarea unei hotărâri, privitoare la soluționarea unei cereri, atât la judecarea în fond a acesteia cât și în căi de atac nu poate avea loc decât în limitele competenței atribuite prin lege fiecăreia dintre instanțele care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, constituie sistemul judiciar și realizează justiția.
Corespunzător acestui principiu, legea procesuală civilă a determinat un sistem coerent al competenței, atribuită pe verticală și indicativă pe orizontală, cu referire la instanțele ce formează sistemul judiciar național.
Normele de competență, astfel cum acestea au fost determinate de legea procesuală, au caracter imperativ, sunt de ordine publică, așa încât este nulă orice hotărâre pronunțată cu nesocotirea acestora.
în cauză, în raport de calitatea părților, litigiul este supus jurisdicției comerciale.
Soluționând litigiul, în fond și apel, instanțele au pronunțat, în raport de considerentele ce preced, hotărâri supuse cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
în consecință, Curtea a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia atacată, a trimis apelul declarat de aceeași parte împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Argeș.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1333/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1327/2005. Comercial → |
|---|
