ICCJ. Decizia nr. 1333/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 516/LC/99 din 7 octombrie 1999, Tribunalul Bihor a respins, ca nefondată, cererea reclamantei SC T.F. SA Băile Felix privind obligarea pârâților B.C. și SC C.H.L. SRL Oradea la plata sumei de 179.313.833 lei reprezentând diferențe în minus și pierderi la mijloace fixe și obiecte de inventar.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a dovedit lipsurile pretinse, în sensul că nu a depus listele de inventar, deși cauza a fost repusă pe rol în acest scop.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 571 din 8 decembrie 2000, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta SC C.H.L. SRL Oradea să plătească reclamantei suma de 3.108.822.925 lei reprezentând facturi neachitate și contravaloarea lipsurilor constatate la inventar.
Au fost menținute dispozițiile primei instanțe cu privire la pârâtul B.C.
La data de 18 august 2003, pârâta SC C.H.L. SRL Oradea a solicitat revizuirea acestei din urmă hotărâri, invocând cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Revizuienta a invocat ca act nou declarația numitei C.J., depusă în dosarul de faliment aflat pe rolul Tribunalului Bihor, în raport de care se impune concluzia că expertiza B.V. nu a lămurit pe deplin situația de fapt. Drept urmare, s-ar fi impus efectuarea unei noi expertize, în raport de care soluția dată litigiului ar fi fost în sens contrar.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 5/C/2004-A din 15 ianuarie 2004, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a reținut că cererea revizuientei nu îndeplinește mai multe din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ. Astfel, declarația invocată de revizuientă nu exista la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere.
înscrisul menționat nu are forță probantă prin el însuși, astfel încât chiar revizuienta pune în discuție necesitatea efectuării unei noi expertize.
înscrisul nu a fost reținut de partea potrivnică și nici nu ar fi determinat pronunțarea altei soluții dacă ar fi fost cunoscut de instanță.
împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuienta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că, pentru a admite apelul, instanța de control judiciar a avut în vedere și a omologat o expertiză incorect efectuată.
Aceasta a cerut efectuarea unei noi expertize, cerere respinsă însă de către instanța de control judiciar.
Exista însă un înscris, cu referire la declarația menționată, care nu a putut fi prezentat instanței dintr-un motiv mai presus de voința părții.
Acest înscris constituie act nou în sensul dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. Acesta are rol hotărâtor în dezlegarea pricinii.
în măsura în care acesta nu are forța probantă prevăzută de lege, în prezența lui, instanța de apel ar fi încuviințat efectuarea unei noi expertize, prin care s-ar fi dovedit că nu este debitor al reclamantei.
în concluzie, revizuienta pârâtă a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de revizuire, anularea deciziei pronunțate în apel și, în rejudecare, respingerea apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe.
Recursul este nefondat:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești pentru motive privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat este reglementată în prezent prin normă constituțională.
însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesuală a determinat precis, prin norme imperative, desfășurarea procesului civil, în fond și căi de atac, corespunzător unui mecanism de desfășurare care, prin reglementarea conținutului fiecărei etape procesuale și a conduitei tuturor subiecților procesuali, constituie o garanție a egalității părților, a protejării judiciare a drepturilor subiective deduse judecății, a pronunțării de hotărâri corespunzătoare adevărului și legii.
Această reglementare are aptitudinea de a răspunde exigențelor noii perspective asupra justiției, generate de dispozițiile art. 21 din Constituția României,art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din protocolul adițional nr. 7 la Convenție.
Drept urmare, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Ca atare, revine părții interesate de a alege calea procesuală și a sesiza instanța în condițiile legii.
Totodată, sesizată cu o cale de atac, instanța investită are a examina admisibilitatea acesteia în raport de îndeplinirea cumulativă a condițiilor de exercitare prevăzută de legea procesuală și numai ulterior acestei examinări, să aprecieze asupra caracterului întemeiat al criticilor formulate.
în consecință, o cale de atac exercitată în condiții neprevăzute de legea procesuală nu are aptitudinea declanșării controlului judiciar și reformarea sau retractarea, după caz, a hotărârii atacate.
în cauză, pârâta a investit instanța de judecată cu o cerere de revizuire întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Dat fiind faptul că prevederea cuprinsă în art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este de strictă interpretare, condiționând admisibilitatea cererii de revizuire de descoperirea ulterioară a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții, în mod legal a reținut instanța de judecată că declarația invocată de revizuientă nu îndeplinește această condiție, partea nedovedind că o împrejurare de forță majoră a împiedicat-o să o procure.
Așadar, cum revizuientul nu a făcut dovada că dintr-o împrejurare mai presus de voința sa a fost împiedicat să depună actul în discuție, cu ocazia judecării în fond a litigiului, acesta nu mai poate fi invocat ca act nou în sprijinul cererii de revizuire, așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici.
Pe de altă parte, în măsura în care faptele consemnate în actele de care prevalează partea au fost examinate cu ocazia judecării fondului și găsite neconcludente, reexaminarea lor de către instanță, în cadrul cererii de revizuire, este inadmisibilă întrucât ar conduce la încălcarea puterii lucrului judecat.
în cauză, înscrisul invocat de revizuienta pârâtă privește o declarație dată după judecarea litigiului și, privește situația de fapt, cu referire la imobil, care a fost examinată de instanța ce a judecat fondul.
Ca atare, în mod legal, a conchis în sensul neîndeplinirii și a acestei condiții, așa încât recursul se constată a fi nefondat și din acest punct de vedere.
în fine, în cazul revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, numai pe temeiul unor noi elemente de fapt ce nu au format obiectul judecății finalizate cu hotărârea a cărei revizuire se solicită. Motivele caracteristice de revizuire presupun că hotărârea a fost temeinică în raport cu probele dosarului la data pronunțării, însă ulterior s-au descoperit elemente noi de fapt sau se constată că probele care au fundamentat-o au fost false, astfel încât situația de fapt reținută de instanță, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realității, impunându-se retractarea hotărârii respective.
Or, în mod judicios instanța a precizat cu privire la neîndeplinirea acestei condiții, cu referire la lipsa forței probante a declarației invocate, prin ea însăși, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1344/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1290/2005. Comercial → |
|---|
