ICCJ. Decizia nr. 1326/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 7 martie 2000, reclamanta SC M.I. SRL Iași a chemat în judecată SC M.C. SA Iași, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 560.677.324 lei reprezentând daune pentru rezilierea unilaterală a contractului nr. 3947/1994.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 21 octombrie 1994, a încheiat contractul de asociere în participațiune menționat, având ca obiect realizarea de activități comerciale.
în contract au fost stabilite obligațiile părților, condițiile de încetare a contractului, condițiile de reziliere și consecințele ce decurg din rezilierea unilaterală a contractului.
îndeplinirea unor obligații, altele decât cele prevăzute în contractul de asociere în participațiune, a impus chemarea pârâtei în justiție.
Această împrejurare a generat însă o situație conflictuală, care a culminat cu rezilierea unilaterală a contractului de asociere în participațiune de către pârâtă.
Prin sentința nr. 185/ E din 5 februarie 2001, Tribunalul Iași a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Din probatoriul administrat a rezultat că părțile nu au colaborat corespunzător pentru derularea activităților comerciale, conform contractului de asociere în participațiune și, drept urmare, procedând la rezilierea acestuia, pârâta și-a exercitat un drept având ca temei legal dispozițiile art. 1021 C. civ.
Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 385/ A din 1 octombrie 2001, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe, cu motivarea că, în raport de datele din contabilitatea asocierii rezultând din expertiza contabilă efectuată în cauză, în mod corect prima instanță a reținut că pârâta era îndreptățită la rezilierea contractului de asociere în participațiune.
Prin decizia nr. 137 din 20 ianuarie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat decizia atacată, a admis apelul aceleiași părți împotriva hotărârii primei instanțe și a trimis cauza instanței de apel, pentru a se pronunța asupra fondului acțiunii, ca urmare a anulării sentinței pronunțată de instanța de fond.
S-a reținut că prima instanță nu a fost investită cu o acțiune în rezilierea contractului, iar în contract nu este inserat un pact comisoriu de gradul IV, singurul apt să înlăture rolul instanței.
Prin urmare, în mod greșit s-a dispus administrarea unei expertize pentru dovedirea culpei contractuale a reclamantei și s-a respins acțiunea, practic ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 128 din 25 mai 2004, rejudecând în fond după casare, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 560.677.324 lei cu titlu de daune, cu motivarea că daunele produse prin rezilierea unilaterală a contractului sunt certe.
împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SC N.H. B.C. SA Iași a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și 10 din C. proc. civ.
S-a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal, cu referire la obligarea la daune și interpretarea contractelor. Totodată, instanța s-a pronunțat cu neobservarea dispozițiilor art. 1085,art. 1086,art. 1084 C. civ. și, drept urmare, au fost acordate sume care, fie nu constituie o pierdere efectivă, fie nu sunt o consecință directă, nemijlocită și necesară a rezilierii contractului, fie nu au fost suportate de reclamantă.
în fine, pârâta a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cu referire la propunerea făcută reclamantei privitoare la asigurarea depozitării și comercializării stocului de marfă, contractele folosite de reclamantă pentru aprovizionarea asocierii, adresa din care rezultă calitatea reclamantei de proprietară a spațiului comercial închiriat de la consiliul local.
în concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei.
Recursul este nefondat:
Prin contractul nr. 3947 din 21 octombrie 1994, reclamanta și pârâta au convenit asupra constituirii unei asociațiuni în participațiune având ca obiect activități "de expunere și comercializare și produse electronice ale firmelor: P., G.E., W. și altele, motorete și motociclete HONDA; activitate de turism ce se va desfășura pe o suprafață adecvată".
Prin art. 4 din contract, pârâta s-a obligat, între altele, să pună la dispoziție spațiul situat în Iași, în suprafață de 1024 m2.
în fine, prin art. 7 alin. ultim din contract, părțile au convenit, cu referire, între altele, la rezilierea unilaterală a contractului de asociere în participațiune, asupra suportării daunelor produse ca urmare a neutilizării spațiului comercial, "cu toate consecințele ce decurg din aceasta".
S-a dovedit în cauză că, la un moment dat, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a menține la dispoziția asocierii spațiul comercial menționat.
Or, orice obligație este înzestrată cu un mijloc juridic de a constrânge pe debitor, ca atribut caracteristic al raportului juridic obligațional.
Drept urmare, stabilită fiind împrejurarea rezilierii unilaterale a contractului de asociere în participațiune, în mod legal instanța a dispus în sensul angajării răspunderii juridice a pârâtei, prin obligarea acesteia la plata de daune.
Prima instanță a examinat pretențiile reclamantei și a apreciat că acestea, față de termenii generici ai art. 7 alin. ultim din contract, se încadrează în conținutul sintagmei "toate consecințele ce decurg din aceasta".
Cu privire la critica referitoare la daunele acordate pentru cheltuieli ce nu ar avea legătură cu rezilierea unilaterală a contractului sau nu ar fi fost făcute, se constată că aceasta nu este întemeiată, sumele vizate de pârâtă privind cheltuieli necesare pentru activitatea comercială ce nu mai dispunea de suportul spațiului comercial pus inițial, potrivit contractului, la dispoziția asocierii.
Nu înlătură culpa pârâtei și ca atare nu justifică respingerea acțiunii, împrejurarea cumpărării de către reclamantă a unui spațiu cu destinație comercială închiriat de la organul administrației publice locale.
în fine, față de dispozițiile art. 977 - art. 985 C. civ., care dau expresie juridică interpretării contractului, cu referire la art. 970 din același cod, privitor la rolul bunei credințe în executarea contractelor, raportat la situația de fapt expusă, în mod judicios instanța de fond a reținut, prin hotărârea atacată, modul inexact de interpretare a clauzelor contractuale de către pârâtă, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor critici.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, s-a văzut și cererea de cheltuieli dovedită cu actele depuse la dosar, recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1327/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1203/2005. Comercial → |
|---|
