ICCJ. Decizia nr. 1342/2005. Comercial

Reclamanta SNP P. SA, sucursala Peco Mureș, a chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Brașov și SC P. SA Ploiești, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta în culpă la plata sumei de 125.898.050 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 4.210 kg de benzină lipsă și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta SC P. SA Ploiești a formulat cerere reconvențională împotriva celorlalte părți, solicitând obligarea părții în culpă la plata sumei de 1.853.663 lei contravaloarea tarifului de transport aferent cantității de benzină constatată lipsă.

Prin sentința civilă nr. 8790 din 19 noiembrie 2003, Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Brașov la plata sumei de 125.898.050 lei contravaloare M. și la 8.338.883 lei cheltuieli de judecată, respingând acțiunea față de pârâta SC P. SA Ploiești.

A admis în parte cererea reconvențională a pârâtei SC P. SA Ploiești și a obligat-o pe pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Brașov la plata sumei de 1.853.665 lei contravaloare tarif transport și la 183.665 lei cheltuieli de judecată și a respins cererea reconvențională față de reclamantă.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 612 din 26 august 2004, a admis apelul pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Brașov formulat împotriva hotărârii instanței de fond, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea reclamantei și cererea reconvențională a pârâtei SC P. SA Ploiești, împotriva pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Brașov.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și obligată intimata reclamantă la 14.296.275 lei cheltuieli de judecată, în apel, către apelantă.

împotriva menționatei decizii, a declarat recurs reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Peco Mureș - Tg. Mureș în temeiul art. 304 C. proc. civ.

La termenul din 25 februarie 2005, înalta Curte a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de prevederile art. 2821C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței instanței supreme de soluționare a recursului pe fondul său.

Excepțiile invocate sunt întemeiate.

în speță, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 7208C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003 care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță, sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ.

Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV din Codul de procedură civilă: Apelul.

Prin urmare, în cauza de față, Curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 2821C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece, valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până în 200 milioane lei, iar potrivit normei citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz, nu este supusă apelului.

Așa a fost, înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, a casat decizia instanței de apel și a făcut aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) a trimis cauza la Tribunalul Prahova pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 2821C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1342/2005. Comercial