ICCJ. Decizia nr. 1327/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 9 iulie 2003, reclamanta SC B.S.S. SRL Arad a chemat în judecată SC M.I.C. R. SRL Arad și SC M. SA București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună
- obligarea pârâtei II la executarea obligațiilor contractuale, în sensul de a permite reclamantei utilizarea numărului 0722;
- obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 100.000.000 lei cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere și
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că are calitatea de abonat a serviciilor C. la pârâta SC M. SA București, având alocat postul telefonic menționat.
Reclamanta a fost contactată telefonic de reprezentanții pârâtei II și informată asupra retragerii dreptului de a utiliza numărul de telefon menționat, deoarece acesta este alocat în favoarea pârâtei I.
Reclamantei i-a fost comunicată și o copie a deciziei civile nr. 1072/COM/2000 a Curții de Apel Timișoara, din care rezultă că pârâta II a fost obligată să permită pârâtei I utilizarea numărului de telefon 0722.
Din data de 3 iulie 2003 reclamanta nu mai poate utiliza numărul de telefon menționat.
Prin utilizarea acestui post telefonic de către pârâta I, firmă concurentă, reclamantei îi sunt produse grave prejudicii morale și materiale.
Prin întâmpinare, pârâta I a solicitat respingerea acțiunii, învederând că încă din anul 1998 a fost titularul contractului de prestări servicii pentru postul telefonic menționat, utilizator fiind B.L.
La data de 22 decembrie 1999, numitului B.L. i-a fost retrasă procura de reprezentare a societății, precum și numitei S.E.E., astfel că aceștia din urmă nu mai puteau reprezenta legal societatea.
La data de 17 mai 200, SC M.R. SRL a formulat o acțiune, solicitând pârâtei SC M. SA să modifice în evidențele sale persoana utilizatorului postului telefonic, menționând pe C.G., reprezentantul societății, în loc de B.L., căreia i-a fost retrasă procura de reprezentare.
în tot cursul procesului, pârâta M. nu s-a prevalat de cererea de transfer de responsabilitate către persoană fizică, cu referire la postul telefonic menționat, întocmită fără drept de către S.
Ulterior, B.L. și S.E.E. nu au mai fost angajații pârâtei II, primul constituind firma concurentă SC B.S.S. SRL, la care cea din urmă are calitate de angajat.
Prin sentința nr. 3056 din 22 octombrie 2003, Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că față de decizia invocată de pârâta I, menționată și de către reclamantă în cererea de chemare în judecată, SC M.R. SRL este singurul titular al postului de telefon în discuție. Drept urmare, folosirea acestui număr de telefon de către o altă persoană ar încălca o hotărâre judecătorească irevocabilă.
împotriva hotărârii primei instanțe reclamanta a declarat apel, criticile privind pronunțarea sentinței, fără a se intra în fondul cauzei, pe baza autorității de lucru judecat, excepție ce nu a fost pusă în discuția părților și care a fost greșit reținută.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 111/ A din 26 aprilie 2004 a respins apelul.
în motivarea acestei decizii s-a reținut că nu se justifică discutarea în contradictoriu a excepției autorității lucrului judecat, în raport de împrejurarea că prima instanță nu s-a pronunțat pe excepție, referirile la hotărârea judecătorească constituind analiza unei probe.
în fine, în mod judicios a apreciat prima instanță cu privire la temeinicia acțiunii reclamantei, în raport de împrejurarea că cererea de transfer de responsabilitate invocată de aceasta a fost contestată de pârâta I, iar persoanei fizice menționate i-a fost retrasă procura de reprezentare.
împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 5, 7, 9 și 10 C. proc. civ.
S-a susținut că prima instanță s-a pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat, nepusă în discuția părților. Instanța de control a apreciat că hotărârea invocată a fost examinată doar ca o probă administrată în cauză, iar pentru a menține hotărârea atacată a avut în vedere "reaua-credință" a unei terțe persoane, fără a fi investită cu o acțiune în acest sens.
Instanțele au reținut nevalabilitatea transferului de responsabilitate menționat, fără dovezi și fără a fi investite în acest sens.
în fine, instanța a fost investită cu o acțiune privind obligarea pârâtei II la îndeplinirea obligației asumate, dar se pronunță în sensul respingerii acțiunii, pe alte temeiuri. Instanța nu a avut în vedere nici contractul menționat și nici cesiunea contractului de către pârâta I, împrejurare în raport de care aceasta nu mai este titular al postului telefonic în discuție. Totodată, instanța nu a avut în vedere că pârâta I nu a contestat că transferul de responsabilitate către persoana fizică a avut loc anterior retragerii procurii de reprezentare și, pe cale de consecință, acesta putea fi cerut.
în concluzie, reclamanta a solicitat, în sensul precizat în ședință publică, admiterea recursului, casarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și trimiterea dosarului aceleiași instanțe, conform art. 313 din același cod, în vederea rejudecării cauzei.
Recursul este fondat.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei facturi cu care tinde a dovedi calitatea sa de titular de contract de prestări servicii cu privire la postul telefonic menționat, utilizator fiind o persoană fizică.
Totodată, reclamanta a depus la dosar cerere pentru transfer de responsabilitate, prin care pârâta I a cesionat contractul pentru serviciile Conex în favoarea unei persoane fizice.
Instanța nu s-a pronunțat asupra acestor mijloace de probă administrate în acțiunea contractuală cu care a fost sesizată.
Drept urmare, cu referire și la întemeierea soluției pe o altă hotărâre judecătorească, prima instanță nu a stabilit raporturile dintre părți, neintrând în cercetarea fondului.
Această situație a fost învederată instanței de control judiciar, prin criticile formulate în apelul declarat în cauză.
Nici în apel însă, instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă invocate de reclamant, ca fiind hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Drept urmare, nici nu a dispus, în aplicarea art. 129 C. proc. civ., depunerea la dosarul cauzei, de către părți, cu referire specială la pârâta II, a înscrisurilor care să determine cert succesiunea în timp a titularilor de contract și utilizatorilor efectivi ai postului telefonic menționat, precum și a înscrisurilor ce consemnează manifestarea de voință a acestora în sensul cesionării și preluării contractului de servicii C.
Așadar, în raport de cele expuse, se constată că procesul a fost soluționat, fără a intra în fondul cauzei, împrejurările de fapt nefiind pe deplin stabilite, criticile formulate de reclamantă fiind întemeiate sub acest aspect.
în consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 312 alin. (5), cu referire la art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis dosarul aceleiași instanțe în vederea rejudecării apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1290/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1326/2005. Comercial → |
|---|
