ICCJ. Decizia nr. 1394/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Tribunalul Timiș, secția comercială, prin sentința civilă nr. 3359, pronunțată la data de 1 octombrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA prin lichidator SC P.M.C. SRL, împotriva pârâtului O.I. și a obligat pârâtul la plata sumei de 1.069.739.649 lei, cu titlu de preț și 132.117.217 lei dobânzi comerciale calculate până la data de 31 mai 2000, data introducerii acțiunii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că urmare relațiilor comerciale derulate între părți, reclamanta a livrat pârâtului produse în valoare totală de 1.153.669.487 lei, din care pârâtul a achitat prin compensare și ordine de plată o parte din sumă, rămânând de achitat suma de 528.061.487 lei, care actualizată reprezintă 1.069.739.749 lei, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.
Totodată tribunalul a înlăturat ca nedovedită susținerea pârâtului în sensul că a achitat întregul debit, reținând că înscrisul intitulat "chitanță" și datat 14 iunie 1999, în raport de care pârâtul susține că a achitat suma de 8.500 dolari S.U.A. și 1.400 mărci germane, reprezentantului reclamantei V.N., nu poată ștampila societății, și din conținutul său nu rezultă cu certitudine achitarea debitului către reclamantă.
împotriva acestei sentințe, pârâtul a declarat recurs, calificat de instanța de control investită cu soluționarea căii de atac, ca fiind apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
în esență, pârâtul a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, a respins proba testimonială solicitată și nu a examinat modul defectuos practicat de reclamantă la întocmirea facturilor și eliberarea chitanțelor care atestau plățile făcute.
Prin decizia civilă nr. 46, pronunțată la data de 8 martie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, respinge ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței fondului.
Instanța de control judiciar reține în considerentele deciziei că în mod corect prima instanță a apreciat că pârâtul nu a dovedit prin înscrisurile depuse achitarea întregului debit datorat reclamantei, în raport și de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, care a examinat sumele achitate de pârât atât prin ordin de plată cât și prin numerar și compensare cu B.C.A. - uri.
Cât privește înscrisul intitulat "chitanță" și datat 14 iunie 1999, instanța a reținut că acesta nu are nici o valoare contabilă și conține informații ambigue ce pot da naștere la diferite interpretări, în ceea ce privește creditorul obligației de plată a sumelor.
în contra acestei decizii, pârâtul O.I., a declarat, în termen, recurs, pentru motivele, generic enumerate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei la Curtea de Apel spre rejudecare, în vederea administrării tuturor probelor solicitate, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii și respingerea acțiunii introductive de instanță.
în dezvoltarea motivelor de critică, recurentul susține în esență următoarele:
I. Instanțele au respins în mod nejustificat proba cu martori solicitată, probă hotărâtoare în soluționarea cauzei pe aspectele, privind modul efectiv de lucru practicat de angajații reclamantei, existând serioase suspiciuni asupra manierii defectuoase de lucru practicate de reclamantă.
II. Instanța de apel, ignorând înscrisurile noi depuse a respins efectuarea unui supliment de expertiză tehnică contabilă, probă a cărei utilitate se impunea, în raport de actele depuse. în condițiile în care raportul de expertiză contabilă reține că livrările de porcine s-au situat în cadru legal, iar plățile s-au făcut și în numerar, gestionarilor reclamantei, se impunea administrarea dovezilor solicitate de natură să completeze și să întărească cele rezultate din înscrisurile deja administrate și din concluziile expertizei contabile.
Din examinarea criticilor formulate rezultă că singurul motiv de nelegalitate invocat, se referă la prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau dovezi hotărâtoare în dezlegarea pricinii.
Recursul este nefondat.
I. Instanța de apel în ședința publică din data de 8 martie 2004, examinând cererea formulată de pârâtul apelant privind încuviințarea probei cu doi martori și a unui supliment la raportul de expertiză contabilă efectuată la fond, a respins cererea de probatorii, reținând în mod corect că în raport de teza probatorie invocată de pârât, proba cu martori nu este utilă cauzei, neconducând la dezlegarea pricinii în condițiile în care înscrisul olograf datat 14 iunie 1999, în legătură cu care urmau să fie audiați martori, nu are valoare contabilă nepurtând ștampila societății reclamante, pe de o parte, iar pe de altă parte sumele plătite erau destinate unei persoane fizice care nu avea calitatea de angajat sau reprezentant legal al societății reclamante.
Și proba cu efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă a fost corect respinsă, ca neconcludentă în condițiile în care cinci dintre facturile depuse de pârât în susținerea probei fuseseră verificate de expertul contabil cu ocazia întocmirii raportului, iar restul înscrisurilor priveau livrări de produse animale de către altă societate comercială decât reclamanta.
II. Instanța de apel a avut în vedere toate plățile făcute de pârât în contul produselor livrate de reclamantă, produse pe care acesta nu contestă că le-a primit, luând în calcul la stabilirea debitului atât plățile în numerar, cât și prin ordinea de plată și prin compensare cu B.C.A. - uri, pronunțând o hotărâre legală potrivit art. 969, 1073 și 1082 C. civ.
Prin urmare motivul de casare în discuție nu putea fi reținut, instanța s-a pronunțat asupra probatoriului cerut, apreciind că s-a referit la împrejurări străine fondului pricinii, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1393/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1398/2005. Comercial → |
|---|
