ICCJ. Decizia nr. 1385/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta SC C. SA Slatina a solicitat obligarea pârâtei actualmente SC A. SA Buzău, SC U. SA Buzău la plata sumei de 106.841.466 lei, reprezentând contravaloarea a 95 tone floarea soarelui livrată pârâtei și neachitată.
Pârâta SC A. SA Buzău, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată, întrucât obligația de plată a produselor livrate s-a stins prin compensare, conform notei contabile din 31 decembrie 1999, sub aspect reconvențional pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 232.091.000 lei contravaloare a 269 tone de floarea soarelui pe care reclamanta nu a livrat-o, conform celor convenite în baza raporturilor comerciale derulate între părți.
într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Buzău, secția comercială, prin sentința nr. 126 din 23 februarie 2001, respinge ca nefondată acțiunea reclamantei și ca prescrisă cererea reconvențională formulată de pârâtă, potrivit procesului verbal de punctaj încheiat între părți la data de 15 mai 1997, reclamanta s-a obligat să livreze pârâtei cantitatea de 269 tone floarea soarelui, însă cum reclamanta nu a făcut dovada livrării produselor după data încheierii punctajului, nu poate pretinde contravaloarea solicitată prin acțiune.
Cererea reconvențională a fost respinsă cu motivarea că termenul de 3 ani, în care putea fi valorificat dreptul la acțiune a fost depășit, în raport de data nașterii dreptului la acțiune 13 martie 1997 și data introducerii cererii reconvenționale 6 septembrie 2000.
Apelurile declarate de ambele părți împotriva sentinței fondului au fost respinse de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, prin decizia nr. 690 din 12 mai 2001, ca nefondate, atât reclamanta cât și pârâta au declarat recurs împotriva acestei decizii, și prin decizia nr. 7350 pronunțată la 4 decembrie 2002, Curtea Supremă a admis recursurile, a casat decizia și sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Buzău.
Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a reținut că pârâta era în termen să-și valorifice pretențiile prin cererea reconvențională, în raport de procesul verbal de punctaj din 15 mai 1997, care marchează momentul nașterii dreptului la acțiune pentru aceasta.
Referitor la criticile formulate de reclamantă, instanța a constatat că sunt întemeiate, întrucât raportul de expertiză dispus în cauză nu a lămurit proveniența sumei ce face obiectul acțiunii principale.
Tribunalul Buzău, în fond, după casare, prin sentința nr. 2420 din data de 7 octombrie 2003, respinge acțiunea reclamantei, admite cererea reconvențională formulată de pârâta SC A. SA Buzău și obligă reclamanta să-i plătească pârâtei suma de 232.090.825 lei cu titlu de pretenții și 26.957.280 lei cheltuieli de judecată, cu motivarea că potrivit procesului verbal de punctaj întocmit de părți la data de 15 mai 1997, reclamanta datora pârâtei cantitatea de 517.029 kg de floarea soarelui, în valoare de 369.825.241 lei, din care a livrat cantitatea de 95.024 kg în valoare de 106.841.466 lei, rămânând un rest de plată de 232.090.825 lei sumă pe care a obligat-o să o plătească pârâtei.
împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel, susținând că în mod nelegal, urmare aprecierii greșite a probelor a fost respinsă acțiunea principală și admisă cererea reconvențională în sensul că au fost ignorate procesele verbale încheiate în martie 1997, mai 1997 și aprilie 1999, care confirmau datoria pârâtei către reclamantă pentru cantitățile de floarea soarelui livrate și neachitate.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 61 pronunțată la 26 ianuarie 2004, respinge ca nefondat apelul reclamantei, confirmând sentința tribunalului și concluziile scrise reținute din suplimentul la raportul de expertiză dispus de instanță pe linia deciziei de casare.
Mai reține instanța că toate procesele verbale încheiate de reclamantă au fost avute în vedere, din examinarea lor rezultând că reclamanta datora pârâtei produse în valoare de 369.825.241 lei din care a livrat produse în valoare de 106.841.466 lei, rămânând un debit de 232.090.825 lei.
în contra acestei ultime decizii, reclamanta SC C. SA a declarat, în termen recurs.
Reiterând criticile din apel sub aspectul aprecierii probelor și fără să indice în drept motivele de recurs pe care se întemeiază, recurenta susține în esență următoarele:
- instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății respectiv procesul verbal de punctaj încheiat în mai 1997, pe care pârâta l-a invocat deoarece dreptul material la acțiune pentru a solicita contravaloarea cantității de 269 tone floarea soarelui era prescris, la data formulării cererii reconvenționale, și numai prin raportarea nelegală la acest proces verbal pârâta se înscria în termenul de prescripție;
- din cuprinsul procesului verbal de punctaj încheiat la 15 mai 1997, rezulta clar datoriile pârâtei urmare livrărilor efectuate fără să se evidențieze că reclamanta mai avea de livrat vreo cantitate de produse, fiind menționate facturile neachitate de pârâtă.
Intimata pârâtă depune la data de 25 octombrie 2005, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel ca legală și temeinică.
Din examinarea criticilor formulate de recurentă rezultă că motivul de recurs invocat se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat înțelesul său vădit neîndoielnic.
Recursul este nefondat.
în sensul acestui motiv de casare, denaturarea înțelesului actului are loc atunci când instanța pe calea interpretării greșite ajunge la o concluzie, care este în mod evident contrazisă de sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor actului juridic interpretat.
Ori, această ipoteză nu este îndeplinită în speță, pentru ca instanța de recurs să examineze hotărârea atacată din perspectiva acestui motiv de casare.
Instanța de fond și cea de apel nu au schimbat înțelesul procesului verbal încheiat la 15 mai 1997, în care părțile au procedat la un punctaj referitor la livrările efectuate în temeiul contractului aflat în derulare de vânzare - cumpărare semințe de floarea soarelui din 20 august 1996, ci a dat eficiență celor asumate de părți sub semnătură, cu privire la cantitățile livrate și plățile efectuate, conform concluziilor raportului de expertiză contabilă care a verificat înregistrările în contabilitatea celor două societăți a rezultatului punctajului.
De altfel recurentul, așa cum o spune "in terminis" în argumentarea recursului, critică hotărârea atacată sub aspectul aprecierii probelor administrate, respectiv a concluziilor raportului de expertiză contabilă și a suplimentelor la acesta, concluzii însușite de instanța de fond și apel.
Aprecierea probelor administrate și a actului juridic dedus judecății prin prisma acestora este o chestiune de fapt care scapă controlului casației și prin urmare nu justifică invocarea motivului bazat pe denaturarea actului.
Așa fiind, pentru aceste considerente, înalta Curte în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a raportat la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1398/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1384/2005. Comercial → |
|---|
