ICCJ. Decizia nr. 1390/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin hotărârea nr. 60 din 25 iunie 2003, Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Galați, cu opinie majoritară a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL Galați, împotriva SC S. SRL, pentru reziliere contract închiriere și a admis cererea reconvențională formulată de aceeași pârâtă împotriva aceleiași reclamante pentru plata chiriei.
A obligat reclamanta către pârâtă la 832.437.977 lei, cu titlu de chirie.
Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 1052 din 5 noiembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea arbitrală și reținând cauza spre rejudecare a fixat termen la 20 noiembrie 2003. A reținut că minuta este semnată de supraarbitru și de cei doi arbitri cu opinia separată a unui arbitru fără a se arăta în ce constă aceasta și astfel sunt incidente în cauză dispozițiile art. 364 lit. g) C. proc. civ.
Rejudecând cauza, aceeași instanță prin decizia nr. 1220 din 5 decembrie 2003, a respins ca nefondată acțiunea în anulare și a admis cererea reconvențională, iar pe cale de consecință a obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 832.437.977 lei, cu titlu de chirie.
Atât arbitrajul cât și instanța au reținut că incendiul care a avut loc în spațiul proprietatea reclamantei spațiu închiriat pârâtei s-a produs prin autoaprindere din culpa locatarei, care a depozitat 400 tone baloți deșeuri, în loc de 150 tone cât era maximul admis și nu a prevăzut hala cu uși metalice, nerespectând astfel propriul scenariu de siguranță la foc, motiv pentru care a și fost amendată de organele de pompieri cu suma de 8 milioane lei.
S-a mai reținut că reclamanta răspunde în sens juridic și în calitate de proprietar pentru fapta lucrului, conform art. 1000 C. civ. și în acest context chiriașul nu poate cere rezilierea contractului pentru că spațiul a devenit impropriu din culpa sa, în schimb pârâta este îndreptățită la plata chiriei, așa cum s-a prevăzut în contract.
împotriva acestei decizii SC R. SRL Galați, a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
Susține că, atâta timp cât prin decizia nr. 1052 din 5 noiembrie 2003, instanța a admis acțiunea și a anulat hotărârea arbitrală, nu putea prin decizia atacată să respingă acțiunea în anulare, întrucât hotărârea arbitrală nr. 60 din 25 iunie 2003, nu mai există iar ca instanță, care rejudeca fondul era obligată să respecte cadrul procesual, calitatea părților și să se pronunțe cu privire la amândouă cererile, acțiunea și cererea reconvențională.
Neprocedând astfel instanța a încălcat normele de procedură, prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Mai susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Conform art. 129 și art. 130 C. proc. civ., instanța trebuia din oficiu să dispună administrarea de noi dovezi pentru a stabili realitatea și nu să reținută în condițiile în care a avut loc o autoaprindere deci a existat un caz fortuit și nu poate răspunde pentru prejudiciul cauzat.
Concluzia instanței, bazată pe aprecieri subiective încalcă flagrant constatarea făcută de un organ specializat, pompierii militari, în limitele competenței sale legale și astfel dispozițiile legii au fost greșit aplicate.
Recursul nu este fondat.
Prin decizia nr. 1052 din 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel Galați, a admis acțiunea, a anulat hotărârea arbitrală și a reținut cauza spre rejudecare, pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. g) C. proc. civ.
Rejudecând cauza, pe baza probelor administrate aceeași instanță a respins ca nefondată acțiunea și a admis cererea reconvențională.
între aceste două soluții există o contradicție aparentă deoarece instanța rejudecând cauza, a procedat conform dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., menținând de fapt hotărârea arbitrală.
Fixând termen pentru rejudecarea cauzei, instanța, a dispus citarea părților, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și art. 921C. proc. civ., iar cu ocazia soluționării s-a pronunțat numai asupra obiectului cererii deduse judecății așa cum se prevede în art. 129 C. proc. civ.
în aceste condiții critica recurentei vizând dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este întemeiată.
Și cea de-a doua critică este neîntemeiată deoarece instanța a depus stăruința pentru administrarea probelor, astfel încât nu i se poate reproșa lipsa de rol activ așa cum se susține prin recurs.
Apreciind în mod corect și integral probele administrate în cauză inclusiv procesul verbal de incendiu, încheiat la 16 noiembrie 2003, de grupul de pompieri al județului Galați, instanța a reținut printr-o motivare amplă și bine documentată că într-adevăr incendiul s-a produs prin autoaprinderea unor deșeuri textile, dar ca urmare a unor deficiențe constatate în sarcina reclamantei, ceea ce exclude aplicarea dispozițiilor art. 1435 C. civ., privind cazul fortuit.
în considerarea celor ce preced, înalta Curte constatând legalitatea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1420/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1393/2005. Comercial → |
|---|
