ICCJ. Decizia nr. 1395/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 5072 din 21 noiembrie 2003, Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.B. SA București, împotriva pârâților R.A.J.A.C. Cluj și C.J.C. și în consecință a obligat pârâții să-și dea acordul pentru instalarea unui branșament separat de apă, în vederea furnizării și alimentării cu apă a clădirilor situate în incinta C.S.I.M. din municipiul Cluj - Napoca, aflate în folosința reclamantei, iar în caz contrar sentința urmând a ține loc pentru acest acord.
A obligat pârâta R.A.J.A.C. Cluj să încheie cu reclamanta contract de furnizare a apei în clădirile aflate în folosința reclamantei și pe ambele pârâte R.A.J.A.C. Cluj și C.J.C., să achite reclamantei suma de 10.000.000 lei, cu titlu de daune cominatorii, pe zi de întârziere, calculate de la data comunicării sentinței până la executarea efectivă a dispozitivului acesteia.
Totodată, a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâta SC E. SA Cluj - Napoca și SC D. SA Cluj - Napoca.
Pronunțând această sentință instanța de fond a reținut că în luna martie 2003 a fost sistată furnizarea apei la clădirile reclamantei situate pe un teren aflat în administrarea C.J.C., și cu toate demersurile făcute de reclamantă cei doi pârâți refuză în mod nejustificat să-și dea acordul pentru instalarea unui branșament separat de apă, iar R.A.J.A.C. Cluj refuză încheierea contractului de furnizare a apei.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 106 din 25 februarie 2004, a admis apelurile declarate de C.J.C. și R.A.J.A.C. Cluj și a schimbat sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea, și în consecință a obligat pârâta să furnizeze reclamantei apă la clădirile situate în incinta C.S.I.M., aflate în folosința reclamantei.
A obligat C.J.C. să permită furnizarea apei prin instalația stadionului la clădirile folosite de reclamantă, precum și instalarea unui contor pasant pentru măsurarea consumului de apă al reclamantei sub sancțiunea unei amenzi civile de 500.000 lei pe zi de întârziere în favoarea statului, în termen de 15 zile de la primirea somației.
Hotărând astfel, in stanța de apel a reținut că realizarea lucrărilor de branșament la rețeaua publică de furnizare a apei, se pot realiza numai cu acordul C.J.C., proprietarul terenului, pe care se află construcțiile edificate de reclamantă și numai după deținerea acestui acord, R.A.J.A.C. Cluj are posibilitatea să negocieze încheierea contractului de furnizare, conform Legii nr. 326/2001.
în ceea ce privește daunele cominatorii a reținut că soluția este greșită, deoarece potrivit dispozițiilor art. 5803C. proc. civ., în caz de nerespectare a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească se aplică amenzi civile, care se virează la bugetul de stat.
în termen legal, C.J.C. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că au fost încălcate prevederile art. 72 lit. d) din H.G. nr. 1591/2002, prin care utilizatorul de serviciu, în cazul de față, C.J.C. îi este interzis să folosească apa în alte scopuri decât în folosință proprie și să o pună la dispoziția unei alte persoane precum și dispozițiile O.G. nr. 32/1998, privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de alimentare cu apă.
Orice utilizator care dorește să fie alimentat cu apă trebuie să îndeplinească procedura și condițiile de branșare și utilizare a serviciului public de alimentare cu apă.
O a doua critică privește inexistența contractului de încheiere, întrucât contractul nr. 45 din 18 decembrie 1997, a încetat prin denunțare din partea antecesoarei B.D.F. și ca atare pretențiile reclamantei nu au suport legal.
A treia critică se referă la aplicarea dispozițiilor art. 5803C. proc. civ. Reclamanta a solicitat aplicarea de daune cominatorii iar instanța de apel a stabilit plata unei amenzi civile.
Recursul nu este fondat.
Conform art. 72 lit. d) din H.G. nr. 1591/2002, pentru aprobarea regulamentului cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare utilizatorului, în cazul de față C.J.C. îi este interzis să folosească apă în alte scopuri decât pentru folosință proprie și să o pună la dispoziția unei alte persoane juridice.
în speță, nu se încalcă dispozițiile susmenționate, deoarece, reclamanta a pretins iar instanța de apel a hotărât ca recurenta pârâtă să permită furnizarea apei, dar și instalarea unui contor ceea ce înseamnă că intimata reclamantă nu va utiliza gratuit apa, ci o va plăti, conform consumului înregistrat de aparatul de măsură.
Dealtfel prin art. 3 din contractul de închiriere din 18 februarie 1997, recurenta - pârâtă este obligată să asigure locatarului utilitățile necesare (gaz, curent, apă, canal etc.).
în ceea ce privește parcurgerea procedurii prealabile de branșare și utilizare a serviciului public de alimentare cu apă, reclamanta a făcut în nenumărate rânduri dovada că a întocmit documentația necesară și s-a adresat de mai multe ori recurentei pârâte în vederea obținerii acordului necesar dar aceasta a refuzat-o în mod nejustificat.
Referitor la contractul de închiriere, din probele administrate în cauză rezultă că acest contract, ar fi încetat prin denunțare unilaterală din partea B.D.F., așa cum susține în mod neîntemeiat recurenta. Contractul de închiriere a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată, iar realizarea acestuia se poate solicita de oricare parte, dar cu un preaviz de 60 de zile.
în această situație, solicitarea reclamantei, ce face obiectul cererii de chemare în judecată este nejustificată din punct de vedere legal recurenta pârâtă având obligația de a nu se opune furnizării cu apă a clădirilor proprietatea SC E.B. SA București.
Instanța de fond a admis cererea reclamantei și a obligat pârâții la plata daunelor cominatorii, iar instanța de apel a sancționat C.J.C. cu amendă civilă, conform dispozițiilor art. 5803C. proc. civ.
Procedând astfel, instanța de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut pentru că atât daunele cominatorii cât și amenda civilă, prevăzută în textul de lege susmenționat constituie mijloace juridice de constrângere a debitorului de a-și executa în natură obligația.
Așadar critica vizând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a fost neîntemeiată. Față de cele ce preced, a rezultat că decizia atacată a fost legală și drept urmare înalta Curte, s-a menținut, prin respingerea recursului, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 141/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1404/2005. Comercial → |
|---|
