ICCJ. Decizia nr. 1468/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la 18 martie 2003, reclamanta SC T.C. SRL Bacău a chemat în judecată pe pârâtul C.D., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 566.348.760 lei, actualizată în raport cu rata inflației cu titlu de pretenții și instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilului situat în Bacău, str. Independenței, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 392 din 25 februarie 2004, Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată și a obligat reclamanta să achite pârâtului suma de 10.500.000 lei cheltuieli de judecată, reținând, pentru a decide astfel, că lucrările de amenajări, construcție nu au fost executate de reclamanta persoană juridică, chiar dacă între părți a existat contractul din 22 mai 2001 și un deviz estimativ, reclamanta neînregistrând în contabilitatea sa suma de 60.000.000 lei primită și nici devizele de lucrări, astfel că potrivit art. 970 C. civ., construcția nu a fost executată de aceasta.
Prin decizia nr. 145 din 22 iunie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul formulat de reclamantă, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul să plătească suma de 203.308.000 lei despăgubiri civile, 32.287.320 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond și 21.143.660 lei cheltuieli de judecată la instanța de apel.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că neînregistrarea în contabilitate a lucrărilor efectuate de reclamantă la imobilul pârâtului, în baza contractului încheiat cu acesta la 22 mai 2001, în urma emiterii de către acesta din urmă a unei comenzi nu are relevanță pentru raportul juridic născut între părți și nu influențează în nici un fel executarea obligațiilor liber consimțite de către ele, aceasta fiind dovedită prin expertiza tehnică efectuată în cauză facturile atestând procurarea materialelor de construcții, avansul achitat de pârât, precum și prin declarațiile martorilor audiați.
Nemulțumit de soluție pârâtul a formulat recurs invocând, în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., încălcarea și aplicarea greșită a legii, încălcarea dreptului la apărare prin soluționarea apelului doar pe excepția lipsei calității procesuale active fără judecarea fondului cauzei, nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 146/1597, și solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
în susținerea recursului său pârâtul arată că instanța de apel nu a examinat atent probele dosarului, nu a reținut că nota de comandă și contractul sunt înregistrate numai în registrul de intrare-ieșire, că pentru lucrarea în litigiu nu sunt facturi sau chitanțe nominalizate care să dovedească executarea lucrărilor către reclamanta persoană juridică, astfel că în mod nelegal a considerat instanța că executarea lucrărilor s-a făcut de SC T.C. SRL și nu de către persoana fizică B.T., administrator al societății respective.
Mai susține recurentul pârât că instanța de apel, constatând că prima instanță a respins acțiunea fără a intra în cercetarea fondului, avea obligația dacă găsea apelul întemeiat să anuleze hotărârea apelată, să evoce fondul și să judece procesul așa cum prevede imperativ art. 297 C. proc. civ., pe care însă instanța nu l-a respectat, astfel că decizia este nulă, întrucât Curtea de Apel, ignorând dispoziția de lege invocată, admițând apelul a schimbat în tot sentința apelată și s-a pronunțat pe fondul cauzei, fără a judeca, în opinia pârâtului, procesul.
Susține, de asemenea, pârâtul recurent că acordându-i-se cuvântul numai pentru a pune concluzii referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei apelante și nu și pe fondul cauzei, instanța de apel l-a lipsit de posibilitatea apărării, încălcând formele de procedură astfel că, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre soluționare aceleiași instanțe.
Recurentul pârât susține că instanța de apel a încălcat și dispozițiile legii taxei de timbru acceptând ca reclamanta intimată să timbreze apelul la valoarea pretențiilor așa cum au fost restrânse de către reclamantă, în urma expertizei efectuate în cauză, și nu la valoarea pretențiilor solicitate prin acțiune.
Prin întâmpinarea depusă la 22 septembrie 2004, intimata reclamantă solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținându-se decizia dată în apel ca temeinică și legală.
Recursul pârâtului nu este fondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că în tot cursul procesului instanța a luat în considerare contractul din 22 mai 2001 dintre părți și a cercetat toate documentele cauzei, coroborând probele administrate pentru a stabili corect adevărul, că la data de 16 iunie 2004, pârâtul-recurent a depus întâmpinare în dosarul de apel și că la termenul de dezbatere în fond a apelului pârâtul-recurent a fost reprezentat de avocat I.S., care a pus concluzii de respingere a apelului, ca nefondat, susținând oral motivele menționate în întâmpinarea depusă la dosar astfel că dreptul la apărare al recurentului a fost respectat și exercitat în cursul judecării cauzei, precum și că la termenul din 18 februarie 2004, la instanța de fond, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință, reclamanta-intimată și-a restrâns pretențiile la suma de 304.020.016 lei, conform raportului de expertiză, din care primise suma de 60.000.000 lei avans, rămânând suma de 244.000.000 lei, iar în declarația de apel aceasta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, rezultând, deci, că instanța de apel a stabilit corespunzător taxa de timbru aferentă, aplicând corect dispozițiile Legii nr. 146/1997.
Se reține deci că decizia recurată a fost pronunțată de instanța de apel cu corecta aplicare a legii, instanța respectând exercitarea dreptului la apărare de către părți, inclusiv de către recurent, examinând și apreciind toate probele administrate în cauză și stabilind corect taxa de timbru aferentă apelului, astfel că nici una dintre criticile formulate de recurentul pârât nu pot fi primite.
Față de cele de mai sus, se constată că decizia recurată este temeinică și legală și, pe cale de consecință, recursul pârâtului urmează a fi respins, ca nefondat.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligat recurentul pârât la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1473/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1465/2005. Comercial → |
|---|
