ICCJ. Decizia nr. 1428/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta S.I.F. T., a solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. din 26 februarie 2003, privind declararea SC C.E. SA Neptun, ca societate de tip închis.
Motivându-și acțiunea reclamanta arată că este acționar al societății pârâte, deținând 39,624% din capitalul social și a participat la ședința din 26 februarie 2003, votând contra măsurilor adoptate, respectiv declararea societății de tip închis în conformitate cu art. 136 lit. b) din O.U.G. nr. 28/2002, modificat prin art. 48 din Legea 525/2002, cu toate că nu se cunoștea exact valoarea patrimoniului și a capitalului social.
Tribunalul Constanța, prin sentința comercială nr. 6151 din 16 septembrie 2003, a respins excepția prematurității, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea hotărârii A.G.E.A. din 26 februarie 2003.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, față de dispozițiile art. 136 lit. b) din O.U.G. nr. 28/2002, modificată prin Legea nr. 525/2002, calitatea de societate deținută public se pierde ca urmare a hotărârii A.G.E.A., în cazul în care capitalul social scade sub echivalentul în lei a 100.000 euro sau numărul de acțiuni scade sub 100.
Hotărârea A.G.E.A. de transformare a societății în societate de tip închis contravine art. 104 din O.U.G. nr. 28/2002, care prevede că societățile rezultate din divizarea unei societăți deținute public sunt tot societăți deținute public.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 131 din Legea 31/1990, a art. 136 lit. b) din O.U.G. nr. 28/2002, modificată prin Legea 525/2002 și a H.G. 403/2000.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia comercială nr. 28 din 5 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâtei, reținând că dreptul de a ataca hotărârea se naște la data adoptării acesteia când s-a votat împotrivă și au fost corect aplicate dispozițiile art. 104 din O.U.G. nr. 28/2002.
Aceste dispoziții, coroborate cu cele din art. 136 lit. b) din O.U.G. nr. 28/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea 525/2002, duc la concluzia că societatea nu poate fi declarată societate de tip închis cât timp au fost încălcate normele speciale.
Referitor la excepția prematurității s-a apreciat că termenul de 15 zile calculat de la data publicării în M. Of., este un termen maximal, reclamanta neputând fi împiedicată să formuleze acțiunea chiar înainte de publicare, cât timp dreptul său s-a născut la data votării contra.
H.G. 403/2000 nu avea aplicabilitate în cauză fiind prioritară nelegalitatea hotărârii, în raport de dispozițiile O.U.G. 38/2002.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă invocându-se motivele, prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Se susține că în mod greșit a fost aplicat art. 136 lit. b) din O.U.G. 28/2002, întrucât la data divizării nu erau aplicabile dispozițiile O.U.G. 28/2002.
Se mai arată că, potrivit art. 185 alin. (2) din O.U.G. 28/2002, pentru societățile care desfășoară activități în baza unor autorizări emise anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe, se acordă o perioadă de grație de maximum un an de zile pentru a îndeplini condițiile noii reglementări, iar la 7 decembrie 2002 C.N.V.M., a solicitat societății pârâte să comunice hotărârea A.G.A. de transformare a societății, în societate de tip închis.
Și dispozițiile H.G. 403/2000 sunt invocate ca argument că societatea nu putea să-și majoreze capitalul social prin reevaluarea activelor imobilizate având în vedere că, potrivit art. 1 din acest act normativ, nu se mai puteau reevalua bunurile care ieșiseră din patrimoniu după data de 31 decembrie a anului precedent nefiind permise două reactualizări, una în cadrul societății divizate și alta în cadrul societății rezultate din divizare.
înregistrarea hotărârii A.G.A. la O.C. și neatacarea încheierii de înregistrare sunt considerate de recurentă drept confirmări ale valabilității hotărârii nr. 5 din 26 februarie 2003.
Recursul pârâtei este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta face confuzie între aplicabilitatea O.U.G. 28/2002, publicată în M. Of. la 9 aprilie 2002 și termenul de grație acordat prin art. 185 alin. (2) aceeași ordonanță.
Faptul că societățile care nu îndeplineau condițiile cerute de acest act normativ beneficiau de un termen de un an pentru a îndeplini aceste condiții, nu înseamnă că acestora nu li se aplică ordonanța decât după un an. Tocmai pentru că li se aplică beneficiază de acest termen de grație.
Dar recurenta încearcă această construcție tocmai pentru că divizarea prin care a apărut SC C.E. SA, s-a produs la 30 mai 2002, deci după publicarea în M. Of. a O.U.G. 28/2002.
Invocarea dispozițiilor art. 1 din H.G. 403/2000, referitor la imposibilitatea reevaluării de două ori a activelor imobilizate, atât la societatea care s-a divizat cât și la cele rezultate prin divizare, este artificială.
Nu era singura modalitate de majorare a capitalului social reevaluarea activelor: se putea face și majorare în alt mod și de aceea instanțele au și considerat nerelevanță în cauză H.G. 403/2000.
Cu privire la înregistrarea hotărârii A.G.A. din 26 februarie 2003 a SC C.E. SA, aceasta nu poate în nici un caz valida hotărârea fiind un simplu act de înregistrare ce va suferi modificări, în raport de anularea hotărârii A.G.E.A. operând o nouă înregistrare, care se situează întotdeauna subsecvent adoptării sau anulării unei astfel de hotărâri.
Negăsindu-se întemeiate criticile, a fost respins ca nefondat recursul pârâtei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1513/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1504/2005. Comercial → |
|---|
