ICCJ. Decizia nr. 1513/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Târgu-Mureș, la data de 20 martie 2003, reclamanții B.G.C., B.E., S.A. și M.Ș. în contradictoriu cu pârâta SC D.I. SRL Târgu-Mureș, au solicitat evacuarea necondiționată a pârâtei din spațiul comercial în suprafață de 115 m.p., de la subsolul imobilului situat în Târgu-Mureș, obligarea pârâtei la plata sumei de 21.000.000 lei, cu titlu de daune și cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii reclamanții au învederat că imobilul în litigiu formează proprietatea lor tabulară redobândită în temeiul Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 16533 din 16 decembrie 2002 a Primăriei Târgu-Mureș, în prezent imobilul este ocupat de pârâtă, în baza unui contract de închiriere încheiat anterior redobândirii de către reclamantă, cu fostul locator SC L. SA Târgu-Mureș, iar în prezent pârâta refuză să elibereze spațiul și să achite chiria.
Judecătoria Târgu-Mureș, prin sentința nr. 3092 din 5 iunie 2003 a admis excepția de necompetență materială a judecătoriei și a declinat competența materială de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Mureș, secția comercială, în temeiul prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., coroborat cu art. 4 și art. 56 C. com.
La data de 5 noiembrie 2003, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că daunele pretinse sunt de 21.000.000 lei lunar, începând cu data de 1 februarie 2003 până la data de 31 octombrie 2003.
Prin sentința nr. 1055 din 7 mai 2004 Tribunalul Mureș, secția comercială, a admis acțiunea reclamanților, a dispus evacuarea necondiționată a pârâtei din spațiul comercial și a obligat pârâta să plătească reclamanților cu titlu de daune suma de 444.000.000 lei, cu 16.851.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că: reclamanții sunt proprietarii tabulari ai imobilului, că le-a fost restituit în baza Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 1503/2002 și 27/2003 a Primăriei Municipiului Târgu-Mureș, pârâta a ocupat o suprafață de 113,73 m.p. din imobilul în cauză, în baza contractului de închiriere nr. 29/2001, modificat prin actul adițional nr. 1498/2002, încheiat cu SC L. SA, în calitate de titular al dreptului de administrare al suprafeței locative cu altă destinație decât aceea de locuință.
Instanța a înlăturat susținerile pârâtei că reclamanții ar avea calitatea de avânzi - cauză, în baza art. 1441 C. civ., prin aceea că reclamanții au redobândit imobilul cu titlu de restituire prin efectul legii, situație în care ei nu pot fi calificați ca fiind succesori în drepturi și obligații ai Statului Român. în aceste condiții contractul de închiriere încheiat cu SC L. SA nu este opozabil reclamanților. Instanța de fond a apreciat că pârâta era obligată să respecte dreptul de proprietate al reclamanților de la data întocmirii procesului verbal de predare - primire a imobilului.
Cuantumul despăgubirilor a fost apreciat de prima instanță în raport de expertiza efectuată în cauză.
împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC D.I. SRL și a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca nefondată.
în motivele de apel s-a efectuat un calcul al despăgubirilor raportat la chiria stabilită prin contractul încheiat cu SC L. SA și s-a menționat că prima instanță trebuia să țină seama de această chirie și nu de cea consemnată în raportul de expertiză, s-a reiterat ideea că reclamanții au calitatea de avânzi - cauză, situație în care contractul de închiriere încheiat cu SC L. SA este opozabil și subdobânditorilor și s-a mai menționat și faptul că societatea pârâtă și-a executat obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului prin intermediul ofertei reale de plată, punând la dispoziția reclamanților sumele de bani datorate cu titlu de chirie, raportate la valorile menționate în contractul de închiriere încheiat cu SC L. SA.
Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 136/ A din 13 septembrie 2004, a respins apelul pârâtei ca nefondat și a obligat-o la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1441 C. civ., deoarece imobilul nu a fost vândut ci a fost restituit în baza legii, că s-a avut în vedere la calculul chiriei valoarea minimă de plată și că părțile au încercat să ajungă la o înțelegere, însă nu au reușit acest lucru dar au fost astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7201C. proc. civ.
Cu petiția înregistrată la data de 27 septembrie 2004, pârâta SC D.I. SRL Târgu-Mureș, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel solicitând admiterea recursului, casarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond, respingerea acțiunii reclamanților, ca nefondată cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs invocate pârâta arată că soluția instanței de apel cât și considerentele pe care se întemeiază sunt nelegale.
Astfel printr-un prim motiv de recurs se susține că instanța de fond și cea de apel în mod greșit, au respins excepția inadmisibilității acțiunii, bazată pe nerealizarea legală a procedurii prealabile obligatorii a concilierii directe.
Printr-un al doilea motiv de recurs se susține că față de contractul de închiriere existent încheiat cu SC L. SA, intimații - reclamanți au calitatea de avânzi - cauza, fiind obligați să îl reprezinte întocmai, inclusiv cu privire la chirie, având în vedere dispozițiile art. 1441 C. civ., fiind îndeplinită și condiția actului autentic pretinsă de acest text de lege.
Cum contractul de închiriere, conchide recurenta este un act de administrare termenul acestuia nedepășind trei ani, acest act este perfect valabil, fiind opozabil și subdobânditorilor și deci persoanei beneficiare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, drepturile și obligațiile ce derivă din acest contract fiind preluate până la expirarea termenului de către noul titular al dreptului de proprietate.
Recurenta mai arată că a executat obligațiile ce îi reveneau potrivit contractului în discuție, achitând inclusiv chiria stabilită prin intermediul contractului și cum intimații au refuzat să preia sumele de bani cu titlu de chirie, au executat obligația prin intermediul procedurii ofertei reale de plată.
Cu privire la suma reprezentând chirie stabilită de expertul B.G., recurenții menționează că soluția oferită de expert nu este decât o analiză a cuantumului sumelor cerute de către proprietarii de spații și nu prețul real al chiriei din această zonă.
în drept, recurenții - pârâți își motivează recursul în temeiul pct. 6, 7, 9, 10 ale art. 340 C. proc. civ.
Recursul declarat de pârâtă nu este fondat.
Analizând motivele invocate în recurs în raport de actele și lucrările aflate la dosar, instanța apreciază că nu sunt fondate, instanța de apel ca de altfel și instanța de fond, corect interpretând actele dosarului pronunțând o hotărâre legală.
Astfel, motivul de recurs referitor la greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii nu poate fi reținut, având în vedere că au fost îndeplinite condițiile cerute de art. 7201C. proc. civ., din actele dosarului rezultă că părțile au încercat să ajungă la o înțelegere, însă nu au reușit acest lucru.
în ceea ce privește motivul al doilea de recurs invocat, este de menționat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1441 C. civ., intimații - reclamanți nu sunt avânzi - cauza, ei fiind proprietarii imobilului restituit în temeiul Legii nr. 10/2001, drept de proprietate înscris în cartea funciară.
Așadar, corect a apreciat instanța de apel ca de altfel și instanța de fond, că art. 1441 C. civ., vizează o altă situație decât cea din speța de față, deoarece imobilul în litigiu nu a fost vândut ci a fost restituit reclamanților, în baza legii.
Cu privire la cuantumul chiriei, legal a fost stabilit, avându-se în vedere chiria aplicată de agenții comerciali pentru spațiile de la subsolul clădirilor, situate în zona centrală a orașului, și această valoare minimă a fost aplicată de expert, în raportul de expertiză.
Față de cele ce preced, urmează a fi înlăturată și critica cu privire la îndeplinirea obligațiilor contractuale derivând din contractul de închiriere încheiat de recurentă cu SC L. SA întrucât între recurentă și intimați nu există un contract de închiriere, și deci în mod justificat intimații au refuzat să preia sumele de bani cu titlu de chirie.
Pentru considerentele arătate, va fi respins recursul pârâtei, ca nefondat.
în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimați.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1516/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1428/2005. Comercial → |
|---|
