ICCJ. Decizia nr. 1473/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2252 din 22 septembrie 2003, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C.L.B.M. S.P.A.P.L.U., împotriva pârâtei SC G. SA Baia Mare, reținându-se în motivare că reclamanta nu și-a dovedit pretențiile, conform art. 1169 C. civ., în sensul că din probele anexate la acțiune nu rezultă împrejurarea că pârâta datorează suma pretinsă prin acțiune, iar cu privire la proba cu expertiza tehnică contabilă, pusă în discuție de către instanță, reclamantul s-a opus a fi administrată.
împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel solicitând schimbarea acesteia și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la plata sumei totale de 286.971.457 lei, din care 124.327.580 lei chirie și 162.643.877 lei penalități de întârziere.
în motivarea apelului, reclamantul susține că instanța de fond a realizat o apreciere eronată a probelor, din care rezultă că pretențiile sale sunt întemeiate.
Astfel, prin adresa nr. 23865 din 12 octombrie 2001, prin care pârâtei i s-a cerut confirmarea debitului în sumă de 76.864.438 lei a fost cuprinsă doar suma datorată cu titlu de chirie, însă penalitățile de întârziere au fost evidențiate, conform fișei de calcul depusă la dosar, din care reiese în mod evident debitele datorate (chirie și penalități), precum și plățile efectuate de către pârâtă, nefiind emisă din calcul nici una dintre aceste plăți, care de altfel nu au fost contestate de reclamant. Faptul că fișa de calcul pornește din luna mai 1999, nu are relevanță în cauză, întrucât relațiile contractuale dintre părți au început sub imperiul unor alte contracte de închiriere, ultimul fiind contractul nr. 10273/2000 a cărui reziliere o solicită.
Prin scriptul intitulat "precizare de acțiune" depus la dosar la termenul din 17 decembrie 2003, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 125.031.310 lei, reprezentând chirie restantă și 144.136.482 lei, penalități de întârziere înregistrate până la data de 15 decembrie 2003, precum și în continuare până la data achitării în întregime a debitului. Totodată a depus și fișa de calcul a chiriei restante și a penalităților de întârziere pe perioada aprilie 1999 - noiembrie 2003.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 217 din 14 aprilie 2004 a respins apelul reclamantei reținând că:
întrucât nici la termenul de judecată din 14 aprilie 2004, părțile nu au făcut dovada achitării avansului pentru expertiză, conform art. 170 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 170 alin. (3) C. proc. civ. și a decăzut părțile din această probă.
Pe fond, se va reține că acțiunea reclamantului nu este dovedită, în sensul că, din fișa de calcul depusă odată cu înregistrarea acțiunii, cât și din cea anexată la precizarea de acțiune formulată la 17 decembrie 2003, rezultă că perioada pentru care s-au calculat penalități și se solicită chirie restantă este anterioară încheierii contractului a cărui reziliere s-a solicitat și care face obiectul prezentului litigiu, așa încât, chiar dacă este real că raporturile contractuale s-au stabilit între părți anterior momentului încheierii contractului din litigiu, raportat și la plățile efectuate de către pârâtă pe parcursul derulării contractului, necontestată de reclamant, pentru aplicarea corectă a dispozițiilor legale privitoare la imputația plății se impunea administrarea probei cu expertiza de specialitate în materie contabilă, pe care reclamantul a refuzat să o achite, în ceea ce privește avansul, pentru ca lucrarea să poată fi finalizată și depusă în termen util la dosar.
în contra celei din urmă hotărâri, reclamantul a declarat recurs, criticând-o în esență pentru neluarea în calcul a probelor administrate și actele depuse la dosar, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramureș, pentru completarea probatoriului cu o expertiză contabilă.
La termenul stabilit pentru judecarea recursului, Curtea din oficiu, a invocat excepția nulității recursului în baza art. 306 C. proc. civ. Excepția este întemeiată.
în principiu, art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele, prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, dacă motivele de recurs sunt confuze, imprecise, având un caracter general, iar dezvoltarea lor nu permite analizarea hotărârii atacate în cadrul nici unui motiv de (recurs) casare din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.
în cauză, simpla nemulțumire a recurentului în legătură cu hotărârea pronunțată sau afirmațiile generale că instanța nu a luat în calcul probele administrate și actele depuse la dosar, nu reprezintă o motivare în sensul procedural al termenului, recurentul fiind obligat să-și sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele de casare limitativ prevăzute de lege.
Față de considerentele expuse, Curtea a constatat nulitatea cererii de recurs, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1470/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1468/2005. Comercial → |
|---|
