ICCJ. Decizia nr. 1505/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 853 din 17 martie 2000 a Tribunalului Constanța, secția comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C.F.R. M., sucursala Constanța, reprezentată prin S.M.F. SA, agenția teritorială Constanța și pârâta SC C. SA, cu sediul în Constanța, a fost obligată la plata sumei de 265.833.200 lei, reprezentând tarife imobilizări vagoane și la 20.031.299 lei cheltuieli de judecată; s-a admis cererea de chemare în garanție a SC F. SA și aceasta a fost obligată la 265.833.200 lei tarife imobilizări vagoane și la 20.031.299 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia civilă nr. 962 din 30 noiembrie 2000, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pe pârâtă și la plata sumei de 251.781.604 lei, reprezentând reactualizarea sumei de 265.833.200 lei taxe imobilizări vagoane către reclamantă și la 6.920.000 lei cheltuieli de judecată în apel; s-a respins apelul chematei în garanție împotriva aceleiași sentințe și s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii.
S-a reținut de instanță că pârâta datorează și suma de 251.781.604 lei, reprezentând diferențe în urma aplicării indicelui de inflație, în temeiul art. 1084 C. civ., de la data producerii pagubei și până la 31 decembrie 1999.
Prin decizia 4678 din 27 noiembrie 2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au admis recursurile declarate de pârâtă și chemata în garanție împotriva hotărârii instanței de apel ce a fost casată și cauza s-a trimis spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că vinovată de producerea imobilizărilor de vagoane se face chemata în garanție care a livrat pentru export marfă necorespunzătoare calitativ.
Instanța de fond a omis însă atât cu privire la acțiunea precizată cât și în ce privește cererea de chemare în garanție să se pronunțe asupra capătului de cerere referitor la suma reprezentând valoarea corecției cu rata inflației.
Deși instanța de apel a admis cererea reclamantei sub acest aspect, din considerentele deciziei nu rezultă dacă chemata în garanție are culpă pentru această sumă.
Referitor la apelul declarat de chemata în garanție împotriva sentinței tribunalului, s-a reținut că acesta a fost motivat în termenul prevăzut de art. 284 C. proc. civ.
Rejudecând cauza în raport de îndrumările date de instanța de control judiciar, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia civilă nr. 160 din 3 mai 2004, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului și a respins, ca nefondat, apelul declarat de chemata în garanție; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat intimata-pârâtă SC C. SA și la plata sumelor de 251.781.604 lei, reprezentând reactualizarea sumei de 265.833.200 lei, cu titlu de taxe imobilizări vagoane către reclamantă și la 6.920.000 lei, cheltuieli de judecată în apel; chemata în garanție SC F. SA a fost obligată la plata acelorași sume către pârâta SC C. SA și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
S-a reținut de instanță că vinovată de producerea imobilizărilor de vagoane se face chemata în garanție SC F. SA prin neaducerea navei avizate în poziție, iar substituirea acesteia s-a făcut în afara termenului liber tarifar. Că neplata taxelor de imobilizări duce la producerea unei pagube în patrimoniul reclamantei, datorită inflației și pârâta datorează această sumă către reclamantă.
Cum răspunderea privind înregistrarea debitului principal și reactualizarea lui cu rata inflației aparține chematei în garanție, aceasta va trebui să suporte suma datorată de pârâtă reclamantei.
SC F.L. SA cu sediul în Săvinești a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.
A arătat recurenta că rejudecând cauza prin decizia atacată, Curtea de Apel Constanța a constatat că apelul său a fost motivat în termen, dar l-a respins ca nefondat, fără însă să motiveze această hotărâre.
Pe fondul litigiului recurenta a susținut că vinovată de calcularea imobilizărilor la vagoane se face SC I. SA, căreia deși i s-a trimis prin fax solicitarea ca nava nominalizată H.K., să fie adusă în poziția convenită prin contractul nr. PC/98183 din 2 septembrie 1998, nu a dat curs acestei comunicări.
Mai mult, aceasta angajează o altă navă M., care începe operarea la data de 5 octombrie 1998 și termină la 14 octombrie 1998, deci peste termenul stabilit în convenția părților.
în ultimul motiv recurenta a susținut că i s-a încălcat dreptul la apărare prin necomunicarea actelor depuse la dosar, deci nu s-au respectat prevederile art. 116 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Prin decizia 4678 din 27 noiembrie 2003, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursurile declarate de pârâta SC C. SA Constanța și chemata în garanție SC F.L. SA Săvinești, împotriva deciziei nr. 962 din 30 noiembrie 2000 a Curții de Apel Constanța, ce a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
în considerentele deciziei s-a reținut că vinovată de producerea imobilizărilor de vagoane se face chemata în garanție SC F.L. SA Săvinești (recurenta din acest litigiu) care a livrat pentru export marfă necorespunzătoare calitativ.
Cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru că instanța de fond a omis să se pronunțe atât cu privire la cererea principală cât și cu privire la cererea de chemare în garanție, asupra capătului de cerere referitor la suma, reprezentând valoarea corecției cu rata inflației.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
în raport de aceste prevederi legale, în mod corect instanța de apel a analizat în rejudecare în decizia atacată și a stabilit culpa chematei în garanție SC F.L. SA, numai în ceea ce privește cererea referitoare la reactualizarea debitului principal cu rata inflației, potrivit art. 1084 și art. 970 C. civ.
Criticile recurentei referitoare la culpa SC I. SA, în calcularea imobilizărilor la vagoane pot fi invocate pe calea unei eventuale acțiuni în regres formulată împotriva acestei din urmă societăți.
Susținerea recurentei privind nemotivarea deciziei în ceea ce privește respingerea, ca nefondat, a apelului declarat împotriva sentinței instanței de fond va fi înlăturată, cât timp în considerentele deciziei s-a analizat pe larg culpa sa în producerea imobilizărilor de vagoane prin neaducerea navei avizate în poziție, iar substituirea acesteia s-a făcut în afara termenului liber tarifar.
în raport de această situație de fapt, în mod corect instanța de apel după rejudecare a respins apelul declarat în termen de SC F.L. SA, împotriva sentinței nr. 853 din 17 martie 2000 a Tribunalului Constanța.
Nici ultimul motiv de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare prin necomunicarea actelor depuse la dosar, nu este întemeiat.
Recurenta a invocat dispozițiile art. 116 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că la întâmpinare se vor alătura atâtea copii, câți reclamanți sunt. De asemenea se va alătura același număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină și un rând de copii pentru instanță.
în speță, în mod corect instanța de apel a respins cererea de amânare a cauzei pentru ca recurenta să ia cunoștință de actele dosarului, întrucât în fond după casare nu s-a depus de reclamantă nici un act, așa cum s-a susținut.
Pe de altă parte, instanța a amânat pronunțarea de la 19 aprilie 2004 până la 3 mai 2004, pentru a se depune concluzii scrise în condițiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ., când a pronunțat decizia nr. 160/2004 atacată prin prezentul recurs.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că decizia instanței de apel a fost legală și temeinică și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de chemata în garanție SC F.L. SA Săvinești.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1504/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1436/2005. Comercial → |
|---|
