ICCJ. Decizia nr. 1433/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 2 decembrie 1996, reclamanta SC B. SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC C.S. SA Eforie Sud, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 1.584.000 lei, reprezentând chiria restantă, aferentă perioadei ianuarie - decembrie 1994, reactualizată în funcție de indicele de inflație, sumă la care urmează să se adauge și dobândă legală.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că începând cu anul 1984, între părți au existat raporturi de locațiune al căror obiect a fost reprezentat de un spațiu comercial și o chirie de 132.000 lei lunar, așa cum a fost aceasta confirmată de către pârâtă. Deși pârâta a folosit spațiul iar prețul folosinței a fost stabilit prin acordul părților, nu s-a plătit nici o sumă cu acest titlu în perioada de referință.
Judecătoria Constanța, prin sentința nr. 14505/1998 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța, instanță care prin sentința nr. 1784/2002 a respins acțiunea reclamantei.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 1004/COM/2002, a admis recursul reclamantei, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
în urma strămutării pricinii la Tribunalul Argeș, această instanță, prin sentința nr. 2067/C/2003, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 110.495.088 lei cu titlu de chirie, dobânda legală în sumă de 120.626.383 lei și 117.284.444 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între părți au existat, în perioada anului 1994, raporturi locative, iar prețul folosinței spațiului comercial a fost de 132.000 lei lunar, chirie pe care pârâta a recunoscut-o printr-o adresă din august 1991.
Valoarea chiriei a fost reactualizată prin raportul de expertiză contabilă completat, reținându-se și că nu poate fi avută în vedere prima reactualizare, care este mult disproporționată față de plățile datorate cu același titlu pe perioade egale de timp.
Cu privire la dobândă s-a reținut că este datorată în baza art. 1084 C. civ., iar ea nu răspunde aceluiași scop ca și reactualizarea.
La data de 6 octombrie 2003, reclamanta a formulat și o cerere de îndreptare eroare materială, respinsă prin încheierea din 31 octombrie 2003 a Tribunalului Argeș, nefiind întrunite cerințele art. 281 C. proc. civ.
împotriva sentinței au declarat apel ambele părți.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 55/ A-C din 4 februarie 2004 a respins, ca nefondate, ambele apeluri.
în considerentele acestei decizii s-a reținut cu privire la apelul reclamantei netemeinicia criticilor formulate de către aceasta, în sensul că împotriva raportului de expertiză, apărătorul reclamantei nu a formulat cereri și nici obiecțiuni, solicitând admiterea acțiunii conform concluziilor din raportul completat.
Chiar dacă sentința pronunțată în urma acestei dezbateri a fost casată de către Curtea de Apel Constanța, probele administrate au rămas câștigate cauzei, iar cu ocazia rejudecării raportul nu a fost contestat. S-a mai argumentat că pentru omologarea raportului completat s-au avut în vedere corelările acestor valori cu sumele achitate cu același titlu de pârâtă pentru anii 1995 - 1996.
Referitor la criticile formulate în apel de către pârâtă, instanța de control judiciar a reținut că excepția de neexecutare a contractului invocat de către aceasta și reținută în primul ciclu procesual este nefondată, raporturile contractuale dintre părți continuând până la data de 8 septembrie 1996, ori perioada în litigiu privește perioada anului 1994. în ce privește întinderea obligației locatarului și implicit îndreptățirea reclamantei de a pretinde și a primi întreaga sumă datorată cu titlu de chirie, ea a fost de asemenea stabilită de prima instanță.
Potrivit tranzacției cuprinsă în hotărârea de expedient a Judecătoriei Constanța, s-a convenit că "toate creanțele privitoare la imobilul din str. M. Eminescu sunt preluate de SC B. SRL conform convenției inițiale dintre părți", astfel că reclamanta are justificare în a pretinde întreaga lipsă de folosință a imobilului în litigiu și nu doar 1 așa cum se susține în apel. Mai mult, se argumentează că pârâta a precizat expres cu prilejul altui litigiu dintre părți, că începând cu data de 1 iunie 1999 chiria lunară va fi majorată conform deciziei nr. 265/iunie 1991, emisă de Prefectura Județului Constanța, astfel că a existat acordul de voință al părților.
Instanța a înlăturat și critica referitoare la cumulul dobânzii cu suma ce rezultă din reactualizare, cu motivarea că temeiul de drept este diferit cerințele, de asemenea, diferite, astfel încât în mod corect prima instanță a procedat la acordarea lor.
împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești a declarat recurs reclamanta SC B. SRL București, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ.
Recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 8, 10 și 5 C. proc. civ.
Critica întemeiată pe prevederile pct. 8 ale art. 304 privește greșita motivare a hotărârii atacate, în sensul că s-a acordat o chirie actualizată, de la data de 1 ianuarie 1994, în loc să acorde chiria actualizată de la data stabilirii ei, așa cum s-a stabilit prin mai multe decizii ale Curții Supreme de Justiție și ale Curții de Apel Constanța.
Potrivit criticii formulate în temeiul pct. 10 al art. 304, recurenta reclamantă susține că instanța nu a analizat situația comparativă dintre cuantumul chiriilor aferente perioadelor învecinate cu perioada din litigiul de față, nefiind luate în calcul și dovezile administrate în cauză.
Ultima critică formulată de recurentă, întemeiată pe pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., vizează necomunicarea întâmpinării, împrejurare ce a condus la lipsirea recurentei de a formula apărări cu privire la varianta raportului de expertiză, admisă de instanță.
Față de aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu trimitere spre rejudecare.
Recursul este nefondat:
Critica formulată în temeiul art. 304 pct. 8 nu poate fi primită, întrucât instanța de judecată nu a schimbat nici natura, nici înțelesul actului juridic dedus judecății așa cum susține recurenta, interpretarea raporturilor juridice dintre părți fiind aceea a unui contract de locațiune, în care ambele părți au convenit plata unei chirii majorate, potrivit deciziei nr. 265 din iunie 1991, emisă de Prefectura Județului Constanța, acordul pârâtei fiind expres, cu privire la întinderea obligației de plată a chiriei începând cu 1991, deci și pentru anul 1994, poziție cu care reclamanta a fost de acord.
Cu privire la critica invocată de recurentă în temeiul pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., Curtea reține că este neîntemeiată, că bine a omologat instanța de judecată raportul de expertiză (completare), considerentele fiind determinate de corelările acestor valori cu sumele achitate, cu același titlu de pârâtă pentru anii 1995 și 1996. Mai mult, instanța și-a motivat însușirea sumelor din raportul completat și în raport de faptul că pierderea suferită de creditor prin deprecierea monedei naționale nu poate fi alta decât în raport de puterea de cumpărare în perioada de referință.
Nici ultima critică, întemeiată pe prevederile pct. 5 C. proc. civ., nu se susține, având în vedere că instanța de judecată a acordat un termen părților tocmai pentru a lua cunoștință de raportul suplimentar depus la dosar ori, la termenul acordat 21 februarie 2002 apărătorul reclamantei, prezent la dezbateri a arătat că nu mai are alte probe de propus sau cereri de formulat. Prin urmare aserțiunea recurentei că a fost lipsită de posibilitatea de a formula obiecțiuni, apărări asupra suplimentului de raport este lipsită de temei.
în concluzie, Curtea, față de aceste considerente, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B. SRL București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1438/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1403/2005. Comercial → |
|---|
