ICCJ. Decizia nr. 1460/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 144 din 21 februarie 2000 a Tribunalului Argeș a fost respinsă acțiunea SC A., sucursala Argeș prin care solicitase obligarea în solidar a pârâților A.G., F.A. și S.G. la plata sumelor de 29.322.582 lei despăgubiri rate neachitate plus 19.916.486 lei dobânzi calculate până la introducerea acțiunii și în continuare câte 4 % până la achitarea debitului.
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de A.G. și s-a constatat că valoarea ratelor restante la contract este de 43.576.974 lei.
Apelul declarat de A.G. împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 671/ A-C din 11 decembrie 2000 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, sentința fiind modificată în partea referitoare la cererea reconvențională, în sensul că reclamanta SC A. SA a fost obligată să-i plătească acestui pârât-reclamant suma de 96.350.000 lei rezultată în urma compensării, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute.
Apelul reclamantei declarat împotriva aceleiași sentințe a fost respins prin aceeași decizie.
în esență, instanța de apel a reținut că în temeiul convenției de asigurare nr. 651/1996 încheiată între reclamantă și SC R.A. SA și al contractului de asigurare facultativă de garanție încheiat sub nr. A0003209 din 26 august 1996 între reclamantă și A.G., între părți a operat de drept cesiunea despăgubirilor de către cedentul asigurator către vânzătorul SC R.A., nefiind necesară stipularea unui termen pentru operarea cesiunii.
De asemenea, reclamanta nu poate invoca necunoașterea cuantumului despăgubirilor datorate câtă vreme reprezentantul său a semnat procesul-verbal de constatare a pagubelor produse prin accident autoturismului, ea fiind de altfel înștiințată de producerea evenimentului asigurat și de către Serviciul circulației din Ministerul de Interne prin adresa din 12 octombrie 1997, cum corect a reținut și instanța de fond.
S-a reținut că dobânzile penalizatoare nu sunt datorate de pârât, deoarece culpa aparține reclamantei care nu și-a îndeplinit obligația cesionării despăgubirilor către vânzătorul SC R.A. SA, nefiind necesară pentru operarea acestei cesionări înștiințarea din partea pârâtului a producerii evenimentului asigurat, acesta dându-și consimțământul asupra cesionării încă de la data semnării contractului de asigurare facultativă încheiat cu reclamanta.
Instanța de apel, răspunzând tuturor motivelor invocate de reclamantă, a decis în final, după suplimentarea în apel a raportului de expertiză că soluția instanței de fond privitoare la acțiunea reclamantei este legală și temeinică atât în ceea ce privesc despăgubirile solicitate cât și dobânzile și cheltuielile de judecată acordate la fond, amendând în apel motivarea primei instanțe pe aspectele invocate.
în ceea ce privește apelul pârâtului instanța de apel a reținut, în urma expertizei suplimentate în această fază procesuală că la 26 februarie 1998, pârâtul A.G. a încetat plata ratelor către SC R.A., așa încât la această dată reclamanta ar fi trebuit să cesioneze, conform convenției, despăgubirea către această societate.
Cum pârâtul mai avea de achitat 43.576.974 lei rate (18 rate), iar valoarea despăgubirilor era de 74.574.240 lei, rezultă că după compensarea acestor sume pârâtului i se mai cuveneau 30.997.266 lei, sumă care prin reactualizarea, cerută în apel, însumează 96.350.000 lei, la care reclamanta a și fost obligată urmare admiterii apelului pârâtului.
Nemulțumită de această decizie reclamanta SC A. SA. sucursala Argeș a declarat recurs solicitând casarea ei în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta apreciază că în apel i s-au acordat pârâtului despăgubiri pe care nu le-a cerut, respectiv "daune în urma compensării", o asemenea compensare nefiind solicitată de acesta.
De asemenea, greșit instanța de apel a reactualizat suma datorată, instanța nepunând în discuție obiectivele expertizei și a completărilor ei.
Se apreciază că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 294 C. proc. civ., schimbând obiectul și cauza cererii reconvenționale, obiectul acesteia fiind doar cel de compensare a datoriilor reciproce.
în mod greșit în dispozitivul deciziei din apel s-a reținut că reclamantă este SC A. SA și nu sucursala Argeș a acestei societăți, iar instanța nu și-a exercitat rolul activ în desfășurarea cauzei, neocrotindu-i drepturile sale.
De asemenea, instanța de apel a schimbat înțelesul cererii reconvenționale, în care se ceruse doar compensarea datoriilor, acordându-i acestuia în final despăgubiri.
în final, recurenta critică aprecierea eronată a probelor pe aspectul sumelor restante datorate de pârât ei, cât și sub aspectul culpei ei în cesionarea către SC R.A. SA a despăgubirilor datorate, instanța nepronunțându-se asupra apărărilor ei făcute prin întâmpinare.
Odată cu recursul formulat recurenta a solicitat și suspendarea executării ei, cerere respinsă la 13 decembrie 2001, prin încheiere dată în camera de consiliu, recurenta nedepunând cauțiunea fixată.
înainte de primul termen de judecată pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect deoarece la 31 octombrie 2001, cu ordinul de plată nr. 1913, recurenta i-a achitat întregul debit.
Cu adresa nr. 13.595 din 10 iulie 2002 recurenta a confirmat executarea deciziei recurate solicitând totodată întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare executării.
Recursul este nefondat:
Critica privitoare la acordarea a ceea ce nu s-a cerut este nefondată, deoarece pârâtul a solicitat prin reconvenționala formulată compensarea datoriilor reciproce, argumentând această cerere pe sumele pe care și le datorează reciproc cu titlu de rate restante și despăgubiri, sume care în apel, în urma expertizelor efectuate, au fost stabilite în considerente, la 43.576.974 lei (datorată drept rate restante de pârât) și 74.574.240 lei (datorați drept despăgubiri datorate de reclamantă), așa încât, efectuând compensarea solicitată a rezultat o diferență de 30.997.266 lei, instanța de apel dispunând această compensare solicitată cu respectarea dispozițiilor art. 1144 C. civ.
Neîntemeiat recurenta susține că instanța de apel nu a pus în discuție obiectivele expertizei, deoarece, în apel, chiar această parte a invocat că la fond expertul nu a răspuns obiecțiunilor făcute de ea expertizei, așa încât, la cererea ei, instanța a încuviințat ca expertul să răspundă acestor obiecțiuni.
Nu se poate susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 294 C. proc. civ., schimbând obiectul și cauza cererii reconvenționale câtă vreme instanța s-a pronunțat asupra compensării solicitate.
De asemenea, expertul a calculat sumele datorate reciproc reactualizându-le, avându-se în vedere că sumele datorate în temeiul contractelor erau stabilite în dolari, iar plățile se făceau la cursul leu/dolar din ziua plății.
Neîntemeiată este și critica privind denumirea greșită a reclamantei, deoarece dispozitivul deciziei din apel a fost corectat în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., chiar la cererea acesteia, prin încheierea din camera de consiliu din 26 februarie 2001 dată în dosarul instanței de apel.
Probele administrate în cauză au fost corect interpretate de către instanța de apel susținerea recurentei, în sensul că instanța nu și-a exercitat rolul activ decât în privința drepturilor pârâtei fiind nejustificată, din dosar rezultând că probatoriul a fost suplimentat doar la cererea reclamantei, instanța coroborând întreg ansamblul probatoriu în luarea deciziei.
în consecință, curtea apreciază criticile ca nefondate, recursul reclamantei urmând a fi respins.
în atare situație, curtea a apreciat că cererea recurentei a privit întoarcerea executării nu mai poate fi luată în discuție deoarece, potrivit dispozițiilor art. 4041alin. (1) C. proc. civ., doar în situația desființării titlului o asemenea cerere putea fi formulată, condiție neîndeplinită în speța de față.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1463/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1461/2005. Comercial → |
|---|
