ICCJ. Decizia nr. 1461/2005. Comercial

Prin acțiunea formulată la 19 aprilie 2000, reclamanta RA A. Târgu Mureș a chemat în judecată pe pârâta D.G.A.A. Mureș cerând instanței obligarea acesteia la plata sumei totale de 18.432.637 lei compusă din:

1) 6.925.591 lei contravaloarea apei potabile livrate și a serviciilor de epurare a apelor meteorice și uzate conform obligațiilor stabilite prin contractul nr. 0138 din 27 martie 1996 încheiat între antecesoarea sa R.A.G.C.L. Târgu-Mureș și pârâtă, sume calculate pe perioada aprilie 1997 - noiembrie 1999, pentru imobilul situat în Târgu Mureș, proprietate de stat în care mai erau încă alți 15 chiriași;

2) 10.039.814 lei penalități contractuale de întârziere în plată calculate și în baza contractului și în baza Legii nr. 4/1981 pe perioada 25 aprilie 1997 - 07 aprilie 2000 și

3) 1.467.232 lei cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 940 din 30 iunie 2000, Tribunalul Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, motivând că pârâta și-a achitat obligațiile ce-i reveneau față de reclamantă, corespunzătoare spațiului utilizat, plătind contravaloarea apei potabile consumate și apele uzate și meteorice, deși în imobil exista un singur contor de măsurare numai a apei potabile, pârâta neavând obligația de refacturare a prețului achitat reclamantei către ceilalți chiriași, în raport de suprafața folosită și de numărul de salariați.

Prin decizia nr. 261/ A din 28 mai 2001, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul reclamantei RA A. Târgu Mureș declarat împotriva sentinței menționate pe care o schimbă în tot, în sensul că admite acțiunea reclamantei și obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 6.925.591 lei preț, 10.039.814 lei penalități de întârziere în plată și 2.224.348 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta a încheiat contractul cu pârâta care avea în administrare contorul și care și-a asumat obligația de a achita contravaloarea apei potabile furnizate conform înregistrării acestuia semnând în acest sens contractul fără obiecțiuni cu privire la modul de defalcare a consumurilor cu ceilalți chiriași, aceasta până la data când părțile, de comun acord, au reziliat contractul în cauză; a mai reținut că pârâta a și achitat nu numai cota ei parte ci și ale unora dintre chiriașii din imobil i-au rambursat ulterior plățile făcute și nu a achitat pentru chiriașii care au părăsit imobilul sau care au intrat în procedura reorganizării judiciare și a falimentului și că aceasta nu a contestat anterior nici consumul facturat și nici modul convenit de încasare și refacturare de către pârâtă către chiriași.

Nemulțumită de soluția instanței de apel pârâta a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantei.

în motivarea recursului său pârâta recurentă arată că, așa cum reține instanța de fond, și-a achitat cu bună credință cota parte din contravaloarea apei potabile consumate în raport de spațiul pe care-l ocupă în imobilul care dispune de un singur contor și că nu poate fi obligată la plata contravalorii cotelor de consum ce revin restului chiriașilor din clădire cu care nu au raporturi contractuale pentru a putea recupera contravaloarea facturii integrale, iar ca instituție publică, fără buget propriu, are asigurate sumele privind funcționarea de către Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurii, căruia nu-i poate sărăci patrimoniul prin plăți făcute pentru ceilalți chiriași din imobil.

Prin întâmpinarea formulată la 23 decembrie 2002, intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, menționând că a încheiat contractul de furnizare de apă potabilă și de evacuare a apelor uzate și meteorice cu recurenta căreia îi revenea în exclusivitate obligația, ca titular al contorului și parte în contract, să facă defalcarea consumului pentru ceilalți chiriași consumatori din imobil, să încaseze de la aceștia sumele aferente și să le vireze în contul reclamantei intimate, revenindu-i pârâtei recurente obligația ca, în cazul în care unul dintre consumatori nu-și achita datoria, să treacă la recuperarea creanței prin acționare în justiție.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar rezultă că instanța de apel a reținut corect că reclamanta a încheiat contractul nr. 0138 din 27 martie 1996 pentru furnizarea apei potabile și colectarea apelor uzate și meteorice cu pârâta-recurentă pentru întreg imobilul și că, în conformitate cu prevederile din contract, aceasta s-a obligat să achite ea însăși contravaloarea serviciilor prestate, pentru neachitarea în termen furnizorul fiind îndreptățit să calculeze penalități, iar recurenta nu a făcut obiecțiuni la încheierea contractului pe care l-a semnat și, pe parcursul derulării acestuia, a acceptat facturile emise de furnizor.

Examinând contractul dintre părți se mai reține că prin referirea la prevederile Legii gospodăriei comunale nr. 4/1981 părțile au acceptat implicit mecanismul de decontare a consumurilor prevăzut de aceasta și că pârâta-recurentă a acceptat ca reclamanta-intimată să-i factureze ei consumul de apă pentru întreg imobilul ca apoi, ca titulară de contor, să facă defalcarea consumului pentru ceilalți consumatori de la care să încaseze sumele ce le reveneau corespunzător consumului, făcând ea plata facturii către reclamanta-intimată; că este așa rezultă și din corespondența purtată de recurenta-pârâtă și aflată la dosarul cauzei prin care fie atenționează pe ceilalți chiriași cu privire la necesitatea încheierii de contracte separate cu furnizorii, fie cere R.A.G.C.L. Târgu-Mureș încheierea de contracte separate cu consumatorii și facturarea defalcată a consumurilor pentru fiecare dintre ei.

Cu această suplimentare de motivare, s-a constatat că decizia recurată este temeinică a fost a fi respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1461/2005. Comercial