ICCJ. Decizia nr. 1535/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC P.C. SA a solicitat prin acțiune, evacuarea pârâtei SC A. SA București de pe terenurile care au făcut obiectul contractului de asociație în participație nr. 429 din 14 mai 1999 și predarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar, care au făcut obiectul aceluiași contract.
în motivarea acțiunii reclamanta a susținut că nu mai există temei pentru deținerea bunurilor arătate în petitul acțiunii, întrucât prin sentința nr. 329/2001 pronunțată de Tribunalul Călărași, contractul de asociație în participație a fost reziliat. Tribunalul Brăila, secția comercială prin sentința nr. 171 din 18 februarie 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus evacuarea pârâtei din ferma piscicolă Sărulești, a respins ca nefondată cererea pârâtei privind dreptul de retenție și a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că actul în baza căruia pârâta avea dreptul să exploateze ferma piscicolă Sărulești a fost desființat printr-o hotărâre rămasă irevocabilă și că în apărare nu a fost prezentat un alt înscris care să o îndreptățească pe pârâtă să exploateze în continuare ferma așa încât în lipsa titlului care să permită folosirea și exploatarea legală a fermei, pârâtei îi revine obligația să predea inventarul primit conform contractului de asociație în participație.
împotriva sentinței fondului a declarat apel pârâta SC A. SA Sărulești, pe care Curtea de Apel Galați, secția comercială l-a respins ca tardiv declarat. Instanța de apel a reținut că apelanta a încălcat prevederile art. 114 C. proc. civ., raportate la art. 298 C. proc. civ., întrucât declarația de apel nu a fost depusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ. După ce a examinat dovezile de comunicare ale sentinței, care poartă data de 12 martie 2004 și a constatat că declarația de apel nu a fost depusă până la data de 28 martie 2004, apelul a fost respins ca tardiv declarat. Au mai fost examinate de Curte și apărările pârâtei în legătură cu data depunerii declarației de apel și s-a ajuns la concluzia, pe baza relațiilor primite de la instanța de fond, că cererea nu a fost primită de președinte sau judecătorul de serviciu, ci de un agent procedural care atestă cu ștampila tribunalului ca dată a primirii declarației de apel, 24 martie 2004.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., reclamanta SC A. SA Sărulești.
1. în argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii întrucât reține pe de o parte că cererea de declarare a apelului a fost înregistrată la Curtea de Apel, iar pe de altă parte apelul se respinge ca tardiv declarat pe motivul că cererea de apel prezentată în instanță a fost atașată fără să fie înregistrată.
Recurenta a invocat și prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât în opinia sa hotărârea nu cuprinde motivele de drept și de fapt care au format convingerea instanței precum și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
2. în sprijinul motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recurenta a arătat că cererea de apel a fost primită de serviciul registratură, că un exemplar a fost depus la dosarul cauzei iar pe exemplarul său s-a trecut data primirii atestată de semnătură și ștampila Tribunalului Brăila. Cu toate acestea, deși în instanță a fost prezentată dovada înregistrării apelului la data de 24 martie 2004, s-a admis excepția tardivității declarării apelului invocată de intimată, încălcându-se astfel dispozițiile art. 298 și art. 114 C. proc. civ.
în continuare, recurenta a susținut că art. 114 C. proc. civ., nu arată în mod expres că justițiabilii trebuie să prezinte cererile pentru exercițiul căilor de atac direct judecătorului de serviciu sau președintelui instanței ci, potrivit O.M.J. nr. 125 din 17 ianuarie 2000 privind regulamentul de funcționare administrativă a judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, cererile de recurs sau de apel se pot trimite prin poștă sau se prezintă direct la instanță, unde se înregistrează într-un registru general, iar persoanei care se prezintă nemijlocit să depună cererea i se eliberează, dacă solicită, o dovadă scrisă, ceea ce s-a și întâmplat în cauză. Cu privire la acest motiv recurenta a conchis că organizarea defectuoasă a Tribunalului Brăila nu poate să-i lezeze drepturile de a-și exercita calea de atac.
3. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (10) C. proc. civ., "când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii". în dezvoltarea acestui motiv recurenta a susținut că instanța de apel nu a comentat în nici un fel faptul că cererea de apel purta dovada înregistrării și că în raport de această dată, termenul prevăzut de art. 284 C. proc. civ., a fost respectat. în susținerea acestui motiv au fost reluate împrejurările de fapt în legătură cu înregistrarea cererii de apel în termen cât și în legătură cu neglijența funcționarilor care au primit-o, care nu trebuie să ducă la restrângerea dreptului său procedural de a-și exercita apelul.
Pentru toate aceste motive recurenta a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare, Curții de Apel Galați.
Intimata prin întâmpinare a solicitat aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 3021C. proc. civ., iar pe fond a susținut că cererea de apel nu a fost înregistrată de instanța a cărei hotărâre se atacă, lipsa înregistrării la Tribunalul Brăila echivalând cu inexistența cererii. A mai susținut că înscrisul prezentat de recurentă cu ștampila Tribunalului Brăila este "pro cauza" și că acesta nu are nici o valoare juridică.
în fine, a apreciat că din punct de vedere formal respingerea apelului ca tardiv declarat, nu poate să-i aducă prejudicii, iar problemele administrative sau chiar penale nu o privesc, chiar dacă nu-i sunt indiferente.
Curtea asupra excepției invocată de intimata SC P.C. SA a reținut:
Potrivit art. 3021C. proc. civ., cererea de recurs, sub sancțiunea nulității, trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute de literele (a) (b) și (c) (d). Intimata a invocat lipsa acestor mențiuni fără să observe că cererea cuprinde denumirea persoanelor juridice în cauză, sediul și alte date de identificare. în cazul de față s-a invocat omisiunea indicării sediului social al intimatei, lucru inexact, întrucât recurenta a indicat adresa intimatei așa cum apare menționată prin întâmpinarea de la recurs. După cum rezultă din această întâmpinare, în afară de adresă, intimata nu și-a mai indicat alte date de identificare așa încât se apreciază că mențiunile de recurs referitoare la datele de identificare sunt conforme cu prevederile art. 3021lit. (a).
Nici faptul că recurenta și-a indicat sediul ales nu duce la aplicarea sancțiunii prevăzută de articolului mai sus citat, cu atât mai mult cu cât aceste date au fost completate la recurs.
De altfel, excepția invocată de intimată, se referă la elemente intrinseci ale cererii de recurs și prin urmare aplicarea sancțiunii este condiționată de existența unei vătămări, care în cauză nu s-a demonstrat.
Din examinarea criticilor aduse deciziei pronunțată de Curtea de Apel, care în esență se sprijină pe aceleași argumente, urmează să se rețină că pe lângă motivele de nelegalitate, recurenta a invocat și împrejurări de fapt care au avut o înrăurire hotărâtoare asupra sentinței, pronunțată în cauză. în concret, pentru aplicarea corectă a dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la termenul de declarare a apelului instanța de apel trebuia să observe că potrivit art. 288 C. proc. civ., depunerea apelului se face, sub sancțiunea nulității, la instanța a cărei hotărâre se atacă și că președintele instanței, potrivit art. 289 alin. (3) C. proc. civ., îndată ce primește cererea, înaintează instanței de apel dosarul împreună cu apelurile făcute, numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părțile. Dispozițiile mai sus citate se completează cu prevederile art. 114 C. proc. civ., în măsura în care nu sunt potrivnice așa încât sub acest aspect menționarea acestora în considerentele sentinței nu este greșită așa cum susține recurenta. De altfel, se poate vedea în acest sens că dispozițiile art. 289 alin. (3) C. proc. civ., aflate în capitolul ce reglementează apelul trimit la art. 1141C. proc. civ.
Problema care trebuia însă aprofundată în raport de aceste prevederi era cea a datei declarației de apel întrucât așa cum se susține prin toate cele trei motive de recurs, dar cu argumente diferite, cererea de apel a fost depusă de parte personal.
în această situație, cererea primește dată certă la prezentarea ei președintelui ori, după caz, înlocuitorului acestuia. Tocmai această problemă a fost controversată în fața instanței de apel, care a făcut demersuri la Tribunalul Brăila pentru a stabili dacă împrejurările invocate de apelantă în legătură cu lipsa înregistrării apelului la instanța de fond, sunt sau nu imputabile părții sau sunt rezultatul unor nereguli administrative. Din acest punct de vedere instanța de apel a respectat art. 129 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că a ordonat măsurile necesare pentru examinarea excepției tardivității declarației de apel, măsuri justificate față de faptul că partea (apelanta) a prezentat un exemplar al declarației de apel care este datată (24 martie 2004) și confirmată prin semnătură și ștampila Tribunalului Brăila. Cu toate că a luat aceste măsuri în scopul unei aplicări corecte a dispozițiilor art. 284 C. proc. civ., Curtea totuși nu a observat că demersurile sale care trebuiau făcute către președintele tribunalului s-au oprit la nivel de arhivar care a verificat dosarul și și-a prezentat versiunea proprie fără controlul președintelui, precum și la nivelul unui fax ilizibil care nu poartă nici o semnătură și, în orice caz, nu constituie decât un răspuns care explică faptul că semnătura aflată pe declarația de apel este a unui agent procedural.
Este evident că această corespondență nu conține elemente care să dezlege, sub controlul președintelui, cauza care a determinat aplicarea acestei semnături și dacă în atribuțiile de serviciu ale persoanei respective intra primirea și atestarea cu dată certă a unui exemplar din declarația de apel depusă de parte.
De asemenea, nu s-a observat că deși în referatul arhivarului se menționează existența unei cereri de apel numerotată cu 87, care a fost depusă la dosar, în realitate nici una din cererile de la dosar nu poartă această numerotare și ce este mai important pentru înlăturarea dubiilor și suspiciunilor cu privire la depunerea în termen a declarației de apel este lipsa oricărui demers pentru a se vedea data înregistrării în registrul general.
întrucât actele interne (referatul arhivarului, adresa de explicare a existenței unei semnături) nu au nici o semnificație juridică din punctul de vedere al actului procedural pe care trebuia să-l îndeplinească partea (în speță apelanta) și întrucât relația acesteia este cu instanța și nu personal cu funcționarii se impune ca intervenția instanței pentru lămurirea acestei probleme să fie făcută ca demers către președintele tribunalului.
Având în vedere că în lipsa elementelor arătate mai sus mențiunea datei primirii declarației de apel aflată pe cererea reclamantei trebuie coroborată cu alte elemente din dosar, care țin de împrejurări de fapt ce se vor stabili de instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu apel și că problema înregistrării apelului în registrul general nu a fost clarificată, față și de prevederile art. 288 alin. (3) C. proc. civ., prin care se dispune că președintele este cel care înaintează instanței de apel dosarul după împlinirea termenului de apel, ceea ce înseamnă că are controlul acestor activități, instanța de apel urmează să se pronunțe, în contextul tuturor informațiilor pe care le va obține și asupra dovezii administrate (declarația de apel depusă de parte cu data de 24 martie 2004, purtând semnătura și ștampila tribunalului).
în consecință, având în vedere că împrejurările de fapt care au dus la inexistența dovezii înregistrării declarației de apel la instanța care a pronunțat hotărârea care a fost atacată nu au fost deplin stabilite, iar modificarea hotărârii recurată nu este posibilă, fără administrarea probelor noi potrivit art. 312 teza (3) raportate la art. 314 C. proc. civ., recursul se va admite, iar decizia pronunțată în apel va fi casată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Celelalte argumente invocate de recurentă, prin care în esență, se fac aceleași susțineri, Curtea apreciază că nu se mai impun a fi analizate fiind de menționat doar faptul că nu au fost încălcate prevederile art. 261 C. proc. civ., întrucât decizia conține argumente logice în raport de înscrisurile aflate la dosar, numai că, aceste înscrisuri trebuie completate pentru a se ajunge la o concluzie corectă și legală de care depinde exercițiul dreptului apelantei.
S-a constatat și faptul că celelalte probleme legate de motivarea cererii de apel și de analiza acestor motive nu au format obiect de preocupare câtă vreme nu s-a trecut de prima cerință procedurală ce constă în formularea și depunerea în termen a cererii de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1544/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1515/2005. Comercial → |
|---|
