ICCJ. Decizia nr. 1540/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 447, pronunțată în ședința publică de la 18 februarie 2003, de Judecătoria Buftea, Municipiul București, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.E. și pârâtele SC L. SA Popești Leordeni, cu sediul în București și M.A.A.P. - A.D.S. cu sediul în București în favoarea Tribunalului București, secția comercială, cu motivarea că între părți a fost încheiat un contract de locație, iar pârâtele au calitatea de societăți comerciale.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 16794, pronunțată în ședința publică de la 18 decembrie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.D.S. și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC L. SA. De asemenea a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu pârâții M.A.A.P. - A.D.S. și SC L. SA, în sensul că a obligat pârâta SC L. SA la 220.000.000 lei către reclamantă din care 200.000.000 lei arendă și 20.000.000 lei majorări de întârziere. A mai fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta A.D.S., ca fiind împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pârâta SC L. SA a mai fost obligată și la plata sumei de 18.050.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale a pârâtei A.D.S. este întemeiată, având în vedere faptul că pretențiile reclamantei sunt întemeiate pe contractul de locație nr. 4677/1994, încheiat între reclamantă și SC L. SA, prin care terenul în litigiu a fost arendat pe o perioadă de 5 ani, astfel că pârâta A.D.S. este terț față de raporturile contractuale menționate și în baza cărora a fost formulată cererea. Pârâta SC L. SA are însă calitate procesuală pasivă având în vedere aceleași raporturi contractuale anterior menționate cât și dispozițiile Legii nr. 1/2000. Deși prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pârâta SC L. SA avea obligația să restituie reclamantei terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate reclamantei, aceasta a continuat să exploateze terenul agricol fără vreun titlu legal și în contradicție cu dispozițiile menționatei hotărâri judecătorești și fără să-i plătească reclamantei vreo sumă de bani în schimbul utilizării acestuia, deși avea această obligație, conform contractului încheiat.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 317 din 22 iunie 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante P.E. ca nefondată și a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată. De asemenea a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC L. SA, împotriva sentinței nr. 16794 din 18 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata reclamantă P.E. și intimata pârâtă M.A.A.P. - A.D.S. A mai fost obligată apelanta să plătească intimatei P.E. suma de 4.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că se impune respingerea ca nefondată a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate, urmare a depunerii la dosarul cauzei a titlului de proprietate, din care rezultă că reclamanta a primit în proprietate o suprafață de 5 ha - 2.500 m.p. la Popești Leordeni.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamantei intimate, deoarece aceasta a depus cererea de pretenții prin poștă la data de 20 decembrie 2002.
Nu a fost primită nici excepția privind prematuritatea introducerii acțiunii, prin aceea că reclamanta a formulat pretențiile sale la o instanță civilă, situație în care nu era necesară concilierea, prevăzută de articolul 7201C. proc. civ., condiție obligatorie numai în litigiile în materie comercială la pretenții bănești. Intimata reclamantă a încercat concilierea conform dovezilor de la dosar înainte de înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului București, deși aceasta nu mai era necesară.
Pe fondul cauzei s-a reținut că intimata reclamantă a încheiat cu apelanta contractul de locație nr. 4677/1994, în temeiul Legii nr. 16/1994. Terenul a fost arendat pe o perioadă de 5 ani, respectiv până la 28 decembrie 1999, urmând ca până la expirarea termenului, C.J.I. să emită titlul de proprietate pentru teren, în baza art. 25 paragraf 3 din Legea nr. 16/1994.
Conform Legii nr. 1/2000, până la data restituirii în natură către locator a terenurilor agricole, acesta va beneficia în continuare de drepturile de creanțe stabilite prin lege, astfel încât contractul mai sus menționat fiind de plin drept. în acest fel legiuitorul a înțeles să reglementeze situația locatorilor al căror contracte de locație expiraseră, oferindu-le dreptul de a primi plata cuvenită pentru terenurile ce în fapt erau proprietatea lor.
împotriva deciziei nr. 317 din 22 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs pârâta SC L. SA București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei prin aceea că la data de 28 decembrie 1999 a expirat convenția părților, iar acțiunea a fost depusă în anul 2003, excepția prematurității introducerii acțiunii, nefiind îndeplinite procedurile prealabile de conciliere prevăzute de art. 7201C. proc. civ., împrejurarea că instanța de apel a omis să constate că în virtutea unor prevederi legale anterioare Legii nr. 1/2000, terenurile în litigiu au fost preluate de A.D.S., precum și aspectul că recurenta a susținut că nu a mai folosit terenul din anul 1999, fiind precizat ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Intimata reclamantă P.E. a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
înalta Curte, analizând probele administrate în cauză, raportat și la criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Este vădit neîntemeiată critica referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, fundamentată de recurentă sub aspectul că la data de 28 decembrie 1999, au expirat pretențiile din contractul de locație nr. 4677/1994, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată în cursul anului 2003.
în esență, termenul de prescripție extinctivă reprezintă intervalul de timp, în speță fixat de decretul nr. 167/1958 la 3 ani, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, sub sancțiunea pierderii acestor drepturi de către titularii lor. Verificând data depunerii acțiunii reclamantei P.E., reiese cu maximă certitudine că în ziua de 20 decembrie 2002, prin scrisoare recomandată aceasta s-a adresat Judecătoriei Buftea, solicitând ca în contradictoriu cu A.D.S. și SC L. SA Popești Leordeni să-i fie realizate drepturile de creanță. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată sub nr. 406/2003 la Judecătoria Buftea, cu rezoluția din 13 ianuarie 2003 și primul termen de judecată a fost fixat la 28 ianuarie 2003. Termenul general de prescripție a fost respectat, în privința exercitării dreptului la acțiune, așa cum în mod corect atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut în motivările hotărârilor judecătorești anterioare.
Nici critica privind excepția prematurității introducerii acțiunii nu poate fi acceptată în contextul actelor existente la dosar. Dispozițiile privind soluționarea litigiilor în materie comercială, cuprinse în art. 7201C. proc. civ., stabilesc că în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea acțiunii, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. în acest scop, reclamanta P.E. a convocat atât A.D.S. cât și SC L. SA București, ca părți adverse, comunicându-le în scris pretențiile solicitate, temeiul legal și argumentele pe care se sprijină. Dovada convocării este făcută cu tichetul de recomandare al O.P.B., datat 21 februarie 2003, urmat de procesul verbal de conciliere din 17 martie 2003, refuzat la semnătură de reprezentanții legali ai societății pârâte SC L. SA București. De remarcat că declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială a fost dispusă la data de 18 februarie 2002, conform sentinței civile nr. 447 a Judecătoriei Buftea, iar dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București, secția comercială, la data de 3 aprilie 2003, interval de timp în care s-a efectuat procedura prevăzută de dispozițiile art. 7201C. proc. civ.
Pe fondul cauzei instanțele judecătorești au pronunțat hotărâri judecătorești legale și temeinice, stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, determinate de contractul de locație nr. 4677/1994, cu drepturile și obligațiile asumate reciproc. Terenul a fost arendat pe o perioadă de 5 ani, urmând ca până la expirarea termenului C.J.I. să emită titlul de proprietate pentru teren, în conformitate cu art. 25 paragraful 3 din Legea nr. 16/1994. Reglementările ulterioare ale Legii nr. 1/2000 au stabilit că până când locatorilor li se vor restitui terenurile agricole în natură, vor fi beneficiarii drepturilor de creanță, stabilite de lege. Relevanță juridică în corecta stabilire a situației de fapt și de drept o reprezintă sentința civilă nr. 3071, pronunțată în ședința publică de la 24 iunie 1999 de Judecătoria Buftea, hotărâre definitivă și irevocabilă, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P.E. și a fost obligată C.J.I. de aplicare a Legii 18/1991, să emită titlu de proprietate pentru suprafața de 5,25 ha. teren situat pe raza comunei Popești Leordeni. Tot prin aceeași hotărâre judecătorească a fost obligată pârâta SC L. SA, să pună în posesie pe reclamantă cu suprafața de 5,25 ha. teren pe vechiul amplasament. Până la punerea în posesie efectivă, atestată de procesul verbal din 15 iulie 2002, întreaga răspundere revine pârâtei SC L. SA.
Aceste argumente juridice fac ca toate criticile formulate de recurentă să fie nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta SC L. SA București, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 317 din 22 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat recurenta să plătească intimatei reclamante P.E. suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1564/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1571/2005. Comercial → |
|---|
