ICCJ. Decizia nr. 1571/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș Severin la 24 martie 2003, reclamanta A.F.S. a chemat în judecată pe pârâtele SC M.G. SRL Reșița și A.M., solicitând să se dispună partajarea în natură a patrimoniului social al pârâtei I prin formarea a două loturi și atribuirea lor către reclamantă și pârâte, cu obligarea la sulte corespunzătoare.
în subsidiar a solicitat ca întreg patrimoniul pârâtei I să rămână la această pârâtă cu obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 637.225.800 lei, sumă ce reprezintă cota de 1 din patrimoniul social al pârâtei SC M.G. SRL, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința nr. 1444 din 15 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, a fost admisă retragerea reclamantei din societate și încetarea calității de asociat a acesteia și continuarea funcționării societății cu asociat unic în persoana pârâtei A.M.
Pârâta A.M. a formulat cerere reconvențională solicitând ca întreg patrimoniul social să rămână reclamantei, în subsidiar partajarea în natură a patrimoniului societății cu obligarea reclamantei la plata cotei de 1 din impozitul pe clădiri de la cumpărare și până în anul 2003, abonamentul telefonic, impozitul pe profit și 1 plata întreținerii imobilului situat pe Aleea Tineretului din Reșița.
în cauză s-au efectuat două expertize tehnice și o expertiză contabilă.
Prin sentința nr. 3827 din 17 decembrie 2003, Tribunalul Caraș Severin a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.F.S. și cererea reconvențională a pârâtei A.M., a dispus partajul în natură a patrimoniului social al societății pârâte în valoare netă de 381.000.000 lei între cele două asociate prin formarea a două loturi, astfel:
Lotul I format din spațiul comercial situat în Reșița, Aleea Tineretului, înscris în C.F. nr. 8149 Câlnic, cu nr. top G100 h/31/P/V, în valoare de 115.556.000 lei va fi atribuit reclamantei A.F.S. în cotă de 1/1.
Lotul II format din spațiul comercial situat în Reșița, B-dul Republicii, în cotă de 1/1 în valoare de 344.418.000 lei va fi atribuit pârâtei A.M.
Pârâta A.M. a fost obligată la plata unei sulte de 74.944.000 lei către reclamantă, au fost compensate în întregime cheltuielile de judecată efectuate de părți în proces.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că societatea a funcționat ca societate cu răspundere limitată cu asociat unic, având sediul social situat în Reșița, B-dul Republicii.
Din expertiza în construcții efectuată de expert O.R., rezultă că în patrimoniul societății se află două imobile și anume imobilul situat în Reșița, B-dul Republicii, unde se află sediul social în valoare de 344.418.000 lei și un alt imobil situat în Reșița, Aleea Tineretului înscris în C.F. nr. 8149 Câlnic, nr. top G 100/h/P/V în valoare de 115.556.000 lei.
Expertiza contabilă efectuată de expertul O.F. a concluzionat că activul net contabil al societății este în sumă de 381.977.000 lei și se compune din imobilizări corporale - 472.135.000 lei, active circulante total 362.655.000 lei, datorii ale societății în sumă de 126.423.000 lei.
Având în vedere că reclamanta s-a retras din societate încă din anul 2000, aportul său la capitalul social fiind în sumă de 1, patrimoniul va fi împărțit în cote egale de câte 1.
Reclamanta a formulat apel, solicitând partajarea în natură a patrimoniului, prin formarea a două loturi care să includă atât bunurile imobile ale societății cât și bunurile mobile (dotările din imobilele societății și uneltele specifice desfășurării activității de bijutier, care au fost omise de la lotizare de către instanța de fond și alte active circulante) avându-se în vedere și o mai justă împărțire a imobilului spațiu comercial situat în Reșița, B-dul Republicii, fiind singurul spațiu funcțional al societății.
De asemenea, apelanta a susținut că în cauză s-a efectuat și o expertiză financiar-contabilă, dar raportul expertului a fost omis, deși erau indicate și alte active circulante, stocuri de materii prime, mărfuri, ambalaje, creanțe, conturi la bănci, care ar fi trebuit să se regăsească în lotizare și că era corect ca spațiul comercial să fie atribuit reclamantei, în totalitate sau măcar în parte, aceasta având calificarea de bijutier.
Prin decizia nr. 88 din 5 aprilie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, a respins apelul ca nefondat, reținând că prima instanță a inclus în cele două loturi atât bunurile imobile cât și bunurile mobile cuprinse în patrimoniul societății comerciale, iar asupra unor bunuri mobile, părțile au convenit asupra unui partaj voluntar, care a și fost efectuat.
în ceea ce privește spațiul comercial situat în Reșița, B-dul Republicii, acesta nu poate fi împărțit în natură și nu poate fi scos din patrimoniul societății comerciale pentru a fi atribuit reclamantei apelante care s-a retras din societatea comercială.
Reclamanta A.F.S. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 88 din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, solicitând dispunerea partajării în natură a patrimoniului pârâtei, avându-se în vedere și o mai justă împărțire a imobilului spațiu comercial situat în Reșița, B-dul Republicii, fiind singurul spațiu funcțional al societății, în principal prin atribuirea acestuia reclamantei și în subsidiar, prin partajarea în natură a acestuia.
în motivarea recursului s-a arătat că în apel a fost depus un contract de închiriere din care rezultă că spațiul în discuție a fost închiriat altei societăți comerciale, astfel că nu se poate vorbi de o activitate de prelucrare a metalelor prețioase și că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acestei dovezi.
De asemenea, instanțele care au judecat litigiul nu s-au pronunțat asupra întregului patrimoniu al societății pârâte, care cuprind și bunuri mobile, care au fost omise din calcul.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
SC M.G. SRL Reșița funcționează în spațiul din B-dul Republicii din anul 1999, când s-a înființat, doar o parte din acest spațiu a fost închiriat unei societăți comerciale, iar împrejurarea că reclamanta este bijutier, nu are relevanță pentru a i se atribui spațiul, deoarece aceasta s-a retras din societate, în anul 2000 și că partajarea în natură a imobilului ar crea două spații nefuncționale.
în ceea ce privește motivul de recurs referitor la bunurile mobile care nu au făcut obiectul partajului, recurenta nu precizează ce anume bunuri nu au fost partajate, nu au fost luate în considerare de părți și care este eroarea, privind expertiza financiar contabilă.
Având în vedere cele de mai sus, criticile aduse nu puteau fi reținute, recursul declarat în cauză a fost nefondat și respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1540/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1518/2005. Comercial → |
|---|
