ICCJ. Decizia nr. 1592/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1929, pronunțată la data de 12 martie 2001, secția comercială a Tribunalului București, a respins acțiunea formulată de reclamanta P.M.B., împotriva pârâtei C.M.T., constatând prescripția dreptului său la acțiune.
Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut incidența prevederilor art. 3 din decretul nr. 167/1958 față de data nașterii dreptului la acțiune: septembrie 1989 și data introducerii acțiunii: 16 noiembrie 1998.
Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul P.M.B., reprezentat prin P.G., împotriva acestei hotărâri, prin decizia civilă nr. 1481, pronunțată la data de 20 noiembrie 2001, reținându-se, în principal, că acesta nu a dovedit data plăților către antreprenor și nici dacă aceste plăți corespundeau sumei pe care o datora pârâta în baza convenției de cooperare încheiată cu aceasta, spre a face posibilă aplicarea dispozițiilor decretului nr. 167/1958, în cazul prestațiilor succesive, așa încât, corect, s-a reținut că față de data convenției și data introducerii cererii de chemare în judecată, dreptul la acțiune al reclamantului s-a prescris.
împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs reclamantul, invocând ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a ignorat înscrisurile depuse în probațiune, ce atestă plățile făcute de reclamant către antreprenori și data de la care începe să curgă termenul de prescripție, față de aceste plăți, critică ce poate fi încadrată, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind ca fiind legală și temeinică decizia atacată.
Recursul este nefondat.
Astfel, examinarea înscrisurilor depuse în probațiune nu relevă existența celor la care se referă, generic, recurenta, fără a le indica în mod concret și fără a evidenția prin referire la acestea data de la care apreciază că începe să curgă termenul de prescripție în speță, cum, cu justețe, a reținut instanța de apel.
Așa fiind, constatând că, în cauză, nu au fost îndeplinite condițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
← ICCJ. Decizia nr. 1598/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1583/2005. Comercial → |
---|